Teroarea firicii si criza de identitate. Elvetia interizce construirea minaretelor

Agenda jurnalistica a României este iremediabil epuizată până după 6 decembrie, astfel incât este greu să apară un subiect, oricât de important ar fi el, care să apară pe prima pagină a zairelor sau care să fie obiectul unor dezbateri civilizate la televiziune. Aşa-numitele televiziuni de ştiri sunt mult prea ocupate cu difuzarea obsesivă a filmului în care Băsescu pare că loveşte un copil, astfel încât le scapă unele subiecte care sunt mult mai importante pentru viitorul Europei decât alegerile din 6 decembrie.

Un subiect important amplu dezbătut în presa internaţională şi oarecum neglijat în totalitate în presa românească este referendumul care a avut loc în Elveţia referitor la interizicerea construirii de minarete. 57% din populaţia elveţiană a fost de acord cu această interdicţie, atitudine ce a creat consternare şi îngrijorare în mai multe ţări ale lumii, începân, evident, cu ţări majoritar musulmane precum Turcia.

Aspecte preliminare

În primăvara anului 2007, „Comitetul din Egerkinger” a propus pentru prima dată introducerea unui articol in Constituţia Elveţiei care să interzică fără excepţie construirea de noi minarete în Elveţia. Autorii acestei iniţiative sensibilizau opinia publică asupra unei islamizări rapide a Elveţiei, definind minaretele drept fiind un simbol al dorinţei de putere a musulmanilor.

Prin Constituţia sa, Elveţia este o ţară unde democraţia se exprimă în mod direct prin referendum. Guvernul are obligaţia de a organiza referendum pentru a cere părerea cetăţenilor în ceea ce priveşte problemele foarte importante. În Elveţia, referendumul nu este unul consultativ, cum se întâmplă în România, şi nici unul exclusiv abrogativ, cum se întâmplă în Italia, ci are valoare de lege. Organizarea referendumurilor este la orinea zilei in Elvetia, astfel încât, de cele mai multe ori participarea la vot este destul de redusă. În cazul referendumului referitor la interidicţia de a construi minarete, prezenţa la vot a fost de 55%.

Partitul Popular din ELveţie (SVP) şi partidul EDU (uniune de dreapta) au fost jucătorii politici care au propus acest referendum susţinând necesitatea unei asemenea interdicţii. Referendumul a fost organizat pentru data de 29 noiembrie 2009. Sondajele de opinie dinaintea referendumului inicau faptul că doar 37% intre elveţieni vor fi e acor cu interdicţia de a construi minarete. Guvernul de la Berna şi reprezentanţii oamenilor de afaceri au făcut un lobby activ în favoarea dreptului la libera exprimare religioasă. Prin urmare, rezultatul de duminică a fost extrem de surprinzător pentru toată lumea.

Din punct de vedere al politicii internationale, au existat tensiui între Elveţia si Libia, după ce la Genf a fost arestat, acum câteva luni, fiul lui Gaddafi. Regimul lui Gaddafi nu a ezitat să răspundă arestării fiului său prin răpirea a doi oameni de afaceri elveţieni care sunt ţinuţi ostatici de mai multe luni. Gaddafi a catalogat rezultatul referendumului drept un „act duşmănos”.

Reacţii la rezultatul referendumului

Rezultatul referendumului a fost primit cu consternare şi îngrijorare în toate ţările din Europa, Elveţia neavând în acest moment niciun aliat pe plan internaţional care să o susţină. În pofida acestei evidenţe, liderii SVP, dar şi guvernul de la Berna au susţinut că Elveţia trebuie să-şi păstreze actuala structură democratică a ţării.

Oskar Freysinger, deputat SVP din cantonul catolic Walls, a vizitat duminică seara moscheea din Lausanne, dorind să afle rezultatul referendumului chiar în acel loc. Freysinger nu a dorit să comenteze în mod direct rezultatul ci s-a limitat să afirme că este bucuros pentru faptul că elveţienii au votat altfel decât au fost îndemnaţi de mass-media elveţiană.  Freysinger este de părere că vălul purtat de femeile musulmane ar trebui interzis în şcoliile elveţiene, afirmând totodată că musulmanii sunt liberi să-şi urmeze religia în sfera privată.

Hans Kueng, teolog elveţian stabilit la Tuebingen, dezaprobă cu hotărâre rezultatul referendumului de duminică, afirmând că acesta ar putea avea consecinţe grave asupra economiei, dar şi asupra imaginii Elveţiei în lume. Kueng afrimă că nicio altă ţară din Europa nu are o legislaţie care să interzică edificarea minaretelor. Teologul consideră că musulmanii sunt o comunitate foarte bine integrată în viaţa elveţiană, dar că această integrare armonioasă va avea de suferit o dată cu intrarea în vigoare a prevederilor care interzic construirea minaretelor.

În Turcia a existat o opoziţie vehementă împotriva acestui referendum, premierul turc Erdogan considerând că rezultatul referendumului este nedrept şi împiedică libertatea religioasă.

În Italia, atât Gianfranco Fini (parlamentar de dreapta), cât şi Fausto Bertinotti, s-au arătat surprinşi de rezultatul referendumului, considerând că violează drepturile fundamentale ale omului. Oficialii partiului Lega Nord (extremă dreapta) nu au condamnat, dar nici nu au aprobat public rezultatul referendumului.

În Germania, secretarul general al CSU, Alexander Dobrindt, a declarat că rezultatul referendumului din Elveţia nu trebuie comparat hazardat cu situaţia musulmanilor din Germania. Dobrindt îndeamnă la o analiză profundă a motivelor care au dus la acest rezultat al referendumului, menţionând faptul că ideea unei interdicţii de construire a minaretelor nu poate fi transpusă în realitatea germană.

Pe de altă parte, Wolfgang Bosbach (CDU) a declarat că votul de duminică este expresia unor temeri cu privire la islamizarea societăţii care sunt reperabile şi în Germania.

Partidul Verzilor din Elveţia a declarat că se va adresa CEDO, organism care ar putea declara nul rezultatul referendumului.

Reflexii

Rezultatul referendumului de duminică din Elveţia este, fără doar şi poate, expresia unei terori a fricii şi a unei crize acute de identitate în care se află majoritate cetăţenilor europeni. Este un vot care contravine, în mod clar, dreptului la o exprimare liberă a propriei credinţe religioase. În aceeaşi măsură, votul elveţienilor este o palmă dată musulmanilor.

Să analizăm puţin frica elveţienilor. Frica este cauzată de  necunoaşterea  culturii musulmane şi identificarea acesteia cu atitudinile acelor musulmani fundamentalişti care au luat în prizonierat propria lor religie pentru a o putea folosi în scopuri beligerante si „beligenerante”. Populaţia europeană pune semnul = între islamul în sine şi fundamentalismul islamic ce dă naştere terorismului. Mecansimsul psiholgic este simplu. Dacă eu am un vecin ucrainean pe care nu îl cunosc decât epidermic şi aflu despre un alt ucrainean care a făcut o crimă, mai mult ca sigur voi începe să mă tem de vecinul meu ucrainean. Eventualele certuri vor fi provocate (daca vor exista certuri intre mine si vecinul ucrainean) se vor naşte, în mare parte, din temerile mele, nu din comportamentul lui. Prin urmare, frica apare din cauza ignoranţei! Mai mult, frica generează comportamente violente! Nu neapărat la nivel fizic.

Pe de altă parte, frica este multiplicată la infinit când există o criză acută de identitate. Dacă nu îl cunosc pe vecin, îmi va fi frică, dar dacă am dubii reale referitoare la identitatea mea, această frică va fi incomensurabil mai mare şi mai dăunătoare. În primul caz, frica poate fi ţinută uşor sub control şi depăşită. În al doilea caz, frica este necontrolabilă şi dă naştere unor atitudini precum cele exprimate prin referendumul din Elveţia. În momentul în care noi ca europeni, sunt stăpâni pe propria noastră identitate, nu ne poate fi frică de o islamizare a societăţii. Acest lucru poate surveni doar atunci când nu există o identitate europeană bine închegată.

Avem, practic, o confruntare între două tipuri de identitate: una europeană nu foarte bine închegată, şi una islamic extrem de bine închegată. În acest context, ne putem teme de o islamizare a societăţii, dar în acest caz, vina nu este a musulmanilor, ci a noastră pentru că lipsa unei identităţi bine închegate reintră pe deplin în sfera noastră de responsabilitate, şi nu în sfera lor.

Prin urmare trebuie să plecăm de la o realitate. Ne este frică de pericolul de islamizare. Dacă vrem să facem ceva pentru a scăpa de islamizare ar trebui să începem prin a ne defini pe noi înşine ca entitate colectivă europeană, care promovează anumite valor, care este purtătoarea unui anumit tip de cultură etc. Interdicţia de a construi minarete în Elveţia nu dă rezolvare fricii e islamizare, ci ne adânceşte şi mai mult în întunericul acestei temeri. Mai mult, această atituine pune o prăpastie incolmabilă între mine şi vecinul meu.

Prin urmare, rezolvarea acestor probleme ar trebui căutată altundeva, nu în interdicţia minaretelor. Ar trebui căutată în noi înşine, ar trebui căutată la nivelul mentalului colectiv european şi în dorinţa sinceră de a cunoaşte cu adevărat cultura islamică, nu să o confundăm şi echivalăm cu fundamentalismul islamic.