Alegeri in Republica Moldova

Astăzi, 29 iulie 2009, în Republica Moldova au loc alegeri legislative anticipate după ce Parlamentul ales pe data de 5 aprilie nu a reuşit să aleagă Preşedintele ţării. Partidele politice au cheltuit peste 16 milioane de euro in campania electorala (probabil Maybach-ul fiului lui Voronin a fost pus pe lista cheltuielilor electorale). Nu demult Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a declarat că ţine pumnii opoziţiei de la Chişinău. În ultimile zile, regimul de la Chişinău a creat o stare de tensiune insuportabilă prin utilizarea armatei şi a poliţiei în scopuri nu tocmai democratice. În acelaşi timp, autorităţile comuniste de la Chişinău se tem de posibilitatea unui fiasco total, în urma căruia ar urma să fie trase la răspundere pentru toate neregulile comise în ultimii ani, astfel încât spionii şi trupele de intervenţie ruse, au pus pe picioare un plan de evacuare a lui Vladimir Voronin din Republica Moldova prin teritoriile republicii separatiste nerecunoscute de la Tiraspol. Cam acesta ar fi contextul în care au loc alegerile legislative în Republica Moldova.

Până în momentul de faţă putem aminti următoarele evenimente importante:

1. Până la ora 11:00 au votat 10,8% dintre alegători.

2. Preşedintele PLDM, domnul Vlad Filat, a descoperit o frauda electorala „chiar la el acasa”. Pe listele electorale ale circumscripţiei la care este arondat au apărut două persoane total necunoscute care, culmea, au domiciliul chiar acasa la domnul Filat.

3. Patru ambulanţe au transportat bolnavi psihic la secţia de vot nr. 14 din localitatea Cocieri, fiind acolo „instruiţi” cum să voteze. La aceeaşi secţie de vot trebuie să-şi exercite dreptul şi bătrânii unui azil din localitate care, la rândul lor, au fost şi ei „instruiţi” să voteze „numărul 1”, aflăm din Jurnalul de Chişinău

Rămâneţi pe blog pentru a fi la curent cu alegerile din R. Moldova!

Update 1: La ora 13:00, prezenţa la vot în Chişinău se ridică la pragul de 27,5%.

Update 2: O altü strategie a comuniştilor este aceea de a-i împiedica pe tineri să-şi exercite dreptul de vot. Există diferite metode prin care acest lucru se poate realiza, începând chiar de la stabilirea dateii alegerilor. Dar chiar în ziua scrutinului astfel de preocupări bolşevice nu sunt străine de autorităţile de la Chişinău. Astfel, filiala PL din UNgheni a închiriat un autobuz care să transporte în capitală mai mulţi tineri din Ungheni. În mod ciudat, autobuzul cu pricina a fost grav avariat peste noapte, în timp ce se afla în garaj. “Autobuzul a fost închiriat de filiala PL din Ungheni pentru a transporta tinerii la Chişinău, însă în dimineaţa zilei de astăzi, m-am trezit cu anvelopele tăiate şi numerele de înmatriculare distruse”, a declarat pentru Jurnalul de Chişinău, şoferul autobuzului, Iurie Zaharia.

Update 3: Manevrele de măsluire a alegerilor legislative din Republica Moldova au dat roade cu varf si indesat. Conform sondajelor de opinie exit-poll, cetăţenii moldoveni se pare ca au votata în felul următor: PCRM a acumulat 41,7%, PLDM-17,4%, PL-16% și AMN-8%. Conform acestor procentaje, PCRM va avea 45 de mandate în noul parlament, cu 15 mai puţin decat în urma alegerilor din 5 aprilie. Partidele de opoziţie vor beneficia de 56 de mandate, dacă includem în această categorie şi partidul domnului Marian Lupu, om de baza al regimului comunist, dar care i-a întors spatele lui Voronin cu puţin timp în urmă, înfiinţând un parti politic propriu. În aceasta forma, compoziţia parlamentului este încă destul de problematică. Făcând front comun, partidele de opoziţie ar avea mai multe mandate decât PCRM şi ar putea stabili candidatii la Presidenţie. Pentru a fi ales Presedine al Republicii Moldova, un candidat trebuie sa fie votat de catre 61 de parlamentari. Opoziţia nu are 61 de mandate astfel încât alegerea preşedintelui ar putea fi, din nou, problematică, dacă nu cumva 5 parlamentari comunişti vor întoarce spatele lui Voronin şi vor vota în favoarea candidatului din opoziţie. În acest moment, nu este nimic pierdut. Rămâne să vedem dacă rezultatele numărării oficiale vor confirma rezultatele exit-poll-ului.

Update 4: Vladimir Voronin nu recunoaşte rezultatele sondajului exit-poll, dar afirmă că se va conforma rezultatului pe care îl va anunţa Comisia Electorala Centrarla în zilele următoare.

Anunțuri

Fuga de rasundere si frica e justitie

Alegerile legislative anticipate din Republica Moldova bat la uşă! Opoziţia speră într-o zi istorică, în timp ce simplii cetăţeni sunt intimidaţi de activitatea zeloasă a forţelor de ordine. Haosul pluteşte în aer. Tensiunea atinge cote paroxistice şi toţi speră ca totul să treacă cât mai repede…..şi să se termine cu bine. Bine da, dar pentru cine? Este evident că binele opoziţiei democrate nu este acelaşi cu binele comuniştilor şi binele comuniştilor este departe de a fi binele Republicii Moldova. Binele comuniştilor este puterea absolută, burţile crescânde şi Maybach-ul pe care fiul lui Voronon l-a achiziţionat zilele trecute pentru o jumătate de milion de dolari. Rezultatul alegerilor pare scontat. Comuniştii şi-au luat toate măsurile de precauţie necesare: au măsluit listele electorale, au folosit armata şi poliţia pentru a intimida populaţia, a stabilit ziua alegerilor într-un moment discutabil, au hotărât ridicarea pragului electoral, au obstrucţionat libera exprimare a reprezentanţilor opoziţiei. Până şi Biserica a fost de partea lor şi ierarhii cu epoleţi pe sub sutană au îndemnat preacucernicul popor moldav să voteze în favoarea comuniştilor. „Transparenţa” iniţială s-a transformat într-o beznă totală prin care bâjbâie doar frica dictatorului Voronin, o frică viscerală că totul se va duce de râpă, că fiul său va trebui să-şi vândă Maybach-ul sau că el însuşi va trebui să apară în faţa unor instanţe judecătoreşti care nu-l mai recunosc ca preşedinte.

Pesemne că această frică nu este neîntemeiată. Comuniştii simt că pământul le fuge de sub picioare şi unora dintre ei probabil le trece prin faţă filmul executării lui Ceauşescu, temându-se, evident, că vor avea aceeaşi soartă. Această frică nu i-a cuprins doar pe cetăţenii Republicii Moldova, ci şi pe pseudo-democraţii ruşi ai lui Medvedev şi Putin. Mama Rusie nu poate sta cu mâinile în sân şi este chemată la o adevărată manifestare de forţă din toate punctele de vedere. Probabil Putin şi-a pus costumul Versace în cui pentru a reveni în uniforma de KGB-ist, mult mai dragă lui şi este pregătit să gestioneze poate una intre cele mai importante misiuni e spionaj ale Rusiei din ultima vreme.

Dar despre ce este vorba? Ei bine, Jurnalul de Chişinău ne informează că trupele speciale din Moscova se pregătesc să asigure fuga lui Voronin şi a altor 18 deminatari în caz că Partidul Comunist va pierde alegerile. „Sovieticii” par să ia în calcul o situaţie dezastroasă, în care Vladimir Putin nu va mai avea sprijinul armatei. În aceste condiţii o „fugă” prin aer ar fi practic imposibilă. Dar nimic nu este peste puterea serviciilor secrete ruseşti. Acestea organizează fuga lui Voronin prin teritoriul separatist de la Tiraspol. „n ultimele zile au sosit la Tiraspol mai multe detasamente ale fortelor speciale GRU (Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse), care au executat deja misiuni de recunoastere inclusiv in Chisinau si in majoritatea oraselor din R. Moldova. Acestea ar urma sa indeplineasca misiuni de diversiune impotriva unitatilor Armatei Nationale a Moldovei precum si impotriva unitatilor Ministerului de Interne care ar deveni ostile puterii comuniste de la Chisinau” scrie Jurnalul de Chisinau. În data de 22 iulie a sosit pe aeroportul din Mărculeşti un prim avion din Federaţia Rusă care a transportat în Republica Moldova soldaţi şi echipamente de luptă. Astăzi, 28 iulie, a mai sosit un avion. Teoretic, sosirea acestor avioane a fost consierată „top secret”. Faptul că informaţiile s-au scurs ne arată clar că regimul comunist nu mai este deloc unit. Astfel se justifică şi temerea că armata nu va mai fi de partea dictatorului, ci de partea poporului, aşa cum ar trebui să fie. Scurgerea de informaţii este primul indiciu care ne-ar putea da de înţeles că zilele regimului comunist de la Chişinău sunt numărate.

Dictatorul Voronin se simte tot mai singur. Nu demult i-a întors spatele Marian Lupu, unul dintre oamenii săi de bază. Acum există aceste scurgeri de informaţii care sugerează clar că tot mai puţini tovarăşi sunt de partea sa. Voronin vrea să fugă de o Moldovă pe care a distrus-o. Fuge de responsabilitate, se teme de justiţie şi, probabil, se teme de propria lui persoană. Ziua de 29 iulie va fi una istorică pentru Republica Moldova. Voronin poate pierde totul, în timp ce moldovenii nu mai au nimic de pierdut!

UN nou scrutin, o noua sansa, un viitor incert

Miercuri, 29 iulie 2009, cetăţenii Republicii Moldova sunt chemaţi, din nou, la urne pentru a-şi alege reprezentanţii din Parlament, întrucât Parlamentul constituit în urma alegerilor din 5 aprilie nu a reuşit să aleagă un nou Preşedinte, comuniştilor lipsindu-le un singur vot pentru a-şi impune candiatul. Un nou scrutin, o nouă şansă dar un viitor extrem de incert am putea spune, având în vedere că lupul îşi schimbă părul, dar moravul ba. De fapt, viitorul modovenilor este extrem de previzibil dacă organismele internaţionale de supraveghere nu vor monitoriza mai atent scrutinul de miercuri. Partiul Comunist, condus de Vladimir Voronin, şi-a luat, probabil, toate măsurile de precauţie astfel încât să deţină destule voturi în parlament pentru a putea alege Preşedintele. Strategiile comuniste nu sunt noi, dar se perfecţionează odată cu evoluţia tehnologică. Măsurile pe care le-a luat partidul condus de Voronin sunt îngrijorătoare şi taie din faşă orice formă de speranţă într-o schimbare substanţială.

Prima măsură de precauţie pe care comuniştii au luat-o pentru a putea ieşi învingători din scrutinul de miercuri a fost aceea de a stabili data alegerilor într-o zi din plină vacanţă de vară şi chiar în mijlocul săptămânii. Prezenţa la vot va fi astfel destul de scăzută, iar cei care se vor prezenta, vor fi cel mai probabil alegătorii cu simpatii de stânga, care privesc cu jind spre „mama Rusie”. După cum s-a întâmplat şi în 5 aprilie, cei care se vor prezenta la vot vor fi „stimulaţi” de către comunişti să voteze „cum trebuie”.

O altă îngrijorare a democraţilor din Republica Moldova o constituie listele electorale, a căror calitate pare să lase de dorit şi de această dată. În măsura în care şi-au putut exercita meseria, asociaţiile moldoveneşti de supraveghere a procesului electoral au subliniat că există nenumărate nereguli. Doar 11% din listele verificate au fost întocmite corect. În celelalte, potrivit observatorilor, au fost incluse persoane decedate, sau se specifică doar numele alegătorului şi localitatea, fără datele din buletinul de identitate. Mai mult, pe listele electorale au fost incluse persoane condamnate la închisoare pe o perioadă mai lungă e 5 ani, chiar dacă acest lucru contravine legislatiei moldoveneşti în vigoare. Ne întrebăm, atunci, persoanele decedate şi deţinuţii cu cine vor vota?

În altă ordine de idei, 75% dintre secţiile de votare nu au afişat listele electorale în data de 14 iulie, aşa cum este prevăzut prin Constituţia Republicii Moldova. În multe secţii de votare, listele au fost afişate public doar în 16, 18, 23 iulie sau chiar deloc. Una dintre secţiile de votare care nu au afişat deloc listele este situată în localitatea Zaim, raionul Căuşeni. Listele electorale se află „în siguranţă” în geanta preşedintelui secţiei de votare, acesta considerând că listele ar putea fi deteriorate sau chiar furate dacă ar fi afişate.

Alt aspect extrem de interesant referitor la listele electorale este faptul că pentru scrutinul de miercuri listele electorale cuprind un 55.000 de persoane mai mult decât cele trecute pe listele scrutinului din 5 aprilie. Să admintem că în aceste 3 luni mai mulţi cetăţeni au împlinit vârsta de 18 ani, putându-şi exercita astfel dreptul de vot. Dar conform statisticilor oficiale, numărul unor astfel de cetăţeni nu depăşeşte câteva mii.

Chiar dacă aceste nereguli sunt deja destul de şocante pentru cetăţenii unor state de drept în care corectitudinea alegerilor este o axiomă absolută, ele nu sunt altceva decât varianta soft a unor măsuri mult mai eficiente din punct de vedere psihologic. «Alianţa “Moldova Noastră” sesizează o amplificare fără precedent a utilizării forţelor de ordine în scopuri electorale de către puterea comunistă. Acest fapt se manifestă prin mărturiile alegătorilor din teritoriu, potrivit cărora, poliţia  distruge afişajul electoral al concurenţilor din opoziţie, intimidează candidaţii şi agitatorii necomunişti şi face presiuni deschise asupra cetăţenilor, impunându-i să voteze PCRM» aflăm din Jurnalul de Chişinău.

Adevăraţii comunşiti au urât mereu Biserica şi tot ceea ce era legat de religie. În toate ţările comuniste, bisericile care nu au dat mâna cu reginul comunist au fost aspru persecutate. Cu excepţia câtorva excepţii, marea majoritate a statelor comuniste au fost state majoritar ortodoxe, iar Biserica Ortodoxă a căzut la învoială cu regimul ateu din primele clipe. Inclusiv în România. Astfel, partidele comuniste se foloseau de feţele bisericeşti pentru a manipula masele populare. Regimul lui Voronin nu face excepţie de la această axiomă comunistă fundamentală. „Preasfinţia Sa Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, a chemat, vineri, „credincioşii” să-şi onoreze, la 29 iulie, obligaţiile cetăţeneşti şi „să voteze pentru un viitor mai bun, pentru continuitatea frumoaselor tradiţii începute deja, pentru stabilitate şi pentru păstrarea statalităţii Republicii Moldova” aflăm din Jurnalul de Chisinău. Chiar dacă mesajul nu foloseşte termeni expliciţi, semnificaţia sa este extrem de clară şi îndrumă enoriaşii la a vota Partidul Comunist. Evident, PS Marchel a fost hirotonit întru treapta arhierească la Moscova, adică acolo de unde vine ploaia, o ploaie care nu spală ci mânjeşte cu sânge.

Săptămâna trecută, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski s-a aflat într-o vizită oficială la Chişinău, prilej cu care a ţinut să sublinieze omologului său moldav, Andrei Stratan, că alegerile libere nu presupun doar numărarea voturilor, ci şi libertatea mass-media, întocmirea corectă a listelor electorale, condiţii democratice pentru toţi candidaţii etc. Probabil chiar Radoslaw Sikorksi şi-a dat seama că vorbele sale nu au fost altceva decât o simplă afirmaţie diplomatică, stiind bine de la Gomulka, Gierek & co, că alegerile vor fi doar o etalare a abilităţii comuniştilor de a manipula masele.

Se spune că speranţa moare ultima, dar ce se întâmplă atunci când aceasta nici nu s-a născut? A spera în victoria opoziţiei este echivalent cu a spera că se va reduce poluarea. De altfel, chiar comunismul este o formă de poluare, o formă de poluare a conştiinţelor.

Jurnal de calatorie

  1. Pe 30 iunie plouă. Din nou! Soarele se vede foarte rar. Când se opreşte ploaia pornim spre mănăstirea Râmeţ, mănăstire din sec XIV şi locul de exil temporar al poetului Arian Păunescu. Clopotul ce bate la Râmeţ plânge până la Putna, spune poetul. Eu însă cred că plânsetul acestui clopot ajunge în locuri încă şi mai îndepărtate; acolo unde există români pentru care România nu mai înseamnă „acasă”, acolo unde România nu se mai scrie cu majusculă, acolo unde a fi român este o înjurătură. Clopotul de la Râmeţ îşi plânge toţi românii care au uitat de România. Dar plânsetul clopotului nu este perceput de manelişti, nici de politicienii corupţi, nici de interlopi, ci doar de poeţi şi filosofi. În România de astăzi, a fi poet sau filosof este o înjurătură la fel de gravă cum în Italia este aceea de a fi român. Şi totuşi, clopotul îşi plânge românii, îşi deplânge maneliştii şi îşi jeleşte politicienii. Plânsetul clopotului de la Râmeţ este bocetul ce însoţeşte prohodul unei Românii pe cale de dispariţie, unei Românii care şi-a uitat identitatea, unei Românii care şi-a uitat trecutul, îşi ignoră prezentul şi îşi dispreţuieşte viitorul. Românii fug de România, în loc să o construiască! Românii uită de România în loc să o iubească! Românii ignoră România, în loc să-i dea un sens! Când clopotul de la Râmeţ nu va mai plânge, România nu va mai exista! Şi probabil nu vor mai exista nici poeţi care să-i deplângă inexistenţa!

Mai există viaţă după Michael?

În dimineaţa zilei de 25 iunie am citit fugitiv presa şi am aflat că Michael Jackson murise la Los Angeles din cauza unui infarct. Mi s-a părut o ştire interesantă. Ca orice bun creştin am spus în gând „Dumnezeu să-l ierte” şi nu îmi imaginam show-ul pe care presa urma să-l facă. Am avut sumbra impresie că Michael Jackson este mai profitabil mort decât a fost în ultimii 15 ani.

Printr-o stranie întâmplare în acea noapte am fost într-un club din Timişoara. Am rămas mirat că aproape toată perioada cât am stat în club am ascultat doar melodiile lui Michael Jackson, desigur remixate astfel încât fetele să poată da lasciv din fund. În zilele ce au urmat jurnalele erau dedicat aproape în exclusivitate lui Michael Jackson. Chiar şi cazul Monicăi Ridzi a trecut în plan secund, fie şi numai pentru câteva zile. Orice aspect al vieţii lui Michael jackson a devenit o actualitate. Mijloacele s-au hrănit din ultima respiraţie a megastarului ca nişte veritabili vampiri ce nu se satură niciodată de sânge, un sânge mult prea cald pentru a nu scoate bani din el. Am impresia că „Naşii” mijloacelor de comunicare în masă au făcut un pact cu imoralitatea. Nimic nu le scapă caninilor lor însetaţi. Ei vorbesc chiar şi atunci când toată lumea ar trebui să tacă. În faţa morţii toată lumea ar trebui să rămână în tăcere, să asculte viaţa care se scurge pe lângă ei. Nu şi jurnaliştii. Ei nu respectă nici viaţa şi nici moartea. Totul este pentru ei un show din care iese banul, un ban ieftin pe care nimeni nu mai cere drept de autor. Fără să am o admiraţie deosebită faţă e Michael Jackson, mi-aş fi dorit ca megastarul să se trezească măcar pentru o zi şi să ceară dreptul de autor asupra propriei sale morţi. Toate trusturile de presa cred ca ar fi intrat în faliment!

Din câte am ctit, un număr de 12 persoane s-au sinucis datorită faptului că Michael Jackson a murit. Toate aceste lucruri mă fac să mă întreb dacă mai există viaţa după Michael? Existenţa vieţii de apoi nu mai are importanţă, pare-se, dar cred că mulţi ar fi capabili să se antreneze în discuţii filosofico-teologice din dorinţa de a stabili dacă există viaţă după MIchael? Sfârşitul lumii pe care exaltaţii îl prevăd pentru 2012 am impresia că s-a devansat şi a venit deja. Pentru unii, fără Michael, lumea nu mai are sens!

Michael Jackson era în criză financiară, moartea însă nu era în criză, după cum a remarcat Mircea Badea într-o emisiune. El dorea să mai scoată un ban din concertul de la Londra, iar acest lucru i-a adus moartea. Ceremonia de comemorare, pentru că nu o pot numi funeralii, a costat statul Los Angeles peste 2 milioane de dolari, bani pe care nu îi avea şi acum se face apel la donaţii pentru a acoperi uriaşa cheltuială. Pesemne că există viaţă după Michael, o viaţă în care oamenii sunt îndemnaţi să plătească datoriile megastarului, chiar şi pe acelea datorate morţii sale. În 2002, MIchael Jackson declara că moartea sa va fi cel mai mare show din lume. Cifrele spun că aşa a fost. Un show a căror cheltuieli trebuie să le suporte tot oamenii simpli.

Hai-hui

Din nou a trecut mult timp de când nu am mai scris nimic. Între timp am fost într-un mic concediu la Râmeţ. Frumoase locuri! Dar din păcate am avut, din nou, ocazia să văd pe pielea mea că turismul românesc se află în epoca e piatră. „Romania, land of choice” pare a fi mai mult o ţară în care posibilitatea de a alege îţi lipseşte cu desăvârşire.  Singurul lucru pe care te poţi baza sunt propriile picioare, sau propria maşină, depinde ce mijloc de locomoţie alegi.

Am ajuns în gară la Teiuş dimineaţa la ora zece. La informaţii o doamnă plictisită nu are deloc răbdare să pun toate întrebările. De fapt erau doar două: 1. La ce ore există, într-o zi, trenuri spre Timişoara şi 2. Cum se poate ajunge la Râmeţ? La prima întrebare nu am avut privilegiul să primesc un răspuns nici pe de parte complet. Funcţionara CFR s-a rezumat în a-mi spune doar la ce oră este următorul tren spre Timişoara. Am încercat să insist, dar degeaba. La a doua întrenare mi s-a răspuns că există doar două autobuze, unul dimineaţa şi unul seara. Pe cel de dimineaţă tocmai îl pierdusem, iar până la cel de seară mai erau 12 ore.  Astea da servicii turistice!

Plecăm pe jos. Cunosc în mare Teiuşul aşa că ştiu în ce direcţie să o pornesc. Ajungem la un magazin şi ne gândim să întrebăm şi acolo cum stă treaba cu autobuzele. Am nimerit o vânzătoare extrem bine intenţionată care ne-a spus că există foarte multe autobuze de la gară spre Râmeţ dar că nu ştie orele la care acestea pleacă spre mănăstire. Pentru o clipă am fost fericiţi. Ne gândeam că vânzătoarea sigur avea dreptate. La următorul magazin am întrebat din nou, dar optimismul ne-a fost din nou tăiat din faşă. A revenit placa cu două autobuze pe zi. Ajunşi în partea centrală a oraşului am negociat cu un taximetrist preţul unei curse până la Râmeţ. 35 RON. Am considerat că este un preţ onorabil pentru o distanţă de 20 km. Prin urmare am pornit cu taxiul, căci nicio altă structură care să ţină cumva de Ministerul Turismului nu oferea transport e la Teiuş la Râmeţ.

Ajungem la destinaţie. Ne doream un concediu relaxant, deci am fi vrut să stăm la o pensiune. Taximetristul ne duce la Cabana Râmeţ, dar acolo condiţiile sunt departe e a fi onorabile pentru ce doream noi: camere de câte 6 paturi cu o singură baie pentru tot coridorul. Întrebăm unde este o altă pensiune. Ni se spune că nu există aşa ceva. Pornim printre casele de vacanţă cochete. Credeam că printre ele s-ar fi putut strecura o mică pensiune sau o unitate agroturistică de cazare. Din păcate ne-am înşelat: pretutindeni doar case de vacanţă. Cu rucsacurile în spate ne întoarcem până la mănăstire, în apropiere de care exista un magazin. Ne oprim la un suc şi aflăm că există o singură pensiune, la Geoagiu de Sus, adică la o distanţă de cam 6 km de mănăstire. Ne luăm rucsacii în spate şi pornim spre Geoagiu. În cele din urmă găsim pensiunea şi ne cazăm. COndiţii decente şi multă linişte. Este totuşi straniu pentru o ţară „land of choice” că într-o zonă turistică de o frumuseţe deosebită şi în care există o afluenţă imensă e turişiti să existe o singură pensiune.

Despre frumuseţea zonei este inutil să spun ceva. Aflându-ne într-o zi pe Cheile Râmeţului nu am putut să nu concluzionă, pentru a câta oară, că avem o ţară frumoasă. Cam rudimentară însă.

P.S. Din pricina unei noi traduceri nu prea mai am timp nici să respir. Aş vrea să scriu mai des. Mi-au trecut prin cap multe lucruri în ultima vreme dar nu reuşesc să găsesc timpul necesar pentru a îmbina mai multe raţionamente într-un mini-eseu. Sper să scriu măcar o dată la două zile pe blog.