Jurnal de calatorie


  1. Pe 30 iunie plouă. Din nou! Soarele se vede foarte rar. Când se opreşte ploaia pornim spre mănăstirea Râmeţ, mănăstire din sec XIV şi locul de exil temporar al poetului Arian Păunescu. Clopotul ce bate la Râmeţ plânge până la Putna, spune poetul. Eu însă cred că plânsetul acestui clopot ajunge în locuri încă şi mai îndepărtate; acolo unde există români pentru care România nu mai înseamnă „acasă”, acolo unde România nu se mai scrie cu majusculă, acolo unde a fi român este o înjurătură. Clopotul de la Râmeţ îşi plânge toţi românii care au uitat de România. Dar plânsetul clopotului nu este perceput de manelişti, nici de politicienii corupţi, nici de interlopi, ci doar de poeţi şi filosofi. În România de astăzi, a fi poet sau filosof este o înjurătură la fel de gravă cum în Italia este aceea de a fi român. Şi totuşi, clopotul îşi plânge românii, îşi deplânge maneliştii şi îşi jeleşte politicienii. Plânsetul clopotului de la Râmeţ este bocetul ce însoţeşte prohodul unei Românii pe cale de dispariţie, unei Românii care şi-a uitat identitatea, unei Românii care şi-a uitat trecutul, îşi ignoră prezentul şi îşi dispreţuieşte viitorul. Românii fug de România, în loc să o construiască! Românii uită de România în loc să o iubească! Românii ignoră România, în loc să-i dea un sens! Când clopotul de la Râmeţ nu va mai plânge, România nu va mai exista! Şi probabil nu vor mai exista nici poeţi care să-i deplângă inexistenţa!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: