Proiect legislativ ce sfidează Constituţia României şi dreptul internaţional


Domnii deputaţi Daniel Buda, Ioan Oltean şi Augustin Zegrean, membrii ai armatei portocalii (PD-L) ce s-a înveşmântat în roşul socialist, se chinuie din răsputeri să stabilească o lege care ar putea tulbura definitiv relaţiile dintre greco-catolici şi ortodocşi. În proiectul lor de lege transpare cu prisosinţă formarea lor juridică de tip comunist, acesta fiind o sfidare a Constiuţiei României şi a dreptului internaţional. Să vedem despre ce este vorba!

Istoria proiectului de lege 368/2007

Proiectul de lege privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor ortodox şi greco-catolic din România a fost înregistrat la Camera deputaţilor la data de 7 mai 2007. Punctele focale ale acestei propuneri legislative ar fi urmatoarele:

Art 2 (1): În localităţile rurale unde există comunităţi parohiale de ambele confesiuni, precum şi unităţi mănăstireşti, constituite ca persoane juridice, bunurile sacre – lăcaşul de cult, casa parohială, cimitirul şi terenurile aferente – sunt proprietatea cultului majoritar.

Art. 2 (3): În localităţile unde există doar unul din cele două culte, constituit ca unitate parohială cu personalitate juridică, acesta este proprietarul exclusiv al bunurilor parohiale de orice natură.

Art. 4: Terenurile agricole, forestiere, sau de orice altă natură, solicitate în baza Legii Nr. 18/1991, Legii Nr. 169/1997, Legii Nr. 1/2000 sau a Legii Nr. 247/2005, vor fi atribuite celor două culte religioase, în baza principiului proporţionalităţii membrilor lor, potrivit datelor ultimului recensământ al populaţiei.

Acest proiect de lege a fost respins în plenul Senatului, care, în acest demers, a fost camera sesizata, Camera Deputaţilor fiind camera decizională. Ulterior, proiectul de lege a fost respins de către Consiliul Legislativ al Senatului:

Consiliul Legislativ, în temeiul art. 2 alin. 1 lit a) din Legea Nr. 73/1993, republicată şi art 46(3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului legislativ, avizează negativ propunerea legislativă.

Proiectul a fost trimis pentru avizare la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, fiind avizat negativ din partea ambelor comisii. Mai pe scurt, nimeni nu a fost de acord cu acest proiect de lege: nici Senatul, nici Guvernul României, nici Comisia Legislativă a Senatului şi nici comisiile direct implicate. Faptul că PD-L nu avea, în acea vreme, majoritate parlamentară, proiectul de lege a fost pus la păstrare, dar nu uitat, de către iniţiatorii săi. În perioada 27-29 ianuarie 2009, preşendintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, nimeni altul decât domnul deputat Daniel Buda, veşnic oscilant între roşu şi portocaliu, dar cu o clară amprentă educativă roşie, scos din sertarul să magic acest proiect de lege şi l-a inclus pe ordinea de zi la punctul 6.

Proiectul de lege este, însă, o sfiddare a Constiuţiei României şi a dreptului internaţional, care ocrotesc dreptul la proprietatea privată, nu în baza unui principiu al proporţionalităţii, ci în baza proprietarilor de drept a bunurilor imobiliare în cauză. Domnul deputat Daniel Olteanu, jurist de meserie, încalcă bătător la ochi dreptul la proprietatea privată, argzmentându-şi proiectul legislativ în virtutea Legii 177/1948 şi a decretului 358/1948, decret care desfiinţa practic Biserica Greco-Catolică. Mă mir că domnul deputat Daniel Oltean, jurist fiind, nu ştie că atât Legea Nr. 177/1948, cât şi Decretul 358/1948 nu mai au nici o valoare juridică o dată cu intrarea în vigoare a Legii Nr. 489/2007. Prin urmare, încercările domnului deputat de a explica faptul că decretul 358/1948 nu desfiinţa Biserica Greco-Catolică, ci îi confisca toate bunurile (ma intreb daca, nu cumva, faptul de a confisca toate bunurile unei institutii si incarcerarea, torturarea si uciderea conducatorilor ei nu este o desfiintare???? dar domnul Oltean se pare ca nu sta prea bine nici la capitolul logică) nu au nici o relevanţă argumentativă. Este ca şi când ai încerca să construieşti o casă şi sapi doar locul de fundaţie, dar nu torni fundaţia însăşi. Ideea de a împărţi proprietăţile în funcţie de principiul proporţionalităţii este tipică regimurilor de guvernare mai puţin democratică şi Uniunea Europeană nu va privi cu ochi prea buni acest demers legislativ.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a luat o poziţie promptă şi clară faţă de acest proiect de lege, adresând o scrisoare Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi Primului ministru, domnul Emil Boc. Iată textul integral al aceste scrisori, înregistrată la administraţia prezidenţială sub nr. 2370/28.01.2009:

Către
Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României
Domnul Emil Boc, Prim Ministru al României

Domnule Preşedinte,

Domnule Prim Ministru,

Pe ordinea de zi a lucrărilor Comisie juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din zilele de 27-29 ianuarie 2009, se află înregistrat la punctul 6 “Proiectul de lege 368/2007 Privind regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România” iniţiat de domnii deputaţi Buda Daniel, Oltean Ioan şi Zegrean Augustin în anul 2007.

Ne exprimăm pe această cale consternarea pentru faptul că în anul 2009 se pune încă în discuţie un astfel de proiect de lege, prin care de fapt se urmăreşte o nouă desfiinţare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de către Statul Român.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost prin secole altar, şcoală şi tribună de unde s-au cerut drepturile pentru toţi românii, iar în perioada comunistă a avut curajul să ia apărarea credinţei cu orice preţ. Astăzi, într-o Europă unită, alături de alte culte din România are drept la liberă existenţă şi la tratament egal din partea Statului Român. De aceea solicităm retragerea acestui proiect de lege, care aduce prejudicii morale şi materiale Bisericii noastre, şi încalcă drepturile constituţionale ale credincioşilor greco-catolici.

Statul Român, care este succesorul statului comunist din 1948, are obligaţia morală să restituie Bisericii tot ceea ce i-a confiscat. Nu cerem decât ceea ce ne aparţine de drept în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi cu legile internaţionale.

Ne rezervăm dreptul de a recurge la toate mijloacele legale interne şi internaţionale pentru a apăra Instituţia Bisericii şi drepturile sale inalienabile.

Convinşi că dreptatea aparţine lui Dumnezeu şi că Spiritul Său îi va povăţui cu prisosinţă pe cei care ne conduc destinele pe acest pământ, Vă împărtăşim arhierească binecuvântare, asigurându-Vă în acelaşi timp de sincerele noastre rugăciuni.

† LUCIAN

Arhiepiscop Major

Notar al Sinodului Episcopilor
Pr. William A. Bleiziffer

Romanian Greek-Catholic Association, o asociaţie a greco-catolicilor înregistrată juridic în Statele Unite, a emis un comunicat pe care îl preiau în întregime:

COMUNICAT

Ca reactie la proiectul legislativ 368/2007 initiat de domnii deputati PD-L Buda Daniel, Oltean Ioan si Zegrean Augustin, Romanian Greek-Catholic Association aduce la cunostinta opiniei publice romanesti continutul scrisorii adresate domnului Emil Boc, Prim Ministru al Romaniei si Presedinte al PD-L, prin care ne exprimam ingrijorarea cu privire la directia pe care a luat-o Romania. Respectivul proiect legislativ reprezinta o legiferare a furtului de altare si morminte greco-catolice din 1948, avand ca efect suprimarea Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica.
Scrisoarea, impreuna cu anexele de mai jos, a fost depusa cu numere de inregistrare la urmatoarele institutii ale Statului Roman:
– Guvernul Romaniei – 17/803 / 26.01.2009
– Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National – 276/26.01.2009
– Presedentiei Romaniei – 2249/27.01.2009
– Parlamentului Romaniei, dupa cum urmeaza:
– domnului Mircea Geoana, Presedinte al Senatului – 217/27.01.2009
– doamnei Rodica Anastase, Presedinta Camerei Deputatilor – 341/26.01.2009
– Comisia juridica, de disciplina si imunitati – 343/26.01.2009
– Comisiei pentru culte, drepturile omului si minoritatile nationale – 342/26.01.2009
– liderul grupului parlamentar PD-L – 345/27.01.2009
– liderul grupului parlamentar PSD – 344/27.01.2009
– liderul grupului parlamentar PNL – 346/27.01.2009
– liderul grupului parlamentar UDMR – 348/27.01.2009
– liderul grupului parlamanetar al minoritatilor nationale – 347/27.01.2009
Facem apel catre societatea civila si catre toate organizatiile din Romania care militeaza pentru respectarea drepturilor omului sa se sesizeze cu privire la aceasta incercare de incalcare a drepturilor omului pentru credinciosii romani greco-catolici, care are ca scop suprimarea Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, prin metode specifice oranduirii marxit-comuniste.
Scrisoarea integrală la care face referire acest comunicat poate fi consultată aici.
Presa centrală nu a dat foarte mare importanţă acestui subiect, acesta fiind abordat doar fugar de unele ziare. Un articol care tratează mai pe larg problemele create de acest proiect de lege, este cel din ziarul timisan Timpolis, semnat de Ramona Balutescu. Articolul este intitulat Jecmănirea greco-catolicilor nu s-a terminat?
Personal îmi exprim consternarea provocată de scoaterea de la naftalină a acestei propuneri legislative şi sper, totodată, că ea nu va trece de camere, căci ar fi o lege care ar atrage criticii mari din partea Uniunii Europene, caci este o lege care revine la utilizarea mijloacelor comuniste, promovând o semi-naţionalizare a bunurilor imobiliare a greco-catolicilor. Domnul Daniel Oltean, şi ceilalţi iniţiatori ai proiectului legislativ, ne arată, pentru câta oară?, că a căzut comunismul, dar comuniştii încă sunt a putere şi nu se sfiesc să folosească aceleaşi tertipuri ca pe vremea regimului de tristă amintire. O crimă, chiar dacă este legiferată de către un stat dictatorial, tot crimă rămâne, iar nouă ne revine responsabilitatea să atragem atenţia asupra ei, asta în măsura în care, dreptul la libera exprimare încă pare să fie valid în România. Căci dreptul la proprietate……se pare că nu mai este garantat in democratia de la noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: