Partidele istorice in politica de azi si de maine


Cand se vorbeste despre partidele istorice exista o tendinta pavloviana de a ne gandi la PNT-ul si PNL-ul de odionioara, partide care au fost scoase in afara legii de catre un regim comunist dictatorial si ateu. Din pacate, la nivelul mentalului colectiv al romanului de rand, exista o imensa cezura intre PNL-ul de astazi si PNL-ul de ieri, intre PNTCD-ul de astazi si PNT-ul de ieri. O cezura care actioneaza precum o rana adanca in trupul vlagui al unei Romanii mult prea tinere ca sa-si aminteasca despre importanta partidelor istorice in Romania de ieri si mult prea batrane ca sa poata percepe o implicare benefica a partidelor istorice in politica de maine.

PNTCD-ul a fot inffintat in 1990 de catre Corneliu Coposu ca succesor al PNT-ului scos in ilegalitate de catre comunisti. La inceput, partidul s-a bucurat de o buna faima, datorata, in mare masura, conducatorului sau Corneliu Coposu, un simbol viu al persecutiei comuniste, un simbol care conferea o legitimitate morala de nezdruncinat. Momentul postdecembrist de glorie al PNTC-ului a fost atins in 1996 cand Emil Constantinescu devenea Presedintele Romaniei, iar CDR formatiune majoritara. Corneliu Coposu s-a stins in 1995 si a lasat in urma sa un presedinte (Ion Diaconescu) mult prea fara vlaga pentru a putea stavili setea de putere a tinerilor taranisti. Rezultatul a fost o guvernare dezamagitoare, contrasemnata de tensini politice intre PNTCD si PD. Inainte de alegerile din 2000, CDR resimte din plin iesirea din conevntie a PNL care propune un candidat propriu la functie de Presedinte al Romaniei. Acest moment marcheaza inceputul sfarsitului pentru PNTCD care nu mai reuseste sa intre in Parlamentul Romaniei si intra in picaj vertiginos.

După Revoluţia din 1989, PNL a fost reînfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, şi Sorin Botez, avându-l ca preşedinte în perioada 1990-1995 pe Radu Câmpeanu. Perioada postdecembrista timpurie a PNL a fost marcata de mai multe sciziuni in interiorul partidului. Dupa caderea guvernului Roman participa la guvernare alaturi de FSN. In septembrie 1991 se constituie CDR la care adera si PNL-ul. Desi CDR-ul parea sa aibe posibilitatea unei prezente destul e bogate in parlament, PNL-ul hotaraste sa iasa din CDR. Survine o noua scindare, o latura din fostul partid dorind in continuare sa ramana in CDR. Cei iesiti din CDR au continuat sa foloseasca denumirea PNL, in timp ce politicienii liberali fideli CDR-ului a trebuit sa adopte titulatura: Partidul National Liberal – Conventia Democratica. Miscarea PNL s-a dovedit a fi o grava eroare, astfel incat in urma alegerilor din 1992 nu a reusit sa treaca de pragul intrarii in Parlament. Dupa alegerile din 1996, PNL a revenit in CDR. Cu putin inainte de alegerile din 2000, PNL iese din nou din CDR propunand, in persoana lui Teodor Stolojan, un candidat propriu la functa de Presedinte. In 2003, PNL si PD au creat alianta Dreptate si Adevar, propunandu-l drept candidat pe Theodor Stolojan, care s-a retras, insa, din cursa lasanu-i locul lui Traian Basescu care in 2004 a devenit Presedintele Romaniei. Pe fondul tensiunilor intre PD si PNL, in 2006 a existat o noua fuziune in randul PNL, o parte in membrii formand efemerul parti PLD care a fuzionat, inca in acelasi an cu PD, dand nastere PDL-ului e astazi.

Iata aceasta este evolutia postdecembrista a celor doua partide istorice care au fost, in perioada interbelica, emblema dezvoltarii economice a Romaniei. Istoria trebuie sa ne-o asumam si sa tragem invataminte din ea, altfel nu vom fi nicicand in stare sa plasmam un viitor coerent. Dar ce putem invata din aceste doua scurte istorii?

In primul rand faptul ca mirajul puterii nu aduce aproape niciodata la ceva bun. PNTCD a vrut puterea, a avut-o, dar i-a fost nociva, atat de nociva incat a provocat colpasul total al unui partid in care multi romani si-au pus sperante. Tot mirajul puterii i-a facut pe cei din PNL sa iasa din CDR in 1992, iar rezultatul le-a fost dureros: nu au reusit sa treaca de pragul intrarii in parlament, fiind nevoiti sa asiste la spectacolul politic din primul rand de spectatori.

Ne aflam in pragul alegerilor prezidentiale. In perioada de doua saptamani dintre scrutine s-au petrecut lucruri ciudate la nivel politic. Asistam la formarea celei mai mari coalitii politice din perioada postdecembrista. PSD, PNL, UDMR, PNG, PNTCD si-au dat mana pentru a-l sustine pe Mircea Geoana la alegerile din 6 decembrie. Dar cat e benefica este formarea acestei coalitii colosale pentru PNL?

Experienta negativa a guvernarii PDL-PNL i-a facut pe liberali sa se arunce in cursa prezidentiala avand un singur gand: rasturanrea lui Basescu. Cu orice pret! Dar oare merita? Imediat dupa primul tur am publicat un articol in care vorbeam despre necesitatea ca PNL sa ramana in opozitie si sa faca o opozitie responsabila. COnsideram, si consider si acum, ca aca PNL facea acest lucru isi putea creste procentajul pentru alegerile parlamentare de peste 4 ani. S-a spus ca sunt idealist, cand eu, de fapt, aveam doar o intuitie….o intuitie care, din pacate, a devenit o certitudine. Acelasi miraj al puterii care i-a orbit pe liberali in 1992, acelasi miraj al puterii care i-a determinat sa paraseasca CDR-ul in 2000, acelasi miraj al puterii care i-au determinat sa puna bazele aliantei D.A le poate fi acum fatal liberalilor. Campania lui MIrcea Geoana a fost plina de greseli. De la filmuletul cu Basescu luptator de K1 pana la pactul de la Timisoara si ultima dezbatere televizata. UN dezastru total. In declaratia de presa de astazi a lui Crin Antonescu am vazut un lider crispat, speriat, deloc sigur pe el, trezit din somn cu certitudinea ca aca PNL va intra in picaj el este primul responsabil. Singura sansa a PNL-ului de a-si mentine actualul procentaj este ca Geoana sa iasa preseinte si guvernul Johannis sa faca minuni. Orice alt scenariu ar putea fi fatal liberalilor.

Am tot cautat in istoria postdecembrista a Romaniei exemple de partide care au castigat in credibilitate aflandu-se in opozitie, in primul rand pentru a-mi demonstra mie insumi ca teza mea nu era idealista, ci extrem de realista, lucida, bazata pe o ierarhie axiologica bine intemeiata conform careia orice compromis te poate duce in al noualea cer dar, in aceeasi masura, te poate cobora in vapaia iadului. Astfel, in Colegiul Director al PD din 2001, Petre Roman a propus stabilirea unor criterii pe care PD ar fi urmat sa le puna PDSR-ului (actualul PSD) pentru a intra la guvernare. Traian Basescu a intervenit atunci declarand, in mare, ca PD este un partid de opozitie, ca trebuie sa sanctioneze fiecare greseala a executivului, ca PD poate creste doar daca face o opozitie ferma. Aceasta atitudine a pus PD-ul in pozitia de a negocia in alti termeni alianta cu PNL decat daca ar fi facut un compromis cu guvernul PDSR. Iata, roadele atitudinii de atunci se culeg insutit doar acum, in 2009, la 8 ani de la pronuntarea ei. Oare unde ar fi putut ajunge PNL-ul peste 8 ani daca ar fi avut o atitudine asemanatoare? Eu cred ca destul de departe.

Prin urmare, este destul e evident ca mirajul puterii i-a facut pe liberali sa faca aceasta alianta cu PSD-ul, alianta care ii poate costa foarte scump. Dar de ce ar fi fost interesat PNTCD-ul sa faca o alianta cu PSD-ul? Voturile taraniste sunt oricum infime. De participare la „ciolan” nici nu poate fi vorba. Care sa fi fost interesele PNTCD?

Cu riscul de a fi ilogic, ar nu a-logic, voi incepe raspunsul la aceste intrebari printr-o concluzie: pactul de la Timisoara, prin care PNTCD-ul, in frunte cu Radu Sarbu si Ghoerghe CIuhandu a semnat un acord de sustinere a lui Mircea Geoana a fost cel mai usturator compromis facut vreoata de PNTCD. Cuvintele rostite de Rau Sarbu si de Gheroghe Ciuhandu au fost de un penibil absolut, despre care am vorbit intr-o alta ocazie. DE ce s-a coborat PNTCD atat de jos?

Nu pretind sa dau o explicatie exhaustiva si exclusiva acestei intrebari, dar propun o cheie de lectura care cred eu ca este extrem de plauzibila. Ei bine, dupa cum se stie, PNTCD-ul este scindat in doua factiuni. Latura Marian Milut si latura Radu Sarbu. Aceste doua laturi PNTCD au un proces pe rol in urma caruia va urma sa se stabileasca, odata pentru totdeauna, care dintre aceste factiuni este, de iure soccesoarea PNTCD-ului infiintat de Corneliu Coposu. Miza este mare, chiar daca partidul este mic.

Latura Marian MIlut a organizat in 9 septembrie 2009 un congres prin care si-a declarat sustinerea fata de candidatura lui Traian Basescu. Latura Rau Sarbu a ripostat rapid, fiind de parere ca Marian Milut il sustine pe Traian Basescu pentru ca acesta, in cazul unui nou mandat, sa traga sforile in justitie pentru recunoasterea laturii lui MIlut drept succesoarea PNTCD-ului istoric. Prin urmare, latura Radu Sarbu nu a putut face altceva decat sa-l sustina pe Crin Antonescu, o sustinere perfect explicabila la nivel ideologic, chiar daca iesirea PNL-ului din CDR a provocat PNTCD-ului aceasta perioada de anonimat politic.

Totusi, Crin Antonescu a iesit din cursa prezidentiala si a hotarat sa-l sustina pe MIrcea Geoana. PNTCD-ul (latura Sarbu) nu era obligata sa sustina si ea PSD-ul, pentru ca acordul initial dintre PNL si PNTCD prevedea o colaborare durabila, dar nu atingea, in nicun fel, obligatia PNTCD-ului e a-l sustine pe Geoana in eventualitatea ca Antonescu va iesi din cursa. Si totusi PNTCD a facut-o! De 1 decembrie! La Timisoara! In Piata Operei! Un sacrilegiu greu de acceptat cel putin pentru mine, care chiar la 6 ani cati aveam, am fost, alaturi de parintii mei, in Piata Operei in 16 decembrie. Nu doresc sa vorbesc aici espre amintirile mele din acea zi, dar mi se pare ciudat ca in locul unde am vazut pentru prima data in viata mea un tanc real si soldati cu mitraliere sa se faca, peste 20 de ani, o alianta intre victimele comunismului (taranistii) si calaii comunismului (fostii generali de securitate si nomencalturisti adunati in PSD).

Si totusi de ce a semnat Ciuhandu acest pact? Poate, pentru a prilejui partidului un moment de notorietate dupa o lipsa indelunga din spatiul mediatic. Dar mergand pe acelasi rationament al laturii Sarbu referitor la sustinerea lui Basescu de catre latura Milut, putem afirma ca si CIuhandu a semnat acest pact pentru a putea beneficia de o oarecare favorizare in justitie in cazul in care Mircea Geoana ar fi iesit presedinte. DE ce sa faca asta? Ei bine pentru ca orice informatie oficiala despre PNTCD in spatiul virtual se refera la latura Marian MIlut. Site-ul oficial PNTCD este cel al laturii MIlut. Latura Sarbu are site-ul PNTCD Cluj, care nu poate fi totusi echivalat cu site-ul unui partid politic. Daca dati un search pe wikipedia cu titlul PNTCD veti gasi tot referinte la latura Marian Milut, fara nicio mentiune a laturii Rau Sarbu.

Oricum ar fi, pentru mine este toate aceste intrebari sunt inca un mister. PNTCD chiar nu avea absolut nimic de castigat in urma unui pact cu PSD. Absolut nimic. Si, la urma urmei, nici PSD-ul nu prea are multe e castigat de pe urma unui pact cu PNTCD. IN schimb, Gheorghe CIuhandu, primar pe care il respect si pe care l-am votat, si-a stirbit imaginea buna pe care o avea. Poate chiar si-a anulat-o complet.

Prin urmare, perspectivele partidelor istorice din Romania nu sunt prea imbucuratoare. Sub betia dorintei de putere PNL-ul risca sa pice in derizoriu si sa nu treaca de pragul intrarii in parlament la urmatoarele alegeri legislative, in timp ce PNTCD-ul, s-a bucurat de o efemera notorietate pe 1 decembrie pentru a se adanci si mai mult intr-o letargie care-l scoate din scena politicii romanesti. Cred cu tarie ca politica nu inseamna numai ratiune  si compromisuri machiavellice, ci si verticalitate si demnitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: