UN nou scrutin, o noua sansa, un viitor incert


Miercuri, 29 iulie 2009, cetăţenii Republicii Moldova sunt chemaţi, din nou, la urne pentru a-şi alege reprezentanţii din Parlament, întrucât Parlamentul constituit în urma alegerilor din 5 aprilie nu a reuşit să aleagă un nou Preşedinte, comuniştilor lipsindu-le un singur vot pentru a-şi impune candiatul. Un nou scrutin, o nouă şansă dar un viitor extrem de incert am putea spune, având în vedere că lupul îşi schimbă părul, dar moravul ba. De fapt, viitorul modovenilor este extrem de previzibil dacă organismele internaţionale de supraveghere nu vor monitoriza mai atent scrutinul de miercuri. Partiul Comunist, condus de Vladimir Voronin, şi-a luat, probabil, toate măsurile de precauţie astfel încât să deţină destule voturi în parlament pentru a putea alege Preşedintele. Strategiile comuniste nu sunt noi, dar se perfecţionează odată cu evoluţia tehnologică. Măsurile pe care le-a luat partidul condus de Voronin sunt îngrijorătoare şi taie din faşă orice formă de speranţă într-o schimbare substanţială.

Prima măsură de precauţie pe care comuniştii au luat-o pentru a putea ieşi învingători din scrutinul de miercuri a fost aceea de a stabili data alegerilor într-o zi din plină vacanţă de vară şi chiar în mijlocul săptămânii. Prezenţa la vot va fi astfel destul de scăzută, iar cei care se vor prezenta, vor fi cel mai probabil alegătorii cu simpatii de stânga, care privesc cu jind spre „mama Rusie”. După cum s-a întâmplat şi în 5 aprilie, cei care se vor prezenta la vot vor fi „stimulaţi” de către comunişti să voteze „cum trebuie”.

O altă îngrijorare a democraţilor din Republica Moldova o constituie listele electorale, a căror calitate pare să lase de dorit şi de această dată. În măsura în care şi-au putut exercita meseria, asociaţiile moldoveneşti de supraveghere a procesului electoral au subliniat că există nenumărate nereguli. Doar 11% din listele verificate au fost întocmite corect. În celelalte, potrivit observatorilor, au fost incluse persoane decedate, sau se specifică doar numele alegătorului şi localitatea, fără datele din buletinul de identitate. Mai mult, pe listele electorale au fost incluse persoane condamnate la închisoare pe o perioadă mai lungă e 5 ani, chiar dacă acest lucru contravine legislatiei moldoveneşti în vigoare. Ne întrebăm, atunci, persoanele decedate şi deţinuţii cu cine vor vota?

În altă ordine de idei, 75% dintre secţiile de votare nu au afişat listele electorale în data de 14 iulie, aşa cum este prevăzut prin Constituţia Republicii Moldova. În multe secţii de votare, listele au fost afişate public doar în 16, 18, 23 iulie sau chiar deloc. Una dintre secţiile de votare care nu au afişat deloc listele este situată în localitatea Zaim, raionul Căuşeni. Listele electorale se află „în siguranţă” în geanta preşedintelui secţiei de votare, acesta considerând că listele ar putea fi deteriorate sau chiar furate dacă ar fi afişate.

Alt aspect extrem de interesant referitor la listele electorale este faptul că pentru scrutinul de miercuri listele electorale cuprind un 55.000 de persoane mai mult decât cele trecute pe listele scrutinului din 5 aprilie. Să admintem că în aceste 3 luni mai mulţi cetăţeni au împlinit vârsta de 18 ani, putându-şi exercita astfel dreptul de vot. Dar conform statisticilor oficiale, numărul unor astfel de cetăţeni nu depăşeşte câteva mii.

Chiar dacă aceste nereguli sunt deja destul de şocante pentru cetăţenii unor state de drept în care corectitudinea alegerilor este o axiomă absolută, ele nu sunt altceva decât varianta soft a unor măsuri mult mai eficiente din punct de vedere psihologic. «Alianţa “Moldova Noastră” sesizează o amplificare fără precedent a utilizării forţelor de ordine în scopuri electorale de către puterea comunistă. Acest fapt se manifestă prin mărturiile alegătorilor din teritoriu, potrivit cărora, poliţia  distruge afişajul electoral al concurenţilor din opoziţie, intimidează candidaţii şi agitatorii necomunişti şi face presiuni deschise asupra cetăţenilor, impunându-i să voteze PCRM» aflăm din Jurnalul de Chişinău.

Adevăraţii comunşiti au urât mereu Biserica şi tot ceea ce era legat de religie. În toate ţările comuniste, bisericile care nu au dat mâna cu reginul comunist au fost aspru persecutate. Cu excepţia câtorva excepţii, marea majoritate a statelor comuniste au fost state majoritar ortodoxe, iar Biserica Ortodoxă a căzut la învoială cu regimul ateu din primele clipe. Inclusiv în România. Astfel, partidele comuniste se foloseau de feţele bisericeşti pentru a manipula masele populare. Regimul lui Voronin nu face excepţie de la această axiomă comunistă fundamentală. „Preasfinţia Sa Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti, a chemat, vineri, „credincioşii” să-şi onoreze, la 29 iulie, obligaţiile cetăţeneşti şi „să voteze pentru un viitor mai bun, pentru continuitatea frumoaselor tradiţii începute deja, pentru stabilitate şi pentru păstrarea statalităţii Republicii Moldova” aflăm din Jurnalul de Chisinău. Chiar dacă mesajul nu foloseşte termeni expliciţi, semnificaţia sa este extrem de clară şi îndrumă enoriaşii la a vota Partidul Comunist. Evident, PS Marchel a fost hirotonit întru treapta arhierească la Moscova, adică acolo de unde vine ploaia, o ploaie care nu spală ci mânjeşte cu sânge.

Săptămâna trecută, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski s-a aflat într-o vizită oficială la Chişinău, prilej cu care a ţinut să sublinieze omologului său moldav, Andrei Stratan, că alegerile libere nu presupun doar numărarea voturilor, ci şi libertatea mass-media, întocmirea corectă a listelor electorale, condiţii democratice pentru toţi candidaţii etc. Probabil chiar Radoslaw Sikorksi şi-a dat seama că vorbele sale nu au fost altceva decât o simplă afirmaţie diplomatică, stiind bine de la Gomulka, Gierek & co, că alegerile vor fi doar o etalare a abilităţii comuniştilor de a manipula masele.

Se spune că speranţa moare ultima, dar ce se întâmplă atunci când aceasta nici nu s-a născut? A spera în victoria opoziţiei este echivalent cu a spera că se va reduce poluarea. De altfel, chiar comunismul este o formă de poluare, o formă de poluare a conştiinţelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: