Un vis devenit realitate


In 1999 aveam 15 ani. Chiar in acea vara am facut varicela si in luna iulie am fost nevoit sa stau mereu in casa. Neavand ce face am inceput sa urmaresc Turul Frantei pe Eurosport. Sunt unul dintre cei care in acel an a ramas fascinat de Lance Armstrong si de povestea sa. Un om care avusese cancer si care pe catararile Turului nu avea absolut niciun adversar. Atunci Lance si-a castigat primul Tour iar eu mi-am luat bicicleta si am inceput sa pedalez. Am facut multe ture interesante cu bicicleta, kilometrii intregi de catarari, atat pe sosea cat si pe asfalt. Din acea perioada am urmarit mereu cu jind la TV cele trei mari tururi si visam sa ajung odata sa pot trai bucuria unei prezente in unul dinre marile tururi. A trebuit sa astept 10 ani, timp in care Lance Armstrong a castigat de 7 ori Turul Frantei si acum se pregateste pentru a opta victorie.

Anul acesta Giro d’Italia a poposit la Roma pentru ultima etapa a editiei centenare: un contratimp prin centrul istoric al Romei. Nu puteam sa ratez o astfel de ocazie, asa ca mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat la drum. Am coborat prima data la San Pietro unde am vazut cativa ciclisti trecand in mare viteza.

Arieseni 2009 022

Ciclistii lasau San Pietro in spate pentru a se inrepta destul de repede spre final, in fata Collosseumului. Era inca devreme si m-am inreptat spre punctul de start. Urmarind de 10 ani ciclismul la tv stiam ca in acea zona trebuie sa fie autocarele echipelor unde ciclistii isi faceau incalzirea inainte de a intra in cursa. Cam in 25 de minute am ajuns pe jos in Piazza Venezia. La start i-am prins pe unul dintre fratii Masciarelli, pe Voeckler si un ciclist al echipei Astana. In poza urmatoare il puteti vedea pe Voeckler la startul ultimei etape a editiei centenare.

Arieseni 2009 027

Mi-am continuat apoi drumul cautand locul unde se desfasurasera echipele. In cele din urma intre Piazza Venezia si Colosseum, de pe Fori Imperiali la stanga era strada unde stateau insirate toate echipele. Pentru prima data am vazut ce implica o echipa de cislism: un autocar un camion tehnic cu toate echipamentele si alte masini mai mici. Ciclistii care urmau sa intre in cursa se incalzeau pedaland afara. Membrii echipelor tehnici erau foarte afabili si dadeau bucurosi informatii celor care intrebau cate ceva. Nu am reusit sa gasesc deloc echipa LPR. Nu era la un loc cu celelalte echipe. Pe Di Luca am reusit sa-l pozez in zona de plecare. Parea destul de nervos, emotionat si facea ture cu bicicleta printr-e oameni. La un moment dat l-am vazut pe Mario Cipollini. Am ramas impresionat: este foarte inalt. Are peste 1,90 dupa estimarea mea.

Favoritii inca nu iesisera la incalzire. In directia incare mergeam eu ultima echipa era Astana. Vroiam sa-l pozez pe Lance Armstrong, cel care m-a facut sa iubesc ciclismul. NU a fost deloc usor. In jurul standului Astana era o masa imensa de oameni. Armstrong era in autocar. Am asteptat si eu acolo in acea mare masa de oameni. La un moment dat a iesit regele si lumea a inceput sa-l aclame. A dat cateva autografe, apoi ne-a aratat cu degetul spre cer, dandu-ne de inteles ca loua si nu mai are chef sa dea autografe. Da, regele pot spune ca e destul de capricios, poate putin arogant. Am reusit cu greu sa smult urmatoarea poza dupa ce s-a urcat pe bicicleta pentru a se incalzi:

Arieseni 2009 059

Faptul ca Lance Armstrong a inceput sa se incalzeasca insemna ca urmau sa iasa si oamenii importanti ai celorlalte echipe, prin urmare am inceput sa fac cale intoarsa dorind sa fac o poza principalilor favoriti. In apropierea echipei Astana era desfasurata echipa Rabobank, echipa lui Denis Menchov. Rutierii echipei Ranbobank erau deja toti pe traseu. Unde era locul de incalzire nu era niciun ciclist, doar cativa oameni din staff-ul tehnic care strangeau materialele de care nu mai era nevoie. Nu era absolut niciun om langa echipa Rabobank, asa ca m-am psu intr-o pozitie foarte buna pentru a-l poza pe Menchov. Stiam ca urma sa iasa in curand. La un moment dat langa mine a venit un rus. Astepta si el sa-i spuna cate ceva lui Menchov. In cele din urma Menchov a iesit si am reusit sa-i fac poze in voie, caci nu era multa lume in jur.

Arieseni 2009 065

Am fost bucuros ca am reusit sa-l pozez in liniste pe Menchov. Cand a intrat in cursa a cazut pe o portiune cu piatra pavata caci incepuse sa ploua si piatra este extrem de alunecoasa. Chiar si cu acea cazatura, Di Luca nu a reusit sa scoata un timp mai bun, prin urmare, rusul a reusit sa castige editia centenara a Giro d’Italia.

Am plecat mai departe. Cu putin mai jos l-am gasit pe Stefano garzelli pedaland. Oamenii il aplaudau, ii strigau numele iar Garzelli mai zambea din cand in cand. La un moment dat nu m-am putut abtine sa nu ma bag in seama si i-am strigat ca a facut foarte bine pe catararea Blockhaus sprintase pentru locul doi, lasandu-l pe Di Luca pe trei, lucru ce l-a costat o huiduiala generala din partea unui public in majoritate sustinator al lui Di Luca. Garzelli a zambit, a multumit si a zis ca se bucura ca sunt multi care aproba ceea ce facuse el atunci.

Arieseni 2009 070

Mi-am continuat drumul. Standul echipei ISD era eja aproape gol. Nu mai exista niciun ciclist care sa se incalzeasca. In schimb pe langa autocar era Giovanni Visconti care terminase deja contratimpul si povestea acum cu oricine ii adresa un cuvant. Un ciclist tanar, campion al Italiei in 2008, cu o serioasa perspectiva de viitor. L-am intrebat daca e de acord sa faca o poza cu mine. Nu a refuzat, astfel incat din Giro 2009 am amintirea unei fotografii cu Giovanni Visconti pe care v-o impartasesc si voua.

Arieseni 2009 076

Nici la standul echipe Quickstep nu mai era niciun ciclist care trebuia sa se incalzeasca. Era in schimb un italian tanar care vorbea cu Agnolli (Liquigas). Amandoi terminasera deja si amandoi cazusera la San Pietro. Oamenii din jur tot mai puneau cate o intrebare. Ei raspundeau. S-a incins o discutie extrem de prieteneasca. Cei doi vorbeau cu lumea ca si cum ar fi fost toti prieteni. NIci urma de aroganta. Numai voie buna. O atmosfera care m-a surprins. Nu ma asteptam sa fie asa.

Mi-am continuat apoi drumul chiar daca as mai fi stat la povesti cu cei doi rutieri, dar vroiam sa fac poze si cu Sastre, Basso, Pellizzotti. Am ajuns astfel la standul echipei Cervelo exact la timp, caci de abia am ajus sa fac o poza lui Sastre ca s-a si oprit din pedalat, urcand in autocar pentru a se pregati de cursa.

Arieseni 2009 078

Am fugit apoi spre echipa Liquigas. Era multa lume acolo. Pe Ivan Basso nu am apucat sa-l pozez cum as fi vrut din cauza multimii, mai ales ca Basso s-a oprit si el din pedalat la scurt timp dupa ce am ajuns eu. Am reusit in cele din urma sa ajung in prima linie de persoane si am putut face cateva cadre bune cu Pellizzotti. In prima fotografie este Ivan Basso, a doua Pellizzotti.

Arieseni 2009 084

Arieseni 2009 091

Dupa cum am spus ceva am ramas cu un mic regret ca nu am reusit sa gasesc echipa LPR. Nu stiu pe unde s-au ascuns, dar as fi vrut sa fac cateva cadre cu Di Luca si Pettachi.

Dupa 10 ani in care am urmarit ciclismul, mi s-a indeplinit un vis. Vazand marile tururi la televizor avem impresia adesea ca ciclistii sunt un fel de eroi, un fel e legene pe care le vedem pe micul ecran dar nu putem ajunge in apropierea lor. Si totusi se poate. Si sunt si ei oameni, majoritatea foarte deschisi, afabili si binevoitori. Nu se ascund si nu se dau inapoi din a comunica cu iubitorii ciclismului. A fost o zi frumoasa. Urmeaza Turul Frantei!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: