Briliantul a comis-o din nou

Briantul Romaniei nu se dezice si nu se contrazice niciodata, ci este mereu egal cu sine insusi. La acest inceput de an a avut iarasi toata Italia la picioare, a inscris 7 goluri in 6 partide. Impresarii sai faceau presiuni pentru o marire de salariu si, iata ca, in aceasta noua primavara s-a intamplat din nou bicisnicia si Adrian Mutu a fost prins cu mata in sac la un control anti-doping in 10 ianuarie dupa meciul cu Bari, in care inscrisese si un gol.

Adrain Mutu a fost depistat pozitiv la un control anti-doping, in organismul sau fiind gasite urme de sibutramina o substanta care pe de o parte  anuleaza perceperea foamei si, pe de alta parte, poate crea un plus e agresivitate si rezistenta la efort, drept pentru care aceasta substanta a fost pusa pe lista substantelor interzise.

Briliantul inca se mai judeca pentru suma pe care ar urma sa o plateasca clubului Chelsea dupa ce in sange i-a fost gasita cocaina, dar nu se uita la milioanele de euro si acum isi va mai trece in cont o datorie de platit, de data aceasta Fiorentinei, echipa care va trebui sa-si spele cumva imaginea negativa pe care Adrian Mutu a creat-o clubului. Dealtfel, briliantul a si fost scos din lotul Fiorentinei pana la analiza probei B.

In caz ca verictul va ramane acelasi, Adrian Mutu risca o suspendare intre 1 si 4 ani ceea ce inseamna ca briliantul isi va pierde defintiv luciul prin cluburi, caci cariera sa este ca si terminata.

Pentru mai multe detalii: Onlinesport.ro

Dupa cum era de asteptat, stirea a facut realmente inconjurul lumii regasindu-se in absolut toate marile publicatii de pretutindeni. Toata lumea se grabeste sa arate cu degetul spre briliantul roman, ceea ce nu este neaparat un lucru gresit.

Dincolo de toate, eu cred ca Adrian Mutu este o victima! Este victima unei lipse de educatie, victima unei societati care a scos ce e mai rau din el, victima unui sistem sportiv care de cele mai multe ori nu-ti cultiva bunul simt si responsabilitatea. Un om care nu a avut un indrumator consistent in viata si ajunge la bani, o ia razna. Lui Adrian Mutu i-a lipsit probabil un om ca Gica Hagi, care (dupa cum citim pe blogul lui Florin Matei), isi da silinta ca tinerii pe care ii antreneaza sa nu o ia pe aceste drumuri indoielnice. Prin urmare, personal imi vine sa-l arat cu degetul pentru imaginea negativa care o face Romaniei, dar pe de alta parte il compatimesc sincer. Dar, dincolo de toate, a recidivat si trebuie sa suporte consecintele.

Se dau premii in blogosfera!

Se pare ca e vremea premilor si in blogolume. Pentru mine demersul de a oferi premii a fost o noutate, dar mi se pare un obicei foarte frumos, evident daca nu este utilizat in exces. Rasfoind blogolumea, am observat ca am primit si eu niste premii, pe care cred ca nu le merit pe deplin dar pentru care le multumesc celor care mi le-au acordat.

Ii multumesc  lui Adrian Barbat, pentru premiul „Superior Scribbler Award”. In aceeasi masura, cand primesti un astfel de premiu exista anumite reguli pe care trebuie sa la urmezi.

Iata regulile:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Prin urmare, ma supun si trimit si eu acest premiu mai departe catre urmatorii bloggeri:

1. Ana Saliste

2. Dan Adrian Caramidariu

3. Deceneu

4. Viziuna Amandei

5. World Changed

Din pacate, trebuie sa-l dau doar la 5 persoane. L-as fi dat multor altora, dar unele dintre ele l-au primit eja (Flavius Obeada, Florin Matei, Adrian Barbat, Ada Rus). Altora le voi nascoci eu personal alte premii 🙂

In alta ordine de idei, as dori sa ii multumesc lui Deceneu pentru premiul pe care mi l-a oferit: cel mai bun cititor (al sau) si lui Flavius Obeada care m-a considerat: cel mai bun comentator politic. Imi cer scuze, dar din lipsa e timp nu pot intocmi si eu o lista asemanatoare. Promit sa ma achit de aceasta datorie dupa data de 15 februarie.

Iubirea, o floare de colt (concurs de proza arhiscurta)

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Iata textul:

Iubirea, o floare de colt (499 semne)

Iubirea adevărată este ca o floare de colţ! Nu toţi o găsesc, asta pentru că nu toţi pleacă în căutarea ei. Mulţi o gasesc din greşeală şi nici nu îşi dau seama ce au găsit; o strivesc imediat crezând că au scăpat lumea de o buruiană nefolositoare. Însă mai există şi o mână de oameni care pleacă în căutarea ei cum odinioară Ghilgames pleca în căutarea nemuririi, o găsesc şi o preţuiesc la adevărata ei valoare: o comoară inestimabilă ascunsă în misterul de nedescifrat al unei petale imaculate.

Mirajul teoriilor conspiraţioniste

Lumea ar fi mult mai banală dacă nu ar exista teorii conspiraţioniste. Chiar dacă aceste teorii nu sunt, şi nu pot fi, dublate de un background argumentativ foarte coerent, ele animă dezbaterea şi creează linii de falie, trasând foarte rapid conturul taberei „pro” şi pe cel al „taberei contra”. Discuţiile oamenilor de rând sunt cel mai adesea presărate cu teme conspiraţioniste, adesea promovate în mod inconştient. De la geostrategie si până la vaccinul contra gripei porcine, populaţia este adesea bombardată cu asemenea teorii care vin din partea unui grup restrâns de oameni, dar extrem de persuasiv. Discursul apocaliptic şi milenarist are priză la public, acesta fiind fundalul pe care sunt inserate toate celelalte tematici conspirationiste, incepând de la filmele lui Michael Moore si terminând cu filmele lui Dan Brown.

La nivel de mesaj, cred că fiecare om a intrat în contact cu asemenea tematici. În unele cazuri, mesajul este preluat şi transmis mai departe cu înflorituri, dar fără o cunoştiinţă solidă a argumentaţiei ce se află în spatele mesajului preluat. Astfel incât, despre vaccinul contra gripei porcine şi despre noua ordine mondială oricine se simte în măsură să-şi dea cu părerea, de la bebeluşa Oana până la badea Ion.

Din păcate, o discuţie argumentată cu un susţinător al teoriilor conspiraţioniste este adesea aproape imposibilă, pentru că emiţătorii unor astfel de teorii sunt, de cele mai multe ori, depăşiţi de implicaţia reală a acestora, necunoscându-le nici originea şi nici scopul. Ei se fac portavocile unui mesaj venit parcă din eterul ignoranţei şi se simt veritabili mântuitori ai omenirii, or această atitudine taie din faşă posibilitatea vreunei discuţii argumentate.

Termenul de teorie conspirativă a fost, iniţial, un termen descriptiv neutru pentru orice tip de consipraţie civilă, politică sau criminală. În ultimile decenii, sensul acestui termen a fost deturnat, denumind astăzi un adevărat curent cultural care are tendinţa de a explica diferite evenimente istorice prin intermediul unei acţiuni secrete, de multe ori cu implicaţii paranormale. În ultimile două decenii, teoriile conspiraţioniste au devenit un loc comun al mass-mediei internaţionale, făcând din acestea o adevărată mişcare culturală în care conspiraţionismul vine să detroneze democraţia din postura de paradigmă politică dominantă.

Conspiraţionismul este o realitate care trebuie privită neapărat şi din punct de vedere psihologic. Astfel, se poate observa că persoanele care au teninţa de a da crezare unei teorii conspiraţioniste, sun dispuşi să dea crezare, ulterior, mai multor teorii de acest tip. Mecanismul psihologic este simplu şi se bazează pe dorinţa omului de a conferi o semnificaţie anumitor evenimente sau realităţi. Atunci când accesul la informaţie este destul de limitat iar o persoană nu este în măsură să acceadă la izvoare de primă mână despre un anumit eveniment, individul tinde să confere evenimentului o semnificaţie conspiraţionistă, datorită faptului că o poate plasma chiar el. De cele mai multe ori, adepţii teoriilor conspiraţioniste sunt caracterizati printr-un grad de autosuficienţă extrem de ridicat, considerând că ei înşişi sunt un etalon de gândire. Astfel, conspiraţionismul a devenit o mişcare culturală predominant populară. Aproape niciodată nu aderă la astfel de teorii profesori universitari, politicieni, oameni de afaceri etc.

Privit dintr-un alt unghi psihologic, conspiraţionismul este o proiecţie a sinelui asupra unor grupuri organizate sau asupra unor evenimente anume. De regulă, individul tinde să proiecteze asupra conspiraţioniştilor aspectele negative ale sinelui. De exemplu, conspiraţioniştii proiectează foarte des pornirile sexuale inhibate asupra organizaţiilor aşa-zis secrete care sunt asociate ideii de nouă ordine mondială. Astfel, în mentalul colectiv al conspiraţioniştilor există convingerea extrem de hotărâtă că în cadrul întâlnirilor unor astfel de organizaţii au loc orgii sexuale.  Această tendinţă poate fi observată extrem de bine în filmul Eyes wide shut regizat de Stanley Kubrik. Acest lucru poate să fie adevărat, dar, în aceeaşi măsură, poate să nu fie adevărat, prin urmare absolutizarea acestei teorii nu poate duce decât la un fel de dogmatism autosuficient care riscă se nu mai ţină cont de realitate. De aici până la paranoia nu mai este decât un singur pas.

New World Order

Una dintre teoriile consporaţioniste cele mai populare este cea referitoare la noua ordine mondială, în engleză New World Order (NWO). Această teorie consideră că există o preocupare a elitelor internaţionale de a crea un unic guvern global, detronând astfel guvernele fiecărui stat suveran în parte. Acest scop ar fi orchestrat de un grup restrâns de oameni care se folosesc de mai multe organizaţii de faţadă. Teoriile despre NWO au apărut, pentru prima dată, în cadrul dreptei creştine din SUA, incluzănd aici şi mişcarea creştină funamentalistă, dar au fost preluate, apoi, inclusiv de spectrul oamenilor de stânga, pentru a fi exportate, ulterior, şi în Europa. Opozitorii acestor teorii au arătat, însă, că această isterie conspiraţionistă nu face altceva decât să dea apă la moară mişcărilor anarhice, ceea ce ar putea duce la subminarea democraţiei.

Termenul NWO a fost folosit pentru prima dată de politicieni precum Woodrow Wilson şi Winton Churchill, nu atât pentru a promova ideea unui guvern global, ci pentru a întrezări, după cele două războaie mondiale, o nouă perioadă a istoriei în care politica ar trebui să sufere anumite schimbări pentru evitarea unor catastrofe precum războaiele mondiale. Wilson şi Churchill aveau în vedere, în primul rând, identificare şi posibila rezolvarea a unor probleme globale, încercând o regândire a întregului sistem politic şi economic mondial. Aceste idealuri au dat naştere unor instituţii precum ONU, NATO, sistemul Bratton Woods etc.

Toate aceste demersuri au dat apă la moară conspiraţioniştilor de toate culorile, luând naştere două mişcări conspiraţioniste distincte: cea de stânga şi cea de dreapta. De cele mai multe ori promotorii de stânga şi de dreapta a conspiraţionismului au intrat în conflict, nereuşind să se pună de acord cu privire la semnificaţia reală a acestor noi realităţi.

Mai multă coeziune a existat, însă, în cadrul conspiraţionismului de factură fundamental-creştină. Dincolo de diferenţele confesionale, evanghelizarea televizată a pastorilor americani a pus mereu accent pe elementele apocaliptice care pot fi regăsite în ideea e NWO. Bazându-se pe anumite profeţii din Ezechiel, Daniel şi Apocalipsă, conspiraţioniştii creştini nu au ezitat să afirme că sfârşitul lumii bate la uşă, reuşind să asocieze organizaţiile internaţionale nou înfiinţate unor semne apocaliptice propovăduite în Biblie.

În acest context, o atenţie deosebită merită teoriile conspiraţioniste din mediul ortodoxiei fundamentaliste de amprentă rusească. Profitând de isteria apocaliptică exportată de SUA în Europa, fundamentaliştii ortodocşi nu ezită să promoveze un conspraţionism menti să evidenţieze superioritatea ortooxiei, identificând instituţia papală cu Antihristul şi afirmând că mântuirea sufletului poate avea loc doar în cadrul Bisericii Ortodoxe. Astfel, conspiraţionismul ortodox fundamentalist are o foarte puternică amprentă apologetică, ceea ce se concretizează printr-un limbaj extrem de agresiv la adresa catolicilor şi la adresa Vaticanului în general.

Fără a nega diferitele disfuncţionalităţi şi deficienţe ale organizaţiilor internaţionale create după cel de al doilea război mondial, trebuie remarcat că la 70 de ani după creare, lumea se află încă foarte departe de un guvern mondial, cu atât mai mult cu cât ONU îşi pierde tot mai multă influenţă în politica internaţională. Mai mult, a afirma că globalizarea nu a adus nimic bun, ar fi un demers parţial ipocrit. În acelaşi timp, este la fel de evident că procesul de globalizare a creat uriaşe inegalităţi între occident şi ţările sărace. Dar acest lucru se datorează, în mare parte, unor carenţe la nivel moral a liderilor politici ai lumii. Prin urmare, ceea ce conspiraţioniştii aşteptau imediat după înfiinţarea ONU nu s-a întâmplat nici la 70 de ani de la acel moment şi este la fel de departe de a se întâmpla şi de acum încolo. Trebuie subliniat, astfel, că teoriile conspiraţioniste referitoare la NWO nu trebuie absolutizate, ci, dimpotrivă, trebuie cântărite atent şi cu luciditate.

Organizaţii conspiraţioniste

Există o serie de organizaţii mai mult sau mai puţin secrete care, în mentalul colectiv, sunt asociate cu ideea de conspiraţie.

1. Bilerberg Group: este de fapt o conferinţă anuală la care se poate accede doar pe bază de invitaţie şi care reuneşte  130 de participanţi, mulţi dintre ei fiind oameni cu o influenţă destul de sporită în sfera politică, bancară, economică etc.

Prima astfel de conferinţă s-a desfăşurat la hotelul Bilderberg, de lângă Arnhem (Olanda) în perioada 29-31 mai 1954. Unul intre iniţiatorii cei mai dedicaţi acestei cauze a fost Józef Hieronim Retinger care, fiind descumpănit de anti-americanismul crescând din Europa, a propus o întâlnire în care liderii de state din Europa şi SUA să se cunoască mai bine şi să promoveze convieţuirea culturii americane cu cea europene. Retinger a făcut această propunere prinţului Bernhar al Ţărilor de Jos, care şi-a oferit imediat sprijinul. Conferinţa a fost considerată un succes, drept pentru care s-a hotărât repetarea anuală a acesteia.

Din punct de vedere organizaţional, grupul Bilderberg îşi alege un Comitet de Coordonare format din câte 2 membrii din fiecare ţară admisă la conferinţă. Acest comitet are datoria de a organiza conferinţele anuale.

Grupul Bilderberg a fost asociat organizaţiilor conspiraţioniste deoarece presa nu are acces la conferinţele organizate anual. În aceeaşi măsură, grupul Bilderberg nu dă niciodată comunicate de presă cu privire la subiectele discutate în cadrul conferinţelor.

Ultima întâlnire a avut loc la Atena în mai 2009, înâlnire la care au participat, printre alţii, Robert Zoellick -preşedintele Băncii Moniale- , Juan Manuel Barroso  – preşedintele Comisiei Europene-, şi regina Beatrix a Ţărilor de Jos.

2. Francmasoneria: este o altă organizaţie cvasi-secretă asociată cu idei conspiraţioniste. A luat naştere în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea, dar s-a răspândit la scurt timp în toate ţările occidentale. Francomasoneria este organizată în Mari Loje Masonice, conduse de un Mare Maestru. Fiecare Lojă deţine un oarecare grad de autonomie şi jurisdicţie totală asupra teritoriului în care se află.

Francmasonii sunt o organizaţie ocultă, până la urmă, care pretinde membrilor săi să creadă într-o Fiinţă Superioară, fără ca natura acesteia să fie explicitată. Întâlnirile masonilor se desfăşoară după anumite ritualuri bine stabilite şi în mare parte secrete. Fiecare Lojă Masonică îşi poate crea propriul ei ritual. Un individ care aspiră să devină mason trebuie să treacă printr-un parcurs de iniţiere pe care trebuie să-l ţină secret.

Reprezentanţii masoneriei englezeşti au reiterat mereu că masoneria nu este o organizaţie politică, întrucăt are membrii cu viziuni politice total diferite.

Datorită laturii secrete a masoneriei, aceasta a fost asociată cu teoriile conspiraţioniste. Există, însă anumite argumente împotriva unei astfel de asocieri, sau care ne fac să credem că ipoteticul obiectiv de a instaura o nouă ordine mondială este mult prea mare pentru pălăria masonică.

a) Masoneria nu este o organizaţie cu un grad ridicat de coeziune. În cele mai multe ţări, chiar şi în Marea Britanie, există mai multe loje masonice chiar în acelaşi oraş care nu se recunosc reciproc si isi creaza tot felul de probleme.

b) Acceptarea femeilor în rândul membrilor este un alt aspect care îi divizează pe francmasoni. Unele loje sunt vehement împotrivă. Pe de altă parte, au luat naştere chiar loje masonice feminine.

3. Council on Foreign Relations: este o organizaţie nonprofit americană având ca scop armonizarea politicii externe americane cu cea a celorlalte ţări. Editează revista bilunară: Foreign Affairs. Organizaţia s-a dovedit a fi pe parcursul istoriei unul dintre principalii motori ai geostrategiei americane, drept pentru care CFR a fost asociat cu organizaţiile de tentă conspiraţionistă.

4. Comisia Trilaterală: este o organizaţie privată menită spre a spori colaborarea dintre Statele Unite, Europa şi Japonia. A fost înfiinţată în 1973 la iniţiativa lui David Rockefeller. Este principala oponentă a Council on Foreign Affairs. Din rândurile sale au făcut parte membrii prestigioşi, intre care mulţi preşedinti ai SUA. De menţionat că membrii Comisiei Trilaterale nu au voie, prin statut, să ocupe funcţii instituţionale înalte. În momentul în care membrii, dobândesc astfel de funcţii sunt îndemnaţi să-şi prezinte retragerea din Comisie.

În lista fostilor membri îi regăsim pe: George W. Bush, Bill Clinton, Jimmy Carter, Harry Kissinger, dar şi pe Mugur Isărescu!

Toate aceste organizaţii concurează, de cele mai multe ori, una împotriva celeilalte în vederea dobânirii unei influenţe sporite. Nimeni nu poate contesta că ele pot avea şi scopuri conspiraţioniste, dar faptul că se şicanează reciproc le pune pe toate în imposibilitatea de a-şi realiza obiectivele ascunse, dacă acestea există. Natura umană însăşi este cel mai mare duşman al teoriilor conspiraţioniste, întrucât nu poate exista un unic grup de elite, ci mereu vor exista mai multe grupuri de elite în concurenţă. În funcţie de împrejurările istorice un grup sau altul va avea o influenţă mai mare sau mai mică, dar nicioată un singur grup nu va putea avea o influenţă totală asupra lumii, drept pentru care toate teoriile conspiraţioniste trebuie privite cum grano salis şi nu crezute în mod aprioric şi absolut!

Update, Provocare: Aceasta discutie se pare ca a provocat o dezbatere destul de aprinsa prin urmare ma gandeam sa o transmit mai departe si altor bloggeri sub forma de provocare: Asadar arunca manusa de a scrie ceva pe aceasta tema urmatorilor bloggeri: Arca lui Noe, Garcia Muerte, Deceneu, Flavius Obeada, Adrian Barbat, Camil Stoenescu, Dan Caramidariu, Florin Matei, si World Changed.

Sper sa raspunda cat mai multi.

Despre ideea de persoana (addenda)

In luna octombrie scriam cateva insemnări despre conceptul de persoană. Date fiin anumite lecturi proaspete as dori sa revin asupra subiectului.

O premiză neceară: OCCIDENTALII IDENTIFICA, ORIENTALII DESCRIU!!!

1. Premiza aceasta este foarte importanta pentru intelegerea cat mai exacta a rationamentelor pe care le voi expune. În postarea din octombrie incercam sa gasesc o definitie cat mai buna conceptului de persoană. Demersul este, insa, destul de complicat, intrucat, inainte sa definim persoana trebuie sa definim definitia. Mai cu seama, trebuie sa clarificam ce inseamna a defini un lucru. Aici intervine premiza pe care am expus-o. In occident, definitia inseamna o identificare a lucrului ce trebuie definit cu un alt lucru de care se difera printr-o diferenta specifica. In răsărit definiţia este, ma de grabă, o descriere a obiectului de definit decât o identificare a acestuia cu un alt obiect. Apusenii considera ca prin definitie spun totul despre obiectul definit, în timp ce răsăritenii sunt conştienţi că niciodată nu s-a spus destul.

Această dihotomie poate fi intalnită chiar şi in epoca de aur a filosofiei grecesti. Aristotel identifica, Platon descrie!

2. Aceste porniri specifice Apusului si Rasaritului se rasfrang, in cele din urma, asupra teologiei. Teologia apuseamna a incercat mai mereu sa defineasca in sensul identificarii, in timp ce teologia orientala a incercat mereu sa descrie ceea ce poate fi descris si sa taca atunci cand raspunsul unor mistere poate fi gasit doar in tacere. O dovada in acest sens este faptul ca teologia apofatica este specifica crestinismului oriental.

Teologii latini au incercat mai mereu sa defineasca conceptul de persoană in sensul unei identificari (Augutin, Tertulian, Riccardo di San Vittore, Toma de Aquino, Scheeben). În răsărit, demersul a fost cu totul altul (Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur).

Problema este ca majoritatea definitilor din mediul occidental au fost extrem de statice. Insusi categoria de substanta, folosita de Toma de Aquino, este o categorie extrem de statică. Adevărata provocare a teologiei moderne este aceea de a prelua aceste concepte statice si a le transforma intr-un limbaj dinamic si accesibil oamenilor de astazi. Meritele tomismului nu pot fi tagaduite, insa astazi este nevoie de un alt limbaj pentru ca teologia să se facă inteleasă, altminteri, teologul risca sa se identifice cu figura clown-ului despre care vorbeste Joseph Ratzinger in Introduzione all’cristianesimo (Introducere in crestinism), mai cu seamă să nu fie luat in serios.

3. Desi un teolog desavarsit, H. U. v. Balthasar scapa din vedere aceasta provocare, teoretizand faptul ca persoana devine cu adevarat persoana doar in relatia cu Hristos. Acest lucru ar insemna ca un ne-creştin ar fi mai puţin persoană decât un creştin, sau că un creştin nepracticant ar fi mai puţin persoană decât un creştin practicant.

Romano Guardini, sesizează această provocare şi marjează mult pe ideea de mister. Persoana este o realitate indefinibila, un mister. Prin teologia sa, Guardini se apropie mai multe de sensibilitatile si de forma mentis a oamenilor din secolul al XX-lea.

4. Este din nou meritul lui Jospeh Ratzinger (actualul Papă Benedict al XVI-lea) de a fi dat răspunsul cel mai pertinent provocării despre care vorbeam. Recunoscând meritele psihologiei de astazi, Ratzinger defineste persoana in termeni de relatie. Astfel, de la o definitie statica, Ratzinger trece la o cercetare dinamică, la o descriere partială a conceptului de persoană, într-un limbaj extrem de comprehensibil în zilele noastre.

Ratzinger face, totuşi o observatie extrem de interesantă. Persoana se defineste ca relatie în plan existential, nu in plan substabtial. Această abordare are meritul de a răspunde provocării printr-un limbaj care nu şterge cu buretele 7 secole de tomism.

Rationamentul lui Ratzinger nu poate fi, insa, un punct de sosire al teologiei, ci unul de plecare. De ce? Pentru ca plasarea conceptului de persoană in sfera existentialului da peste cap scheletul filosofic pe care teologia si+a construit discursul pana acum. O astfel de viziune ar insemna trecerea la filonul filosofic existentialist si fenomenologic, trecere care la nivel rational nu poate fi decat salutata, intrucat dupa Husserl si Heidegger nici chiar Occidentul nu mai defineste prin identificare, ci prin descriere. Prin urmare, se pune problema daca ar fi legitim sa construim o teologie pe scheletul fenomenologiei?

Intrebare la care astept raspunsuri.

Radu Stroe vs. Honorius prigoana. Din lac in put

Într-un comentariu postat la articolul despre Vergiliu, domnul Paul Octavian Grigoras mi-a cerut parerea referitor la recentele alegeri care s-au desfasurat in colegiul 1 in Bucuresti pentru ocuparea locului vacant ramas dupa plecarea domnului Bogdan Olteanu la BNR.

Inca din luna decemrie ma frigeau degetele sa scriu ceva pe subiectul aceta si sa-mi vars (pentru a cata oara?) naduful si furstrarile de a trai intr-o tara cu o clasa politica vetusta si care nu ma reprezinta din niciun punct de vedere. Aceste „alegeri” nu au facut altceva decat sa-mi augmenteze dezolarea. Pentru colegiul 1 din Bucuresti au candidat doi „politicieni” (am pus in ghilimele pentru ca nu stiu in ce masura un Honorius Prigoana cu 23 de ierni in spinare poate fi numit politician): Radu Stroe (PNL) si Honorius Prigoana (PDL). Practic, oamenii aceea nu au avut ce sa aleaga.

Radu Stroe se pare ca a fost un vajnic activist de partid, un om de o moralitate indoielnica si cu totul lipsit de principii veritabile, fiind manat mai tot timpul de bataia vantului. Pascal spunea despre om ca este o trestie ganditoare. Eu as spune ca Radu Stroe este doar o simpla trestie care se misca in bataia vantului. Am inteles ca va fi amendat pentru ca a continuat campania electorala si in duminica „alegerilor”. Domnul Grigoras spunea ca a si fost surprins impartind cadouri electorale. Un gest deplorabil, dar care nu cred ca poate fi considerat surprinzator. Prin urmare, Radu Stroe nu este omul cel mai adecvat pentru a fi o imagine a „bunului simt”.

De cealalta parte a candidat beizadeaua Honorius Prigoana, desi ar fi fost normal sa candideze presedintele PDL din filiala partidului  existenta in teritoriu. A fost ales, insa, „de la centru”, Honorius Prigoana, un tanar de 23 de ani care nu are prea multe in comun cu scoala si nici cu adevarata politica. Are meritul de a fi „ajutat” la organizarea alegerilor prezidentiale in Statele Unite si de a avea un tată extrem de bogat. După cum bine ştim, în politica noastră poti ajunge sus doar dacă eşti foarte bogat sau dacă ai tată Preşedinte. Prin urmare, nici Honorius Prigoana nu este un om care merita sa fie votat.

Astfel, acete alegeri nu au lasat loc de nicio alegere! A castigat Radu Stroe. Probabil pentru ca este mult mai versat decat banii lui Prigoana. Ramane, insa, un om lipsit de bun simt întru-un partid care doreste sa promoveze „Romania bunului simt”. Cum vor sa promoveza o Romanie a bunului simt cu politicieni lipsiti de bun simt? Nu stiu, cred ca nici Crin Antonescu nu stie. Continuand asa, PNL nu va face altceva decat sa isi creeze o imagine de parti ipocrit.

Vergiliu şi retrezirea speranţei (un fel de critică literară)

Vergiliu, A patra Bucolică

„Iată c-a venit şi vîrsta cea din urmă, profeţită

De sibila de la Cumae. îndelungul şir de veacuri

îşi începe re’nnoirea. Se şi-ntoarce iar Fecioara

Şi curînd o să se-ntoarcă şi domnia lui Saturnus ;

Cerul  din înalt  şi  toarnă noi  fiinţe zămislite.

Mîna ta, Lucină castă, ocrotească   pruncul gata

Să se nască — pruncul care, cu venirea lui pe lume,

Va întîi şi-întîi să-ncheie epoca de fier,  ţi pentru

Universul tot să facă să învie vîrsta-de-aur.

Ocroteşte-1,   căci  domneşte  de  pe-acum  al  tău Apollo !

Vîrsta asta fericită, Pollio, o să se-arate Chiar acum,

sub consulatul tău, şi-o să se desfăşoare

Cursul lunilor măreţe. Tu fiindu-ne în frunte,

Dac-a mai rămas vreo urmă care să ne-aducă-aminte

Groaznicele noastre crime, se va şterge, şi pămîntul

O   să   se   descătuşeze   din   eternele   lui   spaime.

El,  copilul, va să ducă viaţa zeilor,  şi printre

Zei amestecaţi vedea-va pe eroi ;

iar însuşi el Socotit va fi de dînşii ca al lor ;

şi cîrmui-va Lumea-n veci împăciuită de părintele său vrednic.”

Versuri profetice scrise de Vergiliu in jurul anului 40 i.d. H, la putin timp după asasinarea lui Cesar si bătălia de la Phillipi, prin care triumvirii îi învinge pe republicani. În urma bătăliei foarte mulţi ţărani au fost dezpropietăriţi, printre care chiar şi Vergiliu. Având prieteni în politică, Vergiliu a primit în schimb alte proprietăţi, dar sensibilitatea poetului latin era îndreptată tot către pierderea pământului unde a copilărit. Erau vremuri extrem de tumultoase, violente, vremuri în care aburul sângelui vărsat se resimţea pretutindeni. Un tablou realmente apocaliptic, menit să taie oamenilor de rând orice firicel de speranţă într-o lume mai bună.

În aceste circumstanţe, versurile lui Vergiliu par de-a dreptul mesianice. Pe parcursul istoriei mai multe personalităţi au văzut în aceste versuri o profeţie a venirii lui Hristos. Dante Alighieri, de exemplu, îl considera pe Vergiliu deja creştin. Pietro Lombardo aşijderea. Sfântul Augustin avea oarecare rezerve în a considera aceste versuri drept mesianice, în timp ce sfântul Ieronim se situa, în mod hotărât, pe frontul opus. Din punct de vedere teologic, patristica a teoretizat conceptul de logos spermatikos tocmai pentru a explica într-o oarecare măsură scrierile de dinaintea naşterii lui Hristos care conţineau idei foarte asemănătoare cu cele ale revelaţiei divine.

Dincolo de toate, versurile celei de a patra bucolice contin numeroase elemente explicite care şi-au dobândit notorietatea datorită mesajului creştin. Tema principală a acestei egloge este naşterea pruncului din Fecioară, moment care va produce o renovatio mundi. Conform versurilor, acet eveniment ar urma să se petreacă încă sub consulatul lui Pollio, unii comentatori susţinând că Vergiliu avea în vedere perioada 15-10 î.d.H, deci chiar perioada când avea să se nască Hristos.

Aceste elemente nu pot fi trecute cu vederea, iar demersul de a-l considera pe Vergiliu un prevestitor al împărăţiei lui Hristos nu mi se pare deloc ilegtim, deşi poate puţin reducţionist. Hexametrii virgilieni plini de armonie prevestesc ceva, şi anume o vreme când speranţa nu va mai fi deşartă, când lumea va fi reînnoită. În contextul istoric de atunci, acest mesaj a fost extrem de curajos.

După cum s-a văzut deja, totul părea să ateste un sfârşit iminent. Nenumărate bătălii fratricide, prea mult sânge vărsat. Oraclele etrusce vorbeau despre cele 10 secole ale universului, după care totul avea să vină sfârşitul prevestit de sângele care va înroşi cursurile râurilor. În acest context, toată lumea era resemnată în faţa sfârşitului. Societatea romană de atunci trecea printr-o veritabilă frică de sfârşit, ceva asemănător cu psihoza iscată în zilele noastre de teoria cu anul 2012. În acest context de depresie generalizata si de resemnare în faţa sfârşitului, majoritatea poeţilor priveau spre trecutul glorios al Romei. Vergiliu a fost singurul care a avut tăria să privească spre viitor, spre o lume mai bună, spre o viaţă mai liniştită.

Prin urmare, dincolo de o profeţie mesianică, aceste versuri sunt un act de curaj si luciditate, o convingere, un îndemn la revenirea la vârsta de aur a religiozităţii, vârsta la care oamenii şi zeii puteau încă intra în contact direct.

Toate aceste elemente ne fac să fim mai apropiaţi de Vergiliu ca oricând, iar versurile sale să fie la fel de actuale ca atunci când au fost scrise. Astăzi, la fel ca şi atunci, avem nevoie de puţină luciditate, de curajul de a privi spre viitor cu alţi ochi şi de dorinţa sinceră a unei schimbări a paradigmei lumii moderne. Avem nevoie de revenirea la epoca de aur a spiritului uman. Omul recent, nu este omul veritabil, aşa cum a fost creat de divinitate. Prin urmare, AVEM NEVOIE SA FIM NOI ÎNSINE! Asa cum am fost creati.

P.S. Pentru siguranţă, câteva informaţii despre viaţa lui Vergiliu. S-a născut în jurul anului 70 i.H şi a murit în anul 19. Prin urmare a trait in una dintre cele mai instabile vremuri ale IMperiului Roman. Forma e guvernare a Romei era atunci republica senatorială, formă care a fost eficientă pentru organizarea unei Republici în spaţiul italian, dar care era cu totul ineficienta atunci cand întinderea teritoriala a Romei a ajuns să cuprindă Marea Mediterană în întregime. Astfel, Vergiliu a fost martorul trecerii de la republica senatorială la imperiu, trecere care s-a făcut cu mult sânge.

Părinţii lui Vergiliu erau proprietarii unui teren arabil, prin urmare nu erau chiar săraci. Astfel şi-au trimis copilul la studii, sperând că va deveni un cunoscut avocat. Timiditatea şi sensibilitatea lui Vergiliu nu erau însă calităţile necesare unui avocat, astfel încât Vergiliu se reorientează spre filosofie, poetică şi cultură. Îşi face prieteni în înalta societate romană, dar nu intră niciodată în politică.

În urma bătăliei de la Philippi, Vergiliu este dezproprietărit de moşia sa. Rezultatul acestor vremuri este culegerea Bucolicelor, un volum de poezii pastorale care prin discuţiile a doi ţărani pun pe tapet dezamăgirile cu care se confruntau cei dezpoprietăriţi.

Ultimii 30 de ani din viaţă, Vergiliu îi petrece la în apropierea oraşului Napoli une se dedică exclusiv creaţiei. Moare în anul 19 î.H, pe când se întorcea intr-o călătorie în Grecia.

Romania: no choice!

Competentele domanei Elena Udrea cred ca nu pot fi tagaduite. Ma refer aici la anumite competente, mai de graba, din sfera privata, care o recomanda cu atata insistenta in functiile inalte, caci competentele de ministru ii lipsesc cu desavarsire. In ultima vreme, duduia s-a ocupat de turism, de acum se va ocupa si de dezvoltarea regionala, manarind fonduri la care alti ministri se uita cu jind. „Blonda de la drept” s-a tot lauda mai daunazi cu „oscarurile” din turism pe care ministerul condus de domnia sa le-a castigat. Sa vedem, insa, cum arata turismul romanesc experimentat de mine in prima persoana intr-o frumoasa zi de sambata.

SLoganul „Romania land of choice” a fost nelipsit din viata mea. Daca ma uitam pe Eurosport la Turul Frantei, il vedeam. Cand aveam drumuri prin Roma il vedeam pe alocuri. Era un slogan omniprezent care poate chiar a dat italienilor impresia ca spatiul mioritic ar fi, cumva, un rai unde poti face aceleasi lucruri ca in Occident, dar pe bani mult mai putini. Ceea ce nu stiu, insa, straini, este ca sloganul „land of choice” se refera probabil la oferta abundenta de reviste mondene in care duduia Elena Udrea si-a expus farmecele efemere spre deliciul celor interesati. Sau poate se refera la imaginile care o surprind in timpul exercitarii functiei sale de ministru. Mereu cu haine stramte, mereu cu decolteul generos sau cu pantaloni atat de stramti incat i se vad chiloteii tanga cu „snurul” acolo unde ii este locul. Cand vine vorba de asemenea aspecte, Romania este un adevarat rai, unde oferta este atat de bogata incat alegerea devine o reala problema. Imbarazzo della scelta, ar spune italienii.

Cand vine vorba de turism, insa, sloganul ar trebui sa sune „Romania, no choice”.

Dupa cum ziceam, intr-o frumoasa zi de sambata am dorit sa merg cu fratele meu si sotia sa la schi. DEstinatia aleasa: Muntele Mic. Loc pitoresc, extrem de frumos care imbina pitorescu muntilor de inaltime medie cu semetia muntilor inalti. Urcand spre Muntele Mic, varful Tarcu  saluta maiestuos turistii de la cei 2200 m ai sai, aproape mereu inzapezit si atragator. Pacat ca pentru a te bucura de acease trairi inaltatoare pe care doar muntele ti le ofera, iarna trebie sa te folosesti de serviciile telescaunului construit prin anul 1969 (parca) si adiministrat romaneste 100%.

Dar sa o luam cu inceputul. Anul acesta zapada a fost un tabu pentru iubitorii sporturilor de iarna. Nu a prea fost nici in Romania si nici in Banat. Atunci cand a fost, nu se putea ajunge la partii, caci drumurile erau inzapezite. Cand se dezapezeau (ma rog, ar fi ceva sa se dezapezeasca singure) nu mai era nici zapada. Ca sa ne asiguram ca putem face macar cateva coborari am sunat cu o zi inainte la o cabana chiar de pe Muntele Mic. Ni s-a spus ca se schiaza fara probleme, desi stratul de zapada nu este foarte gros. Asta se intampla la ora 18:00 din ajunul plecarii.

Ajunsi la telescaunul de la Borlova, responsabilii stateau linistiti la o bere. Evident, cablul nu mergea. Intram, salutam, spunem ca vrem sa urcam pe Muntele Mic pentru a schia. La cota unde se afla telescaunul nu era zapada deloc si o temperatura cam de 9 grade la ora 9 dimineata. Ni se spune ca sus este zapada si ca se poate schia, doar ca zapada este destul de moale si stratul nu foarte gros. Vazand ca drumul era uscat intrebam daca putem urca cu masina, ca doar telescaunul nu mergea.

„Nu se poate!! Mai sus este gheata pe sosea. Doar daca aveti masina de teren sau tractiune integrala.

-Nu aveam.

-Atunci ce facem?
-Pai luati bilet si va urcam cu telescaunul. 40 RON dus-intors.

Ok, am luat biletele si am asteptat in continuare sa-si termine berile. Cand si le-au terminat, oamenii au iesit afara.

-Cablul a sarit din cauza vantului. Nu putem porni telescaunul, dar va urcam cu Jeep-ul,

Bun, pana aici, totusi nimic inacceptabil. Urcam in Jeep si pornim. Pe masura ce urcam mai sus si mai sus, drumul tot uscat era, fara pic de zapada. Marturisesc ca atat eu cat si fratele meu cunoastem zona destul de bine. In „tineretea noastra” am participat la Enduromania si am batut zona pe bicicleta, cand drumul de la telescaun la Muntele Mic nu era asfaltat inca. Ajungem in Saua Jigoriei si zapada ioc. In masina schimbam priviri nedumerite. Eram deja la aproximativ 1000 m si nici urma de zapada.Continuam urcusul cu jeep-ul confortabil. In cele din urma au inceput sa apara firicele de zapada pe marginea drumului, dar doar atat. Si drumul tot uscat era.

IN cele din urma ajungem si pe platou, unde era  ceva zapada, dar de abia acoperea putin iarba. Damburile de pamant si bolovanii brazdau hidos stratul subtirel de omat. Cu 200 de m inainte de statia telescaunului a fost intr-adevar o portiune cu putina gheata pe drum. Maxim 20 de m.

Am ajuns sus cu dezolarea pe frunte. Fusesem mintiti cu nerusinare. Pe Muntele Mic nu se putea nicidecum schia. Nici cu o zi inainte (cand sunasem noi) nici cu 2 zile inainte. Ne mintise cabanierul pe care il sunasem cu o zi inainte, ne mintisera si cei de la telescaun care stiau cum e zapada sus, caci au mereu cativa oameni sus pe platou si cativa oameni jos la statia din apropierea Borlovei. Cabanierul crezuse ca venim sa stam mai mult timp si ca ne jupoaie de niste bani. S-a inselat insa. Noi veniseram doar pentru o zi. Cei de la telescaun au crezut si ei ca ne jupoate de niste bani, si ei chiar au reusit.

Eram descumpaniti. Jeep-ul a plecat. Noi am ramas sa mai gustam putin din sfintenia muntilor si sa ne jucam cu vantul care batea foarte tare pe platou. Ni s-a zis ca la ora 13:30 va mai veni o alta masina dupa noi, un camion, caci doreau mai multi turisti sa coboare in acea zi. Am mers la un restaurant unde am asteptat 40 de minute aproximativ pentru o portie de gordon bleu si cartofi prajiti, mancaruri care la meniu se gasesc la orice restaurant la categoria „minuturi” si sunt gata in maxim 10 minute. (Ovidiu, fratele meu bucatar, spune ca 5 minute sunt de ajuns. Eu sunt indulgent si le dau totusio 10). Nu am cerut paine, ospatarul ne-a adus insa un cos de paine. Nu ne-am atins de paine ospatarul ne incasat, evident, si painea. Bonul primit: unul scris de mana, fara nicio informatie dintre cele care, prin lege, trebuie sa fie trecute pe orice bon. Astea da servicii!

Bun. Ne intoarcem la statia telescaunului de unde trebuie sa fim luati cu camionul si coborati, din nou, la Borlova. Camionul era deja parcat. Un camion asemanator cu cele din armata, prevazut cu 15 locuri. Responsabiluyl de la telescaun ne deschide usile camionului si ne face un rezumat al turistilor care trebuie sa mai vina:

-un grup de 12, voi trei si inca vreo 5, 6 persoane.

Adica 21 de persoane pe 15 locuri, fara a mai socoti bagajele. In cele din urma, oamenii au inceput sa vina. Grupul de 12 era sus de 5 zile, prin urmare aveau si bagaje pe masura: rucsaci, schiuri, board-uri, plase. Cu toata bunavointa de care toata lumea a fost capabila, nu ne-am putut inghesui in camion mai mult de 17 persoane adulte, 3 copii tinuti in brate si bagajele aferente. Au aparut, evident, certuri cu soferul de la telescaun care sustinea sus si tare ca mai intra 3 persoane. Cu toata bunavointa, nu mai intra nici macar un ac. I-am sugerat sa mai cheme jeep-ul caci ceea ce fac este inadmisibil, ca am platit niste bani destul de frumusei si ca suntem dusi ca vitele, ca asa ceva nu se cade intr-o tara civilizata etc.

Soferul se scuza jenant zicand ca si masinile astea pot urca doar la ore fixe. Atunci un alt domn a obiectat promt ca, daca este asa, conform legii la statiile de telescaun trebuie afisate acele ore. Degeaba, soferul parea orb si continua sa spuna ca mai este loc si ca serviciile pe care telescaunul ni le oferea erau extrem de civilizate. Ce sa faci, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. A incercat sa mai inghesuie un om in camion, dar a vazut ca totusi chiar nu se poate. Noi cei din masina stateam deja unii peste altii ca sardinele cu un munte de bagaje la mijloc.

Ca sa punem sare pe rana, trebuie spus ca cei de la telescaun stiau exact ca vor sa coboare 20-23 de persoane care, cu exceptia noastra, aveau bagaje consistente. In loc sa trimita sus si camionul si jeep-ul cum ar fi fost normal, ei au trimis doar camionul crezand ca ne inghesuie cumva si ca profitul va fi mai balsoi.

Ne-am enervat cu totii foarte tare. Ma intreb doar, daca eu as fi venit cu un prieten german la Muntele Mic, el ce parere si-ar fi format despre Romania? Cred ca raspunsul este clar. Romania: no choice!

P.S. In camion mirosea ingrozitor a benzina. Atat de ingrozitor incat cumnatei mele i s-a facut realmente foarte rau.

Despre domnul Funeriu si educatie

Nu am ezitat sa spun ca numirea lui Emil Boc in functia de premier m-a lasat fara cuvinte. Probabil am fost prea naiv cand am crezut ca niciun om normal la cap nu ar numi, din nou, un premier al carui cabinet fusese destituit prin motiune de cenzura cu putin timp in urma.

Cabinetul Boc IV nu ne-a oferit prea multe surprize placute. Il asteptam pe Bogdan Aurescu la externe, in schimb am avut parte de Baconski, un om pe care ca intelectual il respect. O singura asteptare mi-a fost oarecum satisfacuta: numirea lui Daniel Funeriu la educatie.

Dupa cum am mai recunosct, sunt un telespectator destul de fidel al lui Mircea Badea, cel putin in momentele cand ma aflu in tara. Constat ca domnul Mircea Badea isi concentreaza acum toata aversiunea sa catre noul ministru al educatiei, Daniel Funeriu. Febletea lui Mircea Badea din cabinetul trecut a fost Toader Paleologul. Acum este Daniel Funeriu, pe care il mitraliaza in fiecare emisiune. Fara exceptie.

Insa, de data aceasta nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu Mircea Badea, iar mistocareala sa la adresa lui Funeriu mi se pare cu totul pripita. Omului nu i se da nici macar o sansa de a arata ceva. Mircea Badea se leaga mereu de conturile din strainatate ale lui Daniel Funeriu ca si cum acestia ar fi niste bani furati. Ei bine, domnul Funeriu nu a fost angrenat in structuri care ii permiteau sa fure acesti bani, in schimb a lucrat in cercetare in state precum SUA, Franta sau Japonia, state in care, stim foarte bine, cercetatorii de elita sunt platiti extrem de bine. Realitatea este ca domnul Funeriu a cam fost implicat in cele mai mari proiecte de cercetare din domeniul chimiei.

Un alt subiect de misto pe seama domnului Funeriu este calculele acestuia cu privire la viteza mainii lui Traian Basescu din filmul arhicunoscut. In aceasta privinta, este posibil ca domnul Funeriu sa fi gresit. Nu trebuia sa faca asemenea calcule la televiziune. Nu erau la locul lor. Dar ma intreb, cu ce a fost mai penibil domnul Funeriu decat „hienele” care de abia au asteptat sa dea filmul pe post?

Gandirea domnului Funeriu cu privire la educatie mi se pare cel putin interesanta si cred ca merita o sansa. Daniel Funeriu cunoaste foarte bine sistemele educationale pe unde a lucrat ca cercetator si cred ca poate aduce schimbari destul de bune in sistemul de invatamant romanesc daca este lasat sa-si faca treaba.

Multi vor sari sa spuna: „Vrea sa promoveze sistemul american! Americanii sunt niste inculti, deci nu e bine”. Aici as avea cateva mici amendamente. Nu contest ca gradul mediu de cultura generala in America este mai scazut ca cel din Romania. Un absolvent de liceu roman, posibil sa aibe o cultura generala mai buna decat un absolvent de liceu american. Si totusi, in SUA se prefera investitia in formarea elitelor in detrimentul culturii generale a poporului. Lucru care nu stiu daca este chiar atat de rau. Cu ce ne ajuta daca in Romania avem 16 milioane de cetateni cu o cultura generala mai buna decat cea a americanilor, daca noi nu avem un sistem de formare a elitelor, caci societatea inainteaza prin cercetare, inovare, deci prin formarea de elite care sunt capabile sa schimbe ceva. Prin urmare un sistem de invatamant care sa puna mai putin accent pe o cultura generala cat de cat vasta si mai mult accent pe sistemul universitar si formarea elitelor nu mi se pare un lucru foarte rau.

In Romania ne laudam ca avem rata cea mai mare de absolventi ai liceului care fac studii superioare. Si la ce ne ajuta? Majoritatea studentilor trec prin scoala ca gasca prin apa. Un absolvent de facultate in Romania este de n’spe mii de ori mai slab pregatit decat un absolvent de universitate din SUA sau Germania.

Veti spune ca „da, in SUA isi importa elitele”. In principiu acest lucru este valabil, dar trebuie mult nuantat. In primul rand exista foarte multi americani care fac parte din elita lumii academice. In al doilea rand, SUA au reusit sa creeze un sistem universitar gandit de ei care se mandreste cu cele mai prestigioase universitati din lume. Din aceasta cauza nu este dorinta americanilor de a importa elite mai mare decat dorinta celorlalti tineri de pe mapamond de a ajunge la Harvard, Yale, Boston etc. Mai cu seama, nu sunt americanii atat de ahtiati dupa elitele straine, ci elitele straine isi doresc sa ajunga la o prestigioasa universitate americana.

Prin urmare, sistemul universitar din Romania cred ca ar trebui reformat din temelie. Intr-o universitate ar trebui sa ajunga doar cei care chiar vor sa studieze si nu sa-si ia examenele pe bani sau alte servicii. Numarul studentilor ar trebui sa se reduca, in timp ce calitatea invatamantului ar trebui sa creasca. Intr-o postare mai veche, fostul meu coleg de liceu Dan Caramidaru povestea pe blogul sau despre o experienta extrem de interesanta prin care a trecut atunci cand a sustinut un seminar (cred. Dane poti aduce completari) si a fost nevoit sa explice unor studenti la stiinte economice regula de trei simpla. Acest lucru este inadmisibil.

O alta lacuna grava a sistemului universitar romanesc este lipsa unei metodologii a cercetarii stiintifice. Ea nu este ceruta studentilor. Un alt fost coleg era foarte contrariat acum vreo doi ani ca a primit nota 9 pe o lucrare care nu avea nici urma de aparat critic. La fel de uimit am ramas atunci cand am vazut forma lucrarilor de admitere la master in cadrul Facultatii de Arhitectura. Desi erau lucrari de teorie, niciuna dintre cele pe care le-am vazut nu aveau note de subsol, citate, abrevieri etc, ci doar o bibliografie extrem de sumara. Ei bine, la universitatea unde studiez eu o lucrare fara aparat critic nici macar nu este acceptata de profesor. Aceasta deficienta a sistemului universitar nu face altceva decat sa dea apa la moara plagiatului si referatelor copy-paste luate de pe wikipedia sau alte surse, fara un minim efort de cercetare a studentului.

Din declaratiile de pana acum, cred ca domnul Funeriu vrea sa regandeasca intregul sistem de invatamant si merita macar o sansa din partea noastra. Daca dupa 2 ani vedem ca nimic nu s-a miscat spre bine, avem tot dreptul sa-l blamam. Dar sa=l blamam asa aprioric, doar de dragul ca trebuie sa facem misto de cineva mi se pare un lucru total lipsit de bun simt.

Reflexii despre unicameral si numarul de parlamentari

Dupa validarea referendumului din 22 noiembrie cred ca discutiile politice ar trebui canalizate mai mult spre o dezbatere generala despre Constitutie si cum ar trebui transpuse in practica rezultatele referendumului. Premizele noastre sunt doua: Parlamentul unicameral si reducerea numarului de parlamentari de la 469 la 300.  A venit vremea sa discutam fara resentimente, fara simaptii si antipatii fatise, sa judecam la rece analizand lucid datele de care dispunem. In cele ce urmeaza as dori sa prezint cateva date de care cred ca orice discutie in acest sens ar trebui sa tina cont.

State cu parlament unicameral

Ma uitaim ieri la Sinteza zilei. Nimic spectaculos, doar niste oameni (unii pe care ii consider inteligeni) care s-au adunat in studio  sa faca misto de tot ce se poate. La un moment dat a venit randul unicameralului, iar Victor Ciutacu a enumerat selectiv cateva tari cu parlamentu unicameral, subliniind Belarus si Cuba.  Enumerarea sa a fost, insa, tendentioasa as zice. Privind obiectiv lucrurile, iata care sunt tarile din UE cu parlamentul unicameral: Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Portugalia, Bulgaria. Suedia, Slovenia, Slovacia, Malta, Luxemburg. Lituania, Letonia, Cipru.

Iata ca pe lista statelor cu parlament unicameral se afla cele trei state in care nivelul de trai este cel mai ridicat din Europa: Danemarca, Suedia, Finlanda (excluden teritorii ca Liechtenstein, Andorra, Monaco etc). De mentionat ca doua dintre aceste trei tari sunt monarhii parlamentare, in speta Danemarca si Suedia. Apoi, regasim pe aceasta lista un numar insemnat de tari care au trecut prin comunism ca de exemplu: Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Slovacia.

Un alt aspect extrem de interesant este ca aproape toate statele cu parlament unicameral sunt ori republici parlamentare, ori monarhii parlamentare. Danemarca si Suedia sunt monarhii prlamentare, in timp ce Portugalia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia si Bulgaria sunt republici parlamentare.

Sa trecem acum la analizarea acestor date. Conform observatiilor noastre se pare ca un parlament unicameral recere un regim parlamentar, fie ca est evorba de monarhie sau republica. In Europa nu exista state cu parlament unicameral si care sa foloseasca un sistem politic prezidential sau semi-prezidential.

O alta concluzie ar fi aceea ca un parlament unicameral este dezirabil doar in cadrul tarilor mici. Niciuna dintre tarile care au deocamdata parlament unicameral nu sunt mai mari decat Romania, ci, dimpotriva, vizibil mai mici. Prin urmare, pentru ca Romania sa functioneze mai bine cu un parlament unicameral, ea ar trebui sa fie o tara mai mica si sa se defineasca printr-un regim politic parlamentar. Asupra primei conditii nu avem o influenta semnificativa, dar a doua conditie poate fi accesibila prin schimbarea Constitutiei. Ramane de analizat daca intr- o tara cu 21 milioane locuitori poate functiona eficient un parlament unicameral.

Reducerea numarului de parlamentari

In mod normal, exista o legatura foarte stransa intre introducerea parlamentului unicameral si reducerea numarului de parlamentari. Prin suspendarea unei camere s-ar reduce automat si numarul de parlamentari. Ramane insa intrebarea daca, nu cumva, numarul de parlamentari poate fi redus si daca se pastreaza forma actuala a Parlamentului?

Pentru a raspunde acestor intrebari, cred ca ar fi util sa analizam proportia parlamentar/numar de locuitori in statele a caror parlamente sunt bicamerale.

Franta: 1 parlamentar la 69.011 locuitori

Germania: 1 parlamentar la 123.538 locuitori

Italia: 1 parlamentar la 62.171 locuitori

Marea Britanie: 1 parlamentar la 43.948 locuitori

Spania: 1 parlamentar la 75.446 locuitori

Olanda: 1 parlamentar la 71.715 locuitori

Romania: 1 parlamentar la 45.839 locuitori.

Se poate observa astfel ca, procentual, Romania are mai mult parlamentari decat alte tari mari cu parlamente bicamerale. De regula in tarile mai mici aceasta proportie este mai mare, in medie 1 parlamentar la 35.000 locuitori. Romania are insa neajunsul ca nu poate fi considerata tara mica, dar nici mare precum Germania sau Franta. In acest caz cred ca punctul de orientare al Romaniei ar trebui sa fie Olanda, care are o populatie mai scazuta decat Romania si proportia  este de 1 parlamentar la 71.715 locuitori.

Daca Romania si-ar mentine parlamentul bicameral, dar ar scadea numarul de parlamentari la 300, ar ajunge la o proportie de 1 parlamentar la 71.662 locuitori, apropiindu-se de aceeasi proportie a Olandei pe care am considerat-o cea mai potrivita pentru Romania.

Analizand la rece toate aceste rezultate cred ca, obiectiv vorbind, solutia cea mai buna pentru Romania ar fi mentinerea Parlamentului bicameral si reducerea numarului de parlamentari la 300. Astfel, Romania s-ar inscrie in parametrii politicii care definesc unele tari unde nivelul de trai este foarte ridicat.