Un vis devenit realitate

In 1999 aveam 15 ani. Chiar in acea vara am facut varicela si in luna iulie am fost nevoit sa stau mereu in casa. Neavand ce face am inceput sa urmaresc Turul Frantei pe Eurosport. Sunt unul dintre cei care in acel an a ramas fascinat de Lance Armstrong si de povestea sa. Un om care avusese cancer si care pe catararile Turului nu avea absolut niciun adversar. Atunci Lance si-a castigat primul Tour iar eu mi-am luat bicicleta si am inceput sa pedalez. Am facut multe ture interesante cu bicicleta, kilometrii intregi de catarari, atat pe sosea cat si pe asfalt. Din acea perioada am urmarit mereu cu jind la TV cele trei mari tururi si visam sa ajung odata sa pot trai bucuria unei prezente in unul dinre marile tururi. A trebuit sa astept 10 ani, timp in care Lance Armstrong a castigat de 7 ori Turul Frantei si acum se pregateste pentru a opta victorie.

Anul acesta Giro d’Italia a poposit la Roma pentru ultima etapa a editiei centenare: un contratimp prin centrul istoric al Romei. Nu puteam sa ratez o astfel de ocazie, asa ca mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat la drum. Am coborat prima data la San Pietro unde am vazut cativa ciclisti trecand in mare viteza.

Arieseni 2009 022

Ciclistii lasau San Pietro in spate pentru a se inrepta destul de repede spre final, in fata Collosseumului. Era inca devreme si m-am inreptat spre punctul de start. Urmarind de 10 ani ciclismul la tv stiam ca in acea zona trebuie sa fie autocarele echipelor unde ciclistii isi faceau incalzirea inainte de a intra in cursa. Cam in 25 de minute am ajuns pe jos in Piazza Venezia. La start i-am prins pe unul dintre fratii Masciarelli, pe Voeckler si un ciclist al echipei Astana. In poza urmatoare il puteti vedea pe Voeckler la startul ultimei etape a editiei centenare.

Arieseni 2009 027

Mi-am continuat apoi drumul cautand locul unde se desfasurasera echipele. In cele din urma intre Piazza Venezia si Colosseum, de pe Fori Imperiali la stanga era strada unde stateau insirate toate echipele. Pentru prima data am vazut ce implica o echipa de cislism: un autocar un camion tehnic cu toate echipamentele si alte masini mai mici. Ciclistii care urmau sa intre in cursa se incalzeau pedaland afara. Membrii echipelor tehnici erau foarte afabili si dadeau bucurosi informatii celor care intrebau cate ceva. Nu am reusit sa gasesc deloc echipa LPR. Nu era la un loc cu celelalte echipe. Pe Di Luca am reusit sa-l pozez in zona de plecare. Parea destul de nervos, emotionat si facea ture cu bicicleta printr-e oameni. La un moment dat l-am vazut pe Mario Cipollini. Am ramas impresionat: este foarte inalt. Are peste 1,90 dupa estimarea mea.

Favoritii inca nu iesisera la incalzire. In directia incare mergeam eu ultima echipa era Astana. Vroiam sa-l pozez pe Lance Armstrong, cel care m-a facut sa iubesc ciclismul. NU a fost deloc usor. In jurul standului Astana era o masa imensa de oameni. Armstrong era in autocar. Am asteptat si eu acolo in acea mare masa de oameni. La un moment dat a iesit regele si lumea a inceput sa-l aclame. A dat cateva autografe, apoi ne-a aratat cu degetul spre cer, dandu-ne de inteles ca loua si nu mai are chef sa dea autografe. Da, regele pot spune ca e destul de capricios, poate putin arogant. Am reusit cu greu sa smult urmatoarea poza dupa ce s-a urcat pe bicicleta pentru a se incalzi:

Arieseni 2009 059

Faptul ca Lance Armstrong a inceput sa se incalzeasca insemna ca urmau sa iasa si oamenii importanti ai celorlalte echipe, prin urmare am inceput sa fac cale intoarsa dorind sa fac o poza principalilor favoriti. In apropierea echipei Astana era desfasurata echipa Rabobank, echipa lui Denis Menchov. Rutierii echipei Ranbobank erau deja toti pe traseu. Unde era locul de incalzire nu era niciun ciclist, doar cativa oameni din staff-ul tehnic care strangeau materialele de care nu mai era nevoie. Nu era absolut niciun om langa echipa Rabobank, asa ca m-am psu intr-o pozitie foarte buna pentru a-l poza pe Menchov. Stiam ca urma sa iasa in curand. La un moment dat langa mine a venit un rus. Astepta si el sa-i spuna cate ceva lui Menchov. In cele din urma Menchov a iesit si am reusit sa-i fac poze in voie, caci nu era multa lume in jur.

Arieseni 2009 065

Am fost bucuros ca am reusit sa-l pozez in liniste pe Menchov. Cand a intrat in cursa a cazut pe o portiune cu piatra pavata caci incepuse sa ploua si piatra este extrem de alunecoasa. Chiar si cu acea cazatura, Di Luca nu a reusit sa scoata un timp mai bun, prin urmare, rusul a reusit sa castige editia centenara a Giro d’Italia.

Am plecat mai departe. Cu putin mai jos l-am gasit pe Stefano garzelli pedaland. Oamenii il aplaudau, ii strigau numele iar Garzelli mai zambea din cand in cand. La un moment dat nu m-am putut abtine sa nu ma bag in seama si i-am strigat ca a facut foarte bine pe catararea Blockhaus sprintase pentru locul doi, lasandu-l pe Di Luca pe trei, lucru ce l-a costat o huiduiala generala din partea unui public in majoritate sustinator al lui Di Luca. Garzelli a zambit, a multumit si a zis ca se bucura ca sunt multi care aproba ceea ce facuse el atunci.

Arieseni 2009 070

Mi-am continuat drumul. Standul echipei ISD era eja aproape gol. Nu mai exista niciun ciclist care sa se incalzeasca. In schimb pe langa autocar era Giovanni Visconti care terminase deja contratimpul si povestea acum cu oricine ii adresa un cuvant. Un ciclist tanar, campion al Italiei in 2008, cu o serioasa perspectiva de viitor. L-am intrebat daca e de acord sa faca o poza cu mine. Nu a refuzat, astfel incat din Giro 2009 am amintirea unei fotografii cu Giovanni Visconti pe care v-o impartasesc si voua.

Arieseni 2009 076

Nici la standul echipe Quickstep nu mai era niciun ciclist care trebuia sa se incalzeasca. Era in schimb un italian tanar care vorbea cu Agnolli (Liquigas). Amandoi terminasera deja si amandoi cazusera la San Pietro. Oamenii din jur tot mai puneau cate o intrebare. Ei raspundeau. S-a incins o discutie extrem de prieteneasca. Cei doi vorbeau cu lumea ca si cum ar fi fost toti prieteni. NIci urma de aroganta. Numai voie buna. O atmosfera care m-a surprins. Nu ma asteptam sa fie asa.

Mi-am continuat apoi drumul chiar daca as mai fi stat la povesti cu cei doi rutieri, dar vroiam sa fac poze si cu Sastre, Basso, Pellizzotti. Am ajuns astfel la standul echipei Cervelo exact la timp, caci de abia am ajus sa fac o poza lui Sastre ca s-a si oprit din pedalat, urcand in autocar pentru a se pregati de cursa.

Arieseni 2009 078

Am fugit apoi spre echipa Liquigas. Era multa lume acolo. Pe Ivan Basso nu am apucat sa-l pozez cum as fi vrut din cauza multimii, mai ales ca Basso s-a oprit si el din pedalat la scurt timp dupa ce am ajuns eu. Am reusit in cele din urma sa ajung in prima linie de persoane si am putut face cateva cadre bune cu Pellizzotti. In prima fotografie este Ivan Basso, a doua Pellizzotti.

Arieseni 2009 084

Arieseni 2009 091

Dupa cum am spus ceva am ramas cu un mic regret ca nu am reusit sa gasesc echipa LPR. Nu stiu pe unde s-au ascuns, dar as fi vrut sa fac cateva cadre cu Di Luca si Pettachi.

Dupa 10 ani in care am urmarit ciclismul, mi s-a indeplinit un vis. Vazand marile tururi la televizor avem impresia adesea ca ciclistii sunt un fel de eroi, un fel e legene pe care le vedem pe micul ecran dar nu putem ajunge in apropierea lor. Si totusi se poate. Si sunt si ei oameni, majoritatea foarte deschisi, afabili si binevoitori. Nu se ascund si nu se dau inapoi din a comunica cu iubitorii ciclismului. A fost o zi frumoasa. Urmeaza Turul Frantei!!!

Anunțuri

Despre „datul cu parerea”

Nimic nu cred ca este mai fascinant decat „datul cu parerea”. Incepand de la batranii care se aduna in fiecare luni in Piata Operei pentru a discuta, uneori foarte aprins, despre fotbal si pana la nenumarati deontologi care indeasa micile ecrane zi de zi, romanul isi „da cu pararea”. Nu este un lucru atat de usor precum ar parea la prima vedere. Datul cu parerea presupune abilitatea de a crede ca le stii realmente pe toate. Trebuie antrenament pentru aceasta si trebuie inceput inca de la varsta frageda!

„Datul cu parerea” are anumite formule canonice pe care daca nu le stii, nu esti un adevarat practicant al acestui sport. Pentru inceput, trebuie sa explici interlocutorilor urmatorul lucru: „Eu nu am citit nicio informatie despre cutare lucru, DAR STIU EU SIGUR CA E CUM SPUN EU”. Cine nu e in stare sa-si insuseasca cu adevarat fraza aceasta, sa creada cu tarie in ea si sa o foloseasca tot la a doua fraza, mai bine ar incepe sa-si caute alt sport.  Un veritabil expert al „datului cu parerea” va folosi foarte des termenul „CREDE-MA”  sau „STIU EU”, pentru a se asigura ca ascultatorii nu ii pun la indoiala profesionalismul. Daca ati ajuns si voi pana la acest nivel, este vremea sa treceti la next level, folosind o expresie care este tata’ „datatorilor cu parerea”: ITI SPUN SINCER! Folosind aceasta fraza,  nimeni nu mai contesta competenta individului ce o foloseste, caci acesta se arata a fi un „datator cu parerea” desavarsit, caci stie sa foloseasca psihologia subliminala, iar cuvintele sale lovesc direct in inima ascultatorilor. Plecand de la axioma ca toti cei care „spune” ceva nu o fac sincer, expertul in datul cu parerea arata ascultatorilor ca el este singurul care spune sincer ceea ce spune. Cine nu va da crezare unuia care „spune sincer’? Cine va mai avea curaj sa creada ceea ce spun cei care nu sunt „datatori cu parerea” desavarsiti la atelierele retoricii? Romanul are nevoie de datatori cu parerea, fara ei poporul roman ar pier ca natie. Astfel se explica faptul ca intreaga viata publica a Romaniei este intesata de „datatori cu parerea”.

Si totusi exista o natie care ne intrece la capitolul asta. De mic mi-am dorit sa traiesc intr-o tara in care datul cu parerea sa fie pus la rang de cinste, caci in Romania lucreaza mascat. Nimeni din cei care vorbesc la tv nu se considera „datatori cu parerea”, ci specialisti. Eu vroiam intr-o tara unde oamenii sunt mandrii de a fi „datator cu parerea” si sunt recunoscuti la nivel social, primind salarii grase. Vreti sa stiti care este aceasta tara minunata, raiul pe pamant al „datatorilor cu parerea”?     ITALIA

Nu exista o transmisiune tv, indiferent de domeniu, in care sa nu fie prezenti cel putin 2 sau trei „opinionista” adica „datatori cu parerea”. Dar sunt „opinionisti” desavarsiti, cunosc toate tainele „datului cu parerea” si nimeni nu le poate sta dinainte fara sa se simta rusinati si eclipsati de competenta datatorilor cu parerea. Sunt ca niste zei, nimeni nu ii poate contrazice. NU ai cum, caci la ei logica, dialectica, argumentele si contraargumentele sunt doar niste iluzii. Cum poti sa contrazici un om in care ideea de argument exceleaza prin absenta? NU poti, nu ai cum!

Unde este oare o scoala din care sa pot iesi „datator cu parerea”? Chiar as fi interesat ce studii trebuie sa urmez pentru a deveni un adevarat „opinionista” care are mereu dreptate?

Comuniştii se joacă singuri. Voronin riscă închisoarea

Politica internă a Republicii Moldova nu este deloc atât de limpede pe cât şi-au dorit comuniştii. Puterea ramane insa o realitate pe care PCRM (Partidul Comunist din Rep. Moldova) nu doreşte să o scape printre degete, chiar dacă o primă tentativă a Parlamentului de a alege noul preşedinte al Moldovei a eşuat. Conform Constituţiei moldovene, sarcina de  a alege preşedintele îi revine Parlamentului. Compoziţia acutalului parlament a fost determinata de alegerile din luna aprilie, în urma cărora a izbucnit o mini-revoluţie reprimată de către autorităţi prin cele mai autentice metode comuniste. Totuşi, comuniştii au greşit calculele atunci când au fraudat alegerile legislative, astfel încât PCRM a obţinut 60 de mandate parlamentare, în timp ce opoziţia moldovenească a obţinut 41.

Prima tentativă de alegere a preşedintelui

Pe 20 mai Parlamentul Republicii Moldova s-a reunit pentru alegerea noului preşedinte al Moldovei. Datorită celor 60 de mandate, PCRM a fost singurul partid care a putut propune candidaţi la funcţia supremă în stat. Pentru a simula un scrutin democratic, comuniştii au propus doi candidaţi: Zinaida Greceanii şi Stanislav Groppa. În debutul şedinţei, partidele de opoziţie – PL, PLDM, AMN – au anunţat că intenţionează să părăsească sala, nedoriind să ia partea la alegerea viitorului preşedinte. Acest moment de protest a fost sabotat de Vladimir Voronin, care , în calitate de deputat, a cerut oprirea microfoanelor. Parlamentarii opoziţiei au ieşit din sală, în cele din urmă şi s-a trecut la scrutin. Rezultatul acestuia arată lumii întregi că „democraţia” pe care o promovează comuniştii moldoveni este doar praf aruncat în ochii celor care nu vor să vadă realitatea. Doamna Zinaida Greceanii a obţinut 60 de votiru, in timp ce Stanislav Groppa 0.

Votul de aur

Victoria „zdrobitoare” a Zinaidei Greceanii nu a ajutat-o prea mult în ceea ce priveşte dorinţa ei de a deveni o nouă doamnă de fier, întrucât Constituţia Rep. MOldova sitpulează faptul ca un candidat trebuie să obţină 61 de voturi din partea parlamentului. Prin urmare, Zinaida Greceanii a oţinut cu un vot mai puţin, chiar dacă a obţinut toate voturile din partea pralamentarilor comunişti. Comuniştii au, astfel, nevoie de „un vot de aur” care nu poate veni decât din partea opoziţiei. PCRM a fost acuzat în repetate rânduri că foloseşte metode nu tocmai ortodoxe pentru a convinge un membru al opoziţiei să voteze în favoarea candidatului comunist. Deputatul comunist Marc Tkaciuk a declarat cu nonşalanţă pentru PRO TV Chişinău că PCRM are mai ulte „voturi de aur”, dar nu vrea să recurgă la o asemenea „strategie” din dorinţa de a arăta forurilor internaţionale că Rep. MOldova este o ţară deplin democratică.

O nouă tentativă pe 28 mai

O a doua tentativă a Parlamentului Republicii Moldova de a alege preşedintele ţării va avea loc pe data de 28 mai, dar şansele de reuşită sunt, din nou, aproape egale cu zero, întrucât este foarte probabil că opoziţa nu va participa nici al doilea tur de scrutin. Pentru a da dovadă de „dinamicitate”, PCRM a decis să schimbe candidatul al doilea, înlocuindu-l pe Stanislav Groppa cu Andrei Neguţă, actualul Ambasador al Rep Moldova în Rusia. În calitate de preşedinte al ţării, Vladimir Voronin i-a mulţumit lui Stansilav Groppa pentru curajul de a candida la Preşedenţia Moldovei, anunţânu-l totodată că pe 28 mai, PCRM va avea un alt candidat de formă. Probabil şi Andrei Neguţă va obţine tot zero voturi, dar, ce să-i faci, nu e deloc democratic să fie alegeri prezidenţiale şi doar un singur candidat.

Dacă nici pe 28 mai nu se va alege preşedintele Rep. Moldova, Parlamentul va fi dizolvat şi vor avea loc alegeri legislative anticipate, în cadrul cărora, PCRM va avea grijă să obţină de data aceasta cele 61 de mandate necesare pentru alegerea preşedintelui. „Comuniştii se comportă calm şi nu exclud că s-au împăcat deja cu ideea alegerilor anticipate, în cadrul cărora vor încerca să smulgă cât mai multe voturi. Ei nu se tem de alegerile anticipate deoarece deţin un media holding puternic şi suficiente resurse financiare şi administrative pentru a le câştiga” afirmă analistul politic moldovean Igor Boţan. În campania electorală pentru alegeri, calul de bătaie a comuniştilor va fi „pericolul expasniunii române” despre care tot vorbeşte Voronin în ultima vrema, în timp ce în defavoarea lor va fi, totuşi, situaţia economică descurajatoare în care se află Moldova.

Lui Voronin îi zâmbesc gratiile

În tot acest timp, Vladimir Voronin se dovedeşte a fi un adevărat one-man-band, în mâna căruia se centraliizează toate pârghiile de putere a Rep. Moldova. Voronin este Preşedintele în exerciţiu al Rep. Moldov, dar, în acelasi timp, este şi deputat în Parlamentul Moldovei şi preşedintele PCRM. Nici chiar Constituţia Moldovei nu concepe ca un singur om să fie în acelaşi timp preşedintele republicii, preşedintele PCRM şi deputat. Legea privind statutul deputatului în Parlament stipulează la art. 3 lit. a  faptul că funcţia de deputat este incompatibilă cu cea de preşedinte al Rep. Moldova. Constatam ca refuzul deputatului Vladimir Voronin de a demisiona din functia de presedinte al Republicii Moldova este o incalcare grava a legislatiei si reprezinta mentinerea fortata a puterii de stat cu incalcarea prevederilor Constitutiei, calificata de Codul Penal, art 339, drept uzurpare a puterii de stat”, afirmă Vlad Filat, liderul PDLM, citat de România Liberă. Pedepeapsa prevăzută pentru uzurparea puterii de stat este cuprinsă între 10-15 ani de închisoare. Astfel, one-man-band-ul Vladimir Voronin ar trebui să schimbe costumul de firmă cu zegheaua închisorii, dar doar nişte idealişti pot crede că Voronin va ajunge cu adevărat acolo unde îi este locul, adică după gratii.

Transilvania pe locul 3

CupaSătpămâna trecută s-a terminat ai treisprezecea ediţie a „Torneo dell’amicizia” de fotbal în 5, organizat la Roma de ANSPI. Competiţia se adreseaza tuturor seminarilor, colegiilor, universitatilor pontificale si institutelor religioase de pe teritoriul Romei. Echipa Colegiului Pontifical Pio Romeno, Transilvania, s-a clasat pe locul 3 în urma celor 18 etape disputate incepând din octombrie. Pe locul doi s-a clasat Colegiul Polonez, în timp ce treapta cea mai inalta a podiumului a fost obtinuta de echipa Croatilor, care nu a pierdut niciun meci. Lupta pentru locul doi a fost extrem de acerbă şi am pierdut locul doi în ultimul meci, un egal cu Colegiul Spaniol. Chiar dacă împotriva polonezilor nu am pierdut niciun meci (am făcut un egal şi am invins odată) egalul cu spaniolii ne-a coborat pe treapta a treia a podiumului, cu două puncte în spatele polonezilor.

Decernarea premiilor a avut loc astăzi, 20 mai 2009, la Universitatea Pontificală Lateran, premiile find deecrnate de către monseniorul Rino Fisichella, rectorului Universităţii Lateran.

Prin această plasare pe locul trei, echipa Transilvania a mai adus o cupă pentru Colegiul Pio Romeno. IN pofida faptului ca generatiile se schimbă destul de des, echipa colegiului a reusit mai mereu sa se plaseze pe podium sau sa castige competiţia.

Pentru cei care au prieteni sau cunoscuti in Colegiul Pio Romeno voi enumera numele celor care au jucat pe parcursul acestei ediţii pentru echipa colegiului: Cosmin Betea, Octavian Frânc, Vasile Trifoi, Florin Bode, Florin Pintea, Dumitru Petru, Dumitru Orza, Florin Maruşciac, Lucian Maruşciac, Răzvan Vasile, Radu Andrei, Cristian Rus, Andrei Hrişman, Flavius Jurca şi eu (Dan Pătraşcu). Chiar dacă la anul mulţi intre aceştia nu vor mai fi la Roma, sperăm să putem continua frumoasa tradiţie a colegiului şi să reusim o plasare pe podium.

Despre comunism si nu numai

Despre comunism s-au spus multe, dar indiferent cate se vor mai spune cred că tot nu va fi destul. Noi cei care l-am trăit, indiferent cât de mici am fi fost în 89, îl avem încă în vene ca nişte reziduri ascunse bine prin cotloanele sufletului. Aceasta nu este o problemă ce ţine de propria opţiune, ci de psihologie. Nicio altă ideologie, fie aceasta concretizată în cel mai autoritar regim posibil, nu a reuşti să distrugă omul din interior în măsura în care comunismul a reuşit să facă acest lucru. Conştientizarea acestui aspect este un mare pas spre o comprehensiune mai bună a societăţii româneşti de astăzi şi a fiecărui român în parte.

Aş dori să argumentez aceste afirmaţii pornind de la un eseu al lui Vaclav Havel. Înainte ca Havel să ajungă preşedintele Cehoslovaciei, în 1989, el a petrecut foarte mult timp prin închisorile comuniste din cauzaactivităţilor sale de disident şi membru fondator al organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului, Carta 77. Timpul petrecut prin închisorile comuniste i-a dat posibilitatea lui Havel să reflecte mai mult la sistemul politic a cărui victimă era şi la adevărata natură a răului pe care acesta îl reprezintă. În eseul său Puterea celor fără de putere, Havel ne spune povestea unui vânzător de zarzavaturi. Iată rezumatul acestei povestioare citate de Francis Fukuyama în lucrarea sa Sfârşitul istoriei şi ultimul om.

În povestioara lui Havel, un vânzător de zarzavaturi îşi pune în vitrină, printre legumele sale, lozinca: „Proletari din toată lumea uniti-vă!” Întrebarea pe care ne-o punem este: „de ce face el aceasta?” Vânzătorului de zarzavaturi îi este indiferent conţinutul semantic al lozincii şi nu pune lozinca în vitrină pentru a comunica oamenilor un ideal propriu în care crede cu tărie. Lozinca este, însă, un semn şi conţine un mesaj subliminal foarte precis, pe care l-ar putea exprima şi astfel: „Eu, vânzătorul cutare, trăiesc aici şi ştiu ce trebuie să fac. Mă comport cum mi se cere. Se poate avea încredere în mine şi mă comport mai presus de orice reproş. Sun ascultător şi de aceea am dreptul să fiu lăsat în pace”. Acest mesaj este adresat celor de la putere şi, în acelaşi timp, constituie un scut împotriva potenţialilor informatori. Negustorul ar fi putut afişa, la fel de bine, lozinca: „mi-e frică şi de aceea mă supun orbeşte”. Valoarea de adevăr a lozinicii era aceeaşi, dar vânzătorului de zarzavaturi îi este jenă să pună în vitrină o asemenea declaraţie fără echivoc a propriei degradări. Astfel, semnul îl ajută să-şi ascundă faţă de sine însuşi josnicia pe care se bazează propria ascultare şi josnicia sistemului. Pe amândouă le ascunde în spatele unui piedestal înalt, care este ideologia.
Această poveste a vânzătorului de zarzavaturi ne învaţă două lucruri:

1. Semntimentul de demnnitate sau valoare umană este legat de concepţia omului că el este un agent moral capabil de o opţiune veritabilă;

2. Această viziune asupra propriei persoane este o caracteristică înnăscută a tuturor fiinţelor omeneşti.

În pofida acestor aspecte ontologice esenţiale pentru fiinţa raţională care este omul, este din păcate la fel de adevărat că fiecare persoană este, într-o măsură mai mică sau mai mare, capabilă să se împace cu ideea de a trăi în minciună, după cum observa tot Havel. Prin urmare, principala învinuire pe care Vaclav Havel o aduce comunismului se referă la prejudiciile pe care acesta le-a provocat caracterului moral al oamenilor şi credinţei lor în propria capacitate de a acţiona ca agenţi morali. Comunismul i-a umilit pe cei mai mulţi oameni, obligându-i practic să facă anumite compromisuri morale. Aceste compromisuri pot, la fel de bine, lua forma unei lozinici în vitrină sau semnării unui denunţ la Securitate. Comunismul încerca să-i facă pe toţi complici la teroare.

Fără îndoială, comunismul nu a putut să-şi ţină promisiunea unei bunăstări generale şi a înşelat profund speranţele „proletarilor”. Şi totuşi, regimele comuniste ofereau această bunăstare prin intermediul unui pact mefistofelic, cerându-le oamenilor să-şi compromită valoarea morală în schimbul unui salara mai mare sau a altor nimicuri care nu erau altceva decât praf aruncat în ochii oamenilor aserviţi. Făcând acest pact, victimele au devenit continuatorii sistemului, în timp ce sistemul însuşi a început să dobândească o existenţă proprie, independent de dorinţa cuiva de a participa la acesta.

Concluzionând putem afirma că regimul comunist a lucrat la nivel subliminal, privându-i pe oameni de o parte constitutivă a esenţei lor. Putem vorbi de o reală îndobitocire a oamenilor aserviţi, o regresiune ontologică spre un stadiu inferior de existenţă. Această „îndobitocire” ne-a afectat pe toţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de compromisurile pe care le-am făcut. Există desigur, oameni care nu au făcut compromisuri aproape deloc, păstrându-şi integritatea de agenţi morali, şi oameni care au făcut compromisuri peste compromisuri, având pe conştiinţă nenumărate victime moarte prin beciul Securităţii sau prin închisorile de exterminare. Totuşi, la nivel general se poate spune că întreaga societate românească a fost afectată de această lucrare subliminală a sistemului comunist. Pentru ca aceste efecte ale comunismului să dispară din rândul societăţii trebuie să treacă mai multe generaţii. Silviu Brucan spunea că 20 de ani ar fi de ajuns. Eu cred ca avem nevoie de cel putin 50 de ani, având în vedere că tagma politicienilor este constituită exclusiv din oameni care au făcut compromisuri uriaşe cu sistemul comunist. După 20 de ani de pseudo-democraţie, ei sunt continuatorii comunismului, chiar dacă l-au denunţat drept fiind ceva abject. Condamnarea comunismului de către preşedintele Băsescu a fost doar un gest formal!

Exclusiv: Cutremur la Roma

Astăzi, 12 mai, capitala Italiei a fost zdruncinată in urma unui cutremuri cu o magnitudine de 2,1 grade pe scala Richter. Seismul a avut loc in jurul orei locale 14:45 si a putut fi resimtit destul de clar la Roma. Institutul National de Geofizica si Vulcanologie estimeaza ca seismul a survenit la o adancime de 10,6 km.  Localitatile cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt: Roma, Ciampino, Tor Lupara si Frascati, ne inforemeaza ANSA. Protecţia Civilă din Italia a anunţat că nu au existat daune materiale sau pierderi de vieţi omeneşti în urma acestui cutremur.

map_loc_t

În 6 aprilie, regiunea Abruzzo a fost afectată de un cutremur in urma căruia şi-au pierdut viaţa aproape 300 de persoane, tin timp ce alte zeci de mii de persoane au rămas fără acoperiş deasupra capului.

Capcanele sondajelor

De vreo trei sapamani toate mijloacele de comunicare in masa ne bombardeaza cu nenumarate sondaje de opinie publica. Aceste sondaje pot fi obiectul unor distorsionari sau interpretari tendentioase a rezultatelor. Astfel, un sondaj de opinie nu putem spune ca este fals in sine, dar poate deveni un mod de a interpreta eronat adevarul. Exista insa si cazuri in care modul cum sunt concepute sondajele predispune la anumite raspunsuri destul de previdibile. Fiecare sondaj de opinie este comandat de cineva. In cele mai multe cazuri acel „cineva” este un partid politic. Majoritatea sondajelor din ultima vreme au fost comandate de PD-L. De ce are nevoie un partid politic de astfel de sondaje de opinie?

Un raspuns destul de naiv la aceasta intrebare ar fi acela ca partidul vrea sa stie cam pe cate voturi se poate baza. Acesta este un lucru corect, doar ca raspunsul la o astfel de intrebare poate fi gasit si prin intermediul altor modalitati. Cel care comanda si plateste sondajul isi poate da acordul pentru publicarea rezultatelor. In momentul in care PD-L vrea cu orice pret sa mediatizeze rezultatele sodajelor, inseamna ca urmareste mai mult de atat, in speta doreste sa insinueze in mintile romanilor ideea ca oricum niciun alt partid si niciun alt candidat la presedentie sau europarlamentare nu are sanse si, prin urmare, nu merita votat. Pentru a parea totul si mai realist, de regula, se recurge la diferite subterfugii pentru discreditarea candidatilor cotati cu sanse mai slabe sau a candidatilor independenti.

Sa luam un exemplu. Pe data de 9 aprilie, Principele Radu al Romaniei si-a anuntat oficial candidatura la Presedentia Romaniei. Acest anunt a avut o rezonanta mult mai mare in randul romanilor decat ar fi putut preconiza cei din PD-L initial. In aceste conditii, era clar pentru Basescu si acolitii sai ca acest elan trebuie taiat din fasa. La sfarsitul lunii aprilie a aparut, astfel, sondajul CURS, comandat de PD-L si in care Principele Radu era cotat cu 3% din intentiile de vot. Trebuie mentionat, insa, ca sondajul a fost efectuat inainte de 9 aprilie, data la care Principele Radu Duda si-a anuntat candidatura, astfel incat numele lui nici nu figura printre variantele de alegere a subiectilor intervievati. In aceste conditii, au raspuns dand numele Principelui cei care stiau ca acesta are intentia de a candida inca inainte de oficializarea acesteia. La publicarea rezultatelor, numele Principelui Radu a fost introdus in lista cu ceilalti candidati, chiar daca nu a figurat si printre numele care le-au fost prezentate intervievatilor. Prin urmare, PD-L-ul a jucat murdar pentru a sublinia ca Principele nu are nicio sansa in cursa pentru palatul Cotroceni.

Lucrurile nu stau chiar asa. In perioada 18-22 aprilie, CCSB a realizat un alt sondaj de opinie pe un esantion de 1087 de persoane selectate aleatoriu din populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei. In acest sondaj, Traian Basescu ramane principalul favorit pentru un al doilea mandat fiind cotat la 41% dintre intentiile de vot. Principele Radu Duda al Romaniei este cotat insa cu 10% din intentiile de vot, la doar o perioada de 9-12 zile de la anuntarea oficiala a candidaturii sale. Intre 3% si 10% este, totusi, o diferenta considerabila. Desigur, oficiosul PD-L, Evenimentul Zilei si celelalte publicatii sau portaluri de stiri fidele sistemului nu au mediatizat acest sondaj de opnie extrem de important.

Prin urmare, putem considera ca la aproximativ 10 zile de la anuntul oficial al candidaturii la Presedentie, Principele Radu era cotat la 10%, un rezultat extrem de bun pentru un candidat independent. Daca luam in consideratie faptul ca de la 22 aprilie si pana azi Principele Radu  a inceput un tunereu electoral prin orasele tarii, unde a fost primit cu foarte mult entuziasm si speranta, este destul de probabil ca intentiile de vot sa in favoarea Principelui sa fi crescut cu macar alte 3, 5 procente. Atunci cand vor incepe confruntarile televizate intre candidatii la Presedentie, Principele Radu va creste iarasi in sondaje, intrucat se bucura de o prestanta, eleganta si seriozitate de care Basescu, Geoana si Antonescu ar trebui sa fie invidiosi. Astfel, avem motive temeinice sa credem ca sondajele de opinie comandate de PD-L sunt adevarate capcane pentru populatia Romaniei, intr-o incercare exasperata a presedintelui Basescu de mai sta cinci ani in fotoliul prezidential. Atentie totusi! Aceste capcane intinse populatiei se pot intoarce oricand chiar impotriva celor care le intind. Si experienta ne invata ca atunci cand un partid politic incepe sa se prabuseasca nu se opreste prea curand!