Ierusalimul terestru ca semn al Ierusalimului ceresc

De curand am descoperit in blog interesant cu postari bine documentate si exprimate intr-un limbaj civilizat chiar si atunci cand autorul critica anumite atitudini, institutii etc. Articolul care l-am citit prima data pe acel blog se intitula: Palestina – o nedreptate istorica?, articol pe care il recomand calduros tuturor celor care sunt interesati de istoricul conflictului iudeo-palestinian. Au existat nenumarate comentarii referitoare la acel articol, incheganu-se o disctuie interesanta despre ideea de „Ierusalim” si „popor ales”. Consecinta fireasca a acestor discutii a fost publicarea unui nou articol, In numele carui Dumnezeu?. In acest articol, autorul face o radiografie fenomenologica a conflictelor religioase, delimitandu-se de ideologizarea unei religii care pune monopol pe Dumnezeu. Pornind de la acest articol as dori sa contribui la aceasta dezbatere printr-un material referitor la Ierusalimul terestru si Ierusalimul ceresc.Sursa principala de informatie pentru acest articol este cartea Teme ecumenice, o culegere de conferinte, inregistrari si cursuri sustinute de Andre Scrima.

Ierusalimul este un element constitutiv al tuturor celor trei mari religii monoteiste. In toate trei el este prezentat drept un loc care a existat dintotdeauna si pentru totdeauna. Toate cele trei religii monoteiste invoca Ierusalimul drept fiind pantecele lor matern si sunt convocate, la randul lor, de Ierusalimul care transcende astfel religia in sine si imaginarul ei instituit. Cei care il onoreaza cu adevarat sunt cei care stiu sa se recunoasca in distantarea lui fata de toate.

Mai departe, Ierusalimul este un semn (nu simbol!!) construit conceptual pe semnificatia conceptului de centru (vezi Mircea Eliade, Sacru si profan; idem, Mitul eternei reintoarceri), definindu-se astfel drept un loc teofanic de comunicarea intre cer si pamant. In esenta sa spirituala, pe care o revendica religiile monoteiste, Ierusalimul este un no man’s land, fiind rezervat oar planului lui Dumnezeu celui viu, dar in acelasi timp un every man’s land pentru oamenii care vor sa-l pastreze cu orice pret. (Andrei Scrima, Teme ecumenice, Humanitas, Bucuresti 2004, p. 33).

Iudaismul, crestinismul si islamul sunt religii ale revelatiei. Ierusalimul se afla in continutul revelator al fiecarei dintre aceste trei religii, dar trebuie subliniat ca revelatia pune Ierusalimul in joc, dar nu face din el miza jocului. Faptul ca Ierusalimul a devenit, deja de 2000 de ani, miza jocului nu este altceva decat o denaturare a mesajului revelatiei, o denaturare care intra, fara echivoc, in responsabilitatea omului si, nicidecum, in responsabilitatea lui Dumnezeu. Astfel, revelatia vorbeste despre un Ierusalim meta-istoric care, evident, a stat la baza construirii Ierusalimului istoric, dar Ierusalimul istoric nu integreaza si nu epuizeaza intreaga incarcatura a Ierusalimului meta-istoric.

Acest aspect este foarte bine descris in Noul Testament. Desi de o importanta evidenta pentru poporul iudeu, in relatarile evanghelistilor sinoptici Ierusalimul ocupa foarte putin spatiu. „Cetatea Ierisalimului nu este un fundament cultural al Legamantului si nici simbol concret pentru pentru destinul etnico-politic al poporului evreu. Cetatea sfanta este relativizata aici nu prin respingere, ci prin inaltare.” (Teme ecumenice, p. 52-53).

Mai mult, citind evangheliile sinoptice putem repera o oarecare ambivalenta a Ierusalimului care poate fi atat o cetate bine placuta lui Dumnezeu, cat si o cetate care poate impartasi soarta Sodomei si a Gomorrei. In 4, 21: „vine ceasul, si acum este, cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti putea inchina Tatalui”. Mt 12, 6: „ci graiesc voua ca mai mare decat templul este aici”. Hristos intra in cetate, o parcurge, o marcheaza cu semnul prezentei sale dar apoi iese din ea (Lc 9, 31). Un alt gest simbolic este faptul ca apostolii si ucenicii parasesc Ierusalimul terestru dar il pastreaza in inima si in cuget pe cel ceresc, care este trupul lui Hristos. Atributul de cetate sfanta este conferit doar Ierusalimului ceresc „care se manifesta de sus la ruptura eschatologica a timpurilor (Apocalipsa 21, 2-10), in timp ce omonimul sau terestru poate impartasi soarta caderii celei mai e jos” (p. 54). Astfel nu este exclus ca semnul sa se transforme in contra-semn. In Apocalipsa se vorbeste, in mod evident, despre Ierusalimul ceresc, care este un Ierusalim virginal, coborat de sus si nu proiectat de jos.

Desi deasupra Ierusalimului s-au abatut nenumarat conflicte religioase, au existat mereu si oameni care nu au pierdut din vedere semnificatia spirituala a Ierusalimului. Un moment exemplar in acest sens este relatat si de Anre Scrima. Este vorba de momentul cuceririi Ierusalimului de catre musulmani, in anul 638, sub conducerea lui Omar. Dupa un asediu de 4 luni Ierusalimul a capitulat. Omar a fot primit in cetate de Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Primirea nu a fost una conflictuala. Nici Sofronie nu se simtea infrant ca si crestin de catre un musulman, nici Omar nu s-a simtit ca un biruitor asupra unei religii. Mai multe cronici relateaza ca Omar a intrat in Ierusalim ca un pelerin, cu vesminte saracacioase, nu in haine scumpe. A fost primit chiar in casa lui Sofronie. La ceasul rugaciunii patriarhul l-a poftit sa se roage in biserica Invierii, dar califul Omar a refuzat spunand: „de m-as ruga in templul tau, l-ai pierde, caci musulmanii ti l-ar lua zicand ‘aici s-a rugat Omar’ „.

Meditand la aspectele propuse nu putem decat sa incheiem printr-un citat exemplar din Andre Scrima: „Nu putem decat sa deplangem atata pofta de eternitate deturnata in neistovite dispute pamantesti

Un raport obiectiv, aceleaşi concluzii!

Când am publicat articolul Politica BOR: legiferarea nedreptăţilor în schimbul voturilor ortodoxe reacţia ortodocşilor a fost extrem de intransigenta. Am fost acuzat că este un articol pătimaş care aduce acuzatii şi supoziţii nejustificabile. Iata ca in 26 octombrie Departamentul de Stat al SUA a dat publicat Raportul privind libertatea religioasa in 2009, document care, în mare măsură, face aceleaşi observaţii pe care le-am făcut şi eu în acel articol. De data aceasta, însă, observaţiile vin din partea unei instituţii americane, obiective, în cadrul căreia nu există sensibilităţi părtinitoare. În cele ce urmează voi spicui câteva aspecte pe care raportul Departamentului de Stat le subliniaza.

Unul dintre primele aspecte pe care raportul le subliniază este faptul că Guvernul continuă să obstrucţioneze grupurile religioase minoritare. Se face referire, înainte de toate, la legea cultelor din 2006 care stabileste anumite principii pentru recunoaşterea oficiala a unor grupuri şi asociatii religioase. Din pacate, aceste principii sunt extrem de arbitrare, astfel încât multe denominaţiuni religioase reuşesc cu greu să obţină statutul de religie recunoscută. Spre exemplu, raportul Departamentului de Stat observa ca pentru recunoasterea unei asociaţii religioase este nevoie de 300 de aderenţi, în timp ce pentru a constitui o asociaţie oarecare este de ajuns un număr de 3 persoane.

Apoi raportul Departamentului de Stat dezbate îndelung problema colaborării strânse dintre BOR şi statul român, colaborare care, fără doar şi poate, nedreptăţeşte şi prejudiciază denominaţiunile religioase minoritare. Conform raportului BOR exercită o influenţă foarte mare asupra liderilor politici care nu evită nicio ocazie de a apărea la ceremoniile importante ale BOR pentru a tine discursuri si discuta cu ierarhii, in timp ce la celebrările celorlalte confesiuni şi religii liderii politici nu participă aproape niciodată.

Mai mult decât atât, în anul 2008 (an electoral) aceste relaţii strânse dintre stat şi Biserica Ortodoxă Română s-au închegat şi mai bine, căci politicienii nu numai că nu au curajul de a propune legi care ar putea supăra BOR, dar propun proiecte legislative care favorizează de departe BOR în detrimentul celorlalte denominaţiuni religioase. Se face referire la alocarea unei sume de 200 milioane $ pentru construirea unor biserici noi şi renovarea unor biserici existente, bani care au fost acordati aproape exclusiv BOR. Raportul mai pomeneşte proiectul de lege al deputatului Daniel Buda care, referitor la problema retrocedarilor, propunea principiul proporţionalităţii drept criteriu fundamental, lucru care nu ar face altceva decât să legifereze şi să justifice furtul din perioada comunista.

Problema patrimoniala care crează disensiuni între BOR şi Biserica Greco-Catolică este amplu dezbătută în raportul Departamentului de stat, care aduce nenumarate exemple de situaţii in care clericii ortoocşi au refuzat să de-a curs hotărirlor judecătoreşti care au dat câştig de cauză Bisericii Greco-Catolice. Mai mult, în repetate rânduri BOR a început demolarea ilegală a unor bisericii greco-catolice neretrocedat încă. O altă găselniţă ortodoxă pentru a împiedica retrocedarea bisericilor greco-catolice este aceea de a începe construirea unei noi biserici ortooxe în jurul bisericii neretrocedate. Şi această afirmaţie este argumentată prin intermediul mai multor exemple concrete unde s-au întâmplat asemenea lucruri.

În multe localităţi clericii ortoocşi interzic înmormântarea credincioşilor ne-ortodocşi în cimitirul localităţii şi, de multe ori, se fac promotorii unor mesaje pline de ura. Nu sunt cuvintele mele, ci sunt afirmatii din raportul DEpartamentului de Stat!!! Mai mult, credincioşii ne-ortodocşi sunt supuşi unor presiuni şi hărţuiri (uneori chiar fizice) din partea comunităţii ortodoxe, evenimente la care organele statului (respectiv politia) stau deoparte şi nu se implică.

 

Acestea sunt concluziile unui raport care vine din partea unei instituţii independente. Se arată clar cum politica şi BOR merg mana in mana, politicienii conferind, prin lege, nenumarate privilegii Bisericii Ortodoxe, subliniindu-se faptul că într-un an electoral acestea cresc exponenţial. Oare de ce face statul aceasta? Nu pentru a atrage voturi partidului de la guvernare?

În aceeaşi măsură se arată că principiul proporţionalităţii este o aberaţie neconstituţională, care se află în consonanţă cu o mentalitate comunistă. Ceea ce s-a petrecut în 1948 este catalogat drept „furt” în acest raport, iar restituirea bnurilor furate nu poate tine cont de „proporţionalitate”.

 

Cam asa arata Romania la 20 de ani dupa comunism. Aceleasi mentalitati. Aceeaşi colaborare hoţească între stat şi BOR.

 

Intalnirea ecumenica din Cipru

În perioada 16-23 octombrie s-a reunit la Pafos, în Cipru, Comisia Internaţională de Dialog între Biserica Catolică şi Bisericile ortodoxe. Această reuniune se încadrează în parcurusul comun stabilit în urma întâlnirii de la Ravenna. Tema de discuţie a acestei reuiuni a fost una extrem de imporantă, şi anume rolul Episcopului Romei. Întâlnirea a fost prezidată de cardinalul Walter Kasper şi de mitropolitul ortodox Ioannis Zizoulas. În cadrul acestei întâlniri de dialog au fost reprezentate atât Biserica Catolică cât şi aproape toate Bisericile ortodoxe (nu a participat Biserica Ortodoxa Bulgara).

Lucrările întâlnirii de dialog din acest an s-au concentrat spre redactarea unui document intitulat „Rolul Episcopului Romei şi comuniunea apostolică în primul mileniu” , document care va fi finalizat în curusul întâlnirii de anul viitor, care va avea loc la Viena în luna septembrie.

Sub semnul neliniştii

Întâlnirea Comisiei Internaţionale de dialog nu a fost lipsită de momente mai puţin plăcute. Dacă întâlnirea de anul trecut de la Ravenna a fost amprentată de neînţelegerile între reprezentanţii diferitelor Biserici ortodoxe, respectiv între reprezentanţii bisericii constantinopolitane şi a celei de la Moscova, anul acesta un grup de funamentalişti ortodocşi au încercat să oprească lucrările Comisiei cu forţa. Din cauza violenţei protestatarilor, poliţia din Cipru a fost nevoită să aresteze şase persoane, inclusiv doi călugări ortoocşi. Protestatarii susţineau că dialogul cu Biserica Catolică trebuie oprit numaidecât întrucât Biserica Ortodoxă nu face altceva decât să se aservească instituţiei papale.

Pe un ton asemănător, un comunicat semnat de mai multe organizaţii ortodoxe a fost trimis la Patriarhul BOR, cerându-i acestuia să-i recheme în ţară pe reprezentanţii BOR care participau la această întâlnire de dialog. „Având în vedere acestea, cu tot respectul cuvenit, vă rugăm să întrerupeţi dialogul cu Biserica Romano-Catolică, dispunând, totodată, retragerea delegaţiei române de la întâlnirea de dialog teologic cu romano-catolicii din Cipru, desfăşurată chiar în aceste zile” aflăm din comunicatul care poate fi consultat pe site-ul ortodoxmedia.com

Mitropolitul Zizoulas apără principiile ecumenismului

Pe parcurusul acestor zile, mitropolitul Ioannis Zizoulas a acordat un interviu jurnalistului cipriot Aris Viketo, discutând cu acesta problematicile ridicate de către protestatarii fundamentalişti, după cum aflăm de pe agenţia de ştiri asianews.it. În ceea ce priveşte participarea ortodoxă la această întâlnire de dialog, mitropolitul Zizoulas afirmă: „decizia de a participa la dialogul cu Biserica Catolică a fost luată în unanimitate de toate Bisericile ortodoxe, iar acestea subliniază importanţa dialogului şi faptul că acesta trebuie să continue”. Referitor la declaraţiile unor călugări de la Muntele Athos, care sunt adversari înverşunaţi ai ecumenismului, mitropolitul Zizoulas declară următoarele: „Le respect opiniile şi sentimentele lor în ceea ce priveşte chestiunile e credinţă. Dar de ce ar trebui să deţină ei monopolul adevărului în ceea ce priveşte aceste chestiuni de credinţă? Oare celorlalţi conducători din Biserică le lipseşte această sensibilitate? Orice credincios are dreptul să-şi exprime opinia. Dar toate opiniile ar trebui să fie supuse unei analize din partea sinodului. Dacă sfântul Vasile cel Mare şi-a supus opiniile sale unei evaluari sinodale, noi trebuie să facem la fel”.

Călugărilor care acuză Biserica Ortodoxă că este asevită instituţiei papale, Zizoulas le răspunde astfel: „călugărilor, pe care nu îi consider mai puţin infailibili decât umila mea persoană, aş dori să le răspund că problematica primatului papal este una ecleziologică şi, după cum ştiim, ecleziologia este o parte a dogmei, a credinţei. CÂnd discutăm aceste problematici nu facem altceva decât şă analizăm divergenţele dogmatice existente. Nu avem intenţia să neglijăm propriile noastre dogme.

Referitor la problema Uniatismului mitropolitul Zizoulas afirmă că acesta nu poate fi un model ecleziologic de unire a Bisericilor, această problemă urmând a fi tratată mai pe larg atunci când se va vorbi despre primatul papal în al doilea mileniu. În încheierea interviului, mitropolitul afrimă că ecumenismul nu poate fi o erezie, întrucât o erezie se defineşte prin abaterea de la învăţăturile conciliilor ecumenice, iar participanţii la întâlnirea de dialog nu au s-au abătut de la ele.

Alte surse

Catholic News

Zenit

P.S. Aceasta a fost stirea. Va urma in curand si o opinie personala 🙂

Coritoru propune un Guvern Boc 3

În vâltoarea politică de la noi din ţară eu consider (o consideraţie subiectivă desigur) că am rămas obectiv şi echidistant, refuzân să mă înrolez sub steagul vreuneui politician. Am constatat incompetenta guvernului Boc, alunecările periculoase ale Preşedintelui Băsescu spre un mandat autoritar şi favorizarea unui exectuiv oligarhic. În aceeaşi măsură nu am omis să spun că momentul în care PNL şi UDMR au inaintat motiunea de cenzura pentru demiterea guvernului a fost extrem de nefericit. Bataia pentru prim-ministru a devenit o armă de campanie electorală, cea mai râvnită chiar. Când am auzit că Lucian Croitoru este propus de Băsescu pentru funcţia de prim-ministru am considerat că nu este o alegere chiar atât e rea.

Toate aşteptările mi s-au năruit insă ieri, când domnul Lucian Croitoru trimis spre Parlament componenţa noului sau cabinet. Sunt profund dezamagit. Ma asteptam la nume grele de profesionisti, oameni care au stralucit in domeniul lor. Nu a fost să fie. Lucian Croitoru ne-a propus un guvern Boc 3. Dar încercă să-mi păstrez obiectivitatea. Prin urmare, voi încerca să enumăr punctele pozitive şi cele negative pe care le releva componenta noului cabinet.

Puncte pozitive

1. Bogdan Aurescu la Externe. Puţini îşi aduc aminte că Bogdan Aurescu a fost principalul artizan al victoriei Romţniei la Tribunalul de la Haga în litigiul cu Ucraina. Este un diplomat fin. Ar merita un mandat de 4 ani, nu unul de câteva luni. Chiar daca in decembrie Preşedintele României se va schimba, sper că Bogdan Aurescu va ramane ministru de externe.

2. Anumite surse îi consideră pe Cristian Vladescu (sanatate) şi pe Daniel Funeriu (Educatie) drept alegeri foarte reuşite. Personal nu cunosc activitatea exactă a domnilor în cauză, prin urmare nu mă pot exprima. Aplicand in mo analogic prezumţia de nevinovăţie, nu putem să spunem că ei ar fi incompetenţi.

Puncte negative

1. Pogea la finanţe. Fără doar şi poate o alegere extrem de controversată, mai ales când vine din partea unui finantist ca domnul Croitoru. Domnul Pogea a fost criticat chiar şi de Emil Boc, dar se pare că tot degeaba. Puţini ştiu că domnul Pogea este principalul vinovat pentru falimentul Combinatului Siderurgic Hundedoara şi implicit pentru imaginea dezolanta a unui mamut cenusiu care te întâmpină la intrarea în oraş. Nu are nici pregatirea profesionala necesara pentru a ocupa o asemenea funcţie.

2. Nucleul forte al PDL-ului constituit din Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu nu poate decât să ne aducă în pragul unei crize de nervi. Berceanu duce la faliment CFR-ul şi prin simplul fapt că ţine cu dinţii de ruta Bucureşti Nord-Otopeni, o idee propusă de domnia sa, doar că acele trenuri circulă mai mult goale.  Toţi trei au nenumărate afaceri cel puţin ciudate, dar făcând parte din clica oligarhă a Preşedintelui Băsescu DNA-ul nici nu s-a sinchisit să cerceteze şi afacerile lor, ocupându-se mai mult cu afacerile şi averile lui Negoiţă (deputat PSD) şi Adrian Năstase.

Concluzia nu poate fi alta decat ca acest cabinet s-a născut mort şi cred că nu va exista nicio remuşcare în conştiinţa parlamentarilor care nu îşi vor da votul de încredere.

Este, însă, la fel de adevărat, că nici Klaus Johannis nu cred că ar reuşi să încropească un exectuiv mult mai izbutit, căci adevăratii profesionişti nu cred că sunt dispuşi să lase din mână treburile lor pentru a ocupa timp de 2, 3 luni funcţia de ministru.

Despre ideea de „persoană” (câteva reflecţii)

Zilele trecute am citit (aici) o observatie cu privire la faptul că în Madrid a existat o demonstraţie împotriva liberalizării avorturilor la care au participat 1 milion de oameni. Acesta este un lucru extrem surprinzator intr-un stat perfect secular şi cu un conducator agnostic de culoare roşiatică. Acest lucru aduce în prim-plan o discuţie care trece dincolo de pragul imediatului şi se plasează în praful filosofiei sau al antropologiei filosofice, şi anume cea referitoare la ideea de persoană! Despre aceasta problematica s-a scris mult. Nu vreau să fac decât câteva reflecţii.

1. Dacă opriţi pe stradă oameni oarecare şi îi rugaţi să vă definească ideea de persoană ei vor propune, desigur fiecare prin cuvinte diferite, o definiţie care poate fi sintetizată în modul următor: persoana este o fiinţă raţională care se evidenţiază printr-o conştiinţă liberă şi o identitate proprie. Din punct de vedere psihologic şi filosofic cam toată lumea este de acord cu această definiţie. Rădăcinile ei pot fi reparate in filosofia antică şi în gândirea lui John Locke şi David Hume. În filosofia antică, omul (pe atunci conceptul de persoana nu se referea la om) era definit drept o fiinţă raţională şi socială. John Locke defineşte persoana drept o fiinţă care se identifică prin conştiinţa de sine, în timp ce Hume a mers mai departe explicând că această conştiinţă de sine este totalitatea unor experienţe care constituie, astfel, identitatea.

Din punct e vedere teologic această definiţie este extrem de problematică, întrucât ea nu ar putea fi aplicată Persoanelor divine, căci s-ar cădea în triteism sau monofizitism. Astfel putem observa că deşi cuvântul persoană este utilizat atât pentru a defini omul cât şi divinitatea, definiţa persoanei larg răspânită în zilele noastre se referă doar la persoana umană, deci este o definiţie reductivă.

Din punct de vedere pur uman, dar şi psihologic, această definiţie este chiar monstruoasă. CE se întâmplă cu oamenii care îşi pier conştiinţa de sine şi nu mai sunt conştienţi de propria identitate? Îşi pierd calitatea de persoane? La umbra deasă şi ignorantă a unei astfel de concepţii se poate legaliza eutanasia şi avortul (avortul este deja legalizat în nenumărate ţări).

2. Date fiind aceste lacune, putem afirma că definiţia propusă nu este, de fapt, o definiţie, ci o descriere a unor anumite aspecte personale. O definiţie a persoanei ar trebui să fie astfel formulată încât să includă şi persoanele care nu mai eţin uzul raţiunii. Mai mult, o definiţie a persoanei ar trebui să fie la fel de valabilă şi pentru desemnarea Divinităţii. În acest sens, cred că ultima definiţie a persoanei a fost dată e Boeţiu: persona est rationalis natura, individua substantia. Persoana este o substanţă indiviuală de natură raţională. În cadrul acestei definiţii pot fi incluse persoanele Sfintei Treimi, îngeri şi oamenii. Desigur, această definiţie are lipsurile ei. Practic absolutizarea ideii de rationalis natura ne duce la definiţia de la care am început această discuţie.

3. Definirea persoanei ca animal rational poate fi corectă, dar insuficientă. Ea considera lumea animala genul proxim şi raţiunea diferenţa specifică. De ce pentru a menţiona genul proxim trebuie să privim în jos şi nu în sus? În loc să consierăm lumea animală drept gen proxim, de ce nu am consiera îngerii gen proxim, sau chiar pe Dumnezeu? Astazi genul proxim este elevat tot mai mult spre diferenţa specifică, în timp ce persoana umană este coborâtă tot mai jos spre genul proxim. Asistăm, de fapt la o inversiune teribilă în care genul proxim devine diferenţa specifică, iar diferenţa specifică devine gen proxim. Din aceste motive astăzi animalele primesc tot mai multe drepturi, în timp ce oamenii (în special bătrânii şi embrionii) sunt decăzuţi din ele.

4. Trebuie căutată o şi redescoperită o definiţie a persoanei care să includă atât divinitatea cât şi fiinţele umane. Astfel omul s-ar relaţiona mai mult cu Dumnezeu, nu cu animalele.

5. Pentru a defini persoana cred ca cel mai bine s-ar putea face recurs la o asa-numită „fenomenologie a iubirii”. Astfel, Peroana= fiinţă capabilă să iubească şi să fie iubită. Atâta timp cât un copil nenăscut încă poate fi iubit, el este o persoană umană. În cadrul Divinităţii, persoanele Sfintei Treimi nu se disting în mod substanţial, fiind toate trei iubire, ci în mod funcţional, adică prin modul în care îşi manifestă iubirea. Astfel modalitatea prin care iubirea primită şi dăruită se manifestă ar putea fi noul „principiu de individuare” . Persoanele umane se deosebesc unele de altele tocmai prin acest mecanism care se răsfrânge, apoi, asupra tuturor sferelor umane.

6. Dictonul lui Descartes ar putea fi schimbat puţin şi ar suna cam aşa: Sunt iubit, deci exist ca să iubesc.

Angoasele românilor

Încep să cre că noi romţnii suntem un popor al angoasei, trebuie să ne fie mereu frică de ceva, de cineva. Acest lucru vine să substituie şi să camufleze întrucâtva faptul că nu dorim să ne implicăm în nimic. Ne place însă statul pe margine şi datul cu părerea, invocând mereu anumite aspecte de care trebuie să ne temem, ţesând conspiraţii felurite. Toate acestea pentru a ajunge la o singură concluzie: nu are rost să facem nimic, căci oricum totul este rodul unei conspiratii.

Citesc bunăoară acest blog. Mi se pare cumva penibil cum încercăm mereu să găsim nod în papură. Boc e cu Băsescu, deci nu e bun, Geoană e comunist şi fiu de general, deci să ne lase în pace, Crin Antonescu este o „primadonă” (sintagma care nu imi apartine mie, ci am citit-o în presa). Bun, toţi oamenii din politică sunt răi! Lucru care nu contest că poate fi adevărat.  Dar acum apar pe scena politica doi canidati la functia de prim ministru, mă rog unul mandatat oficial de către preşedintele Băsescu, iar altul susţinut de opoziţia (teoretic majoritară) PSD/PNL. Atât domnul Johannis, cât şi domnul Croitoru par oameni profesionişti, care au reuşit să facă ceva bun pentru ţara asta. Johannis este un primar iubit de sibieni datorită realizărilor sale, iar Lucian Croitoru pare a fi un finantist de exceptie, mana dreapta a lui ISarescu şi fost membru în board-ul de conducere al FMI. Prin urmare, amândoi par a fi oameni în care eu ca om simplu aş avea încredere. Dar……românul trebuie să fie mereu nemulţumit, să găsească un nod în papură, să dea cu tifla, să dărâme fără a dori să construiască: Lucian Croitoru şi Klaus Johannis sunt masoni! Conform articolului din blogul citat acest lucru trebuie sa atraga dupa sine oprobriul opiniei publice. Toată lumea ar trebui să-i arate cu degetul şi să-i scuipe în faţă.

Oare când vom termina o dată cu astfel de reactii care nu aduc nimic bun nimanui. Nici chiar noua.

P.S. Observ că este o campanie dusa de anumiti oameni, rapperi artisti: „Noi vrem respect”. Bun, il vrem, dar noi la rândul nostru respectăm? Înainte să cerem respect trebuie să oferim respect, iar acest lucru se poate face în mult emoduri extrem de simple: de la modul cum conduci, cum vorbeşti cu lumea, cum te porţi cu gunoierul, cum abordezi vanzatorul din piata. Si la capitolul acesta suntem foarte deficitari!

Razvan Rusu il contrazice pe Basescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a vizitat astăzi, împreună cu soţia sa, expoziţia INDAGRA Farm, organizată de Romexpo. Cu această ocazie, Traian Băsescu a declarat că şansele României de a obţine portofoliul de comisar european pentru agricultură s-au redus simţitor din cauza faptului că România nu are la ora actuală un ministru de externe cu puteri depline.

Ambasadorul României la Roma, domnul Răzvan Rusu, este, însă de altă părare decât preşedintele ţării. Aflându-se vineri la conferinţa dedicata lui Vladimir GHika, domnul Rusu a discutat amical cu alţi participanţi despre această problemă. Un domn oarecare l-a întrebat pe dl Rusu: „Mai avem şanse? Am auzit că Austria a scos artileria grea!”. Ambasadorul Razvan Rusu a răspuns intr-un mod cel putin interesant: „Dvs. chiar credeţi ce se zice în presă? NU credeţi domnule, avem noi metodele noastre”.

Domnul Răzvan Rusu se va afla săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a pun în aplicare „metodele” despre care vorbea, astfel încât România să obţină portofoliul mult râvnit.

Guvernul Boc l-a propus oficial pentru postul de comisar european pentru agircultură pe Dacian Cioloş iar preşedintele Băsescu a aprobat propunerea. Acest lucru s-a întâmplat cu o zi înainte ca guvernul Boc să cadă prin aprobarea moţiunii de cenzură iniţiată de PNL/PSD/UDMR.

România are şanse extrem de mici să obţină portofoliul e comisar european. Şansele cele mai mari le are Austria.