Serată literară în familie


Prinşi cu treburile gospodăreşti prilejuite de pregătirea pentru cumpăna anilor, ieri ne-a venit, spontan, ideea să organizăm o serată literară în familie, în cadrul căreia fiecare membru al familiei ar fi urmat să prezinte o scurtă un scurt text pentru a putea fi discutat împreună. Zis şi făcut! Ne-am pregătit cu toţii pentru acest eveniment, astfel încât propunerea a devenit realitate, lucru ce m-a bucurat foarte mult.

În cele ce urmează voi prezenta textele literare ce au fost propuse şi dezbătute.

Tatăl meu, Valentin Pătraşcu, ne-a recitat o poezie din creaţia proprie:

O lume nebună

Vântul nebun prin lume goneşte,

El caută alinare, dar nu o găseşte.

O lume nebună se zbate în jur,

Simt cum demenţa primeşte contur,

O lume zdrobită de chin şi nevoi.

Potop se prăvale de sus peste noi!

Nebunul din munte degeaba vorbeşte,

Căci lumea n-aude şi ura tot creşte.

El nu e nebun! Nebuni sunt pe stradă,

Sau strânşi în guverne să facă paradă!

De foame nebuni, nebuni de durere,

Demenţi ce fac arme, nebuni de plăcere.

Voi sunteţi o parte, cu nervii zdrobiţi

Şi eu printre voi… trăim fericiţi !

de Valentin Pătraşcu

În tinereţele sale, tatăl meu a fost mebru unei trupe muzicale, despre care îmi amintesc vag cum făceau repetiţii într-o cameră încă neterminată din casa bunicii mele. Acesta este textul unei piese, un text scris în timpul comunismului. „Poezia nu am făcut-o publică din cauză că ne-ar fi putut crea probleme cu sistemul comunist. Atunci mi se părea acutală. Acum mi se pare şi mai actuală” a spus tatăl meu.

Mama mea a recitat două poezii religioase, în ton cu perioada sărbătorilor prin care am trecut.

Colind

de Radu Gyr




A venit şi-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viaţa mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viaţa mea
Care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Pâlpâiri de stele…

Numai casa mea posacă
A-mpietrit sub promoroacă.
Stăm în bezna grea,
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Pentru zgribuliţi
Îngerii grăbiţi
Nu aduc colinde.

O Iisuse Împărate,
Iartă greşeli şi păcate.
Vin de-nchizi uşor
Rănile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om aştepta ,
Căci pe crucea Ta
Stăm bătuţi în cuie.

Maica Domnului Curată,
Ad-o veste minunată,
Înflorească-n prag
Zâmbetul Tău drag
Ca o zi cu soare.
Zâmbetul Tău drag
L-aşteptăm în prag,
Noi, din închisoare.

Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
Pieptul lor suspină.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori
Să le-aduci lumină.

Colind

Vasile Voiculescu

În coliba întunecată

Din carne şi os lucrată

A intrat Hristos deodată

Nu făclie ce se stinge,

Nu icoană ce se frânge,

Ci El Însuşi, trup şi sânge

Preschimbat pentru făptură

Într-o scumpă picătură,

Dulcea Cuminecătură.

Coliba cum L-a primit

S-a făcut cer strălucit

Cu boltă de mărgărit

Şi pe ea soare şi stele

Cu luceferi printre ele.

În mijloc tron luminos

Şi pe el Domnul Hristos

Care mult se bucura

Duhul Sfânt Se alătura

Si acolo rămânea

Şi acum şi pururea.

Şi noi Doamne ne-am sculat

Colibele am curăţat

Uşi, ferestre, toate-s noi.

Doamne, intră şi la noi!

Trup tu dormi, Domnul te paşte!

Suflete, scoli şi cunoaşte

Luminos Prunc că Se naşte

In peştera inimii, in palatul Treimii.

Dară Pruncul cine mi-I?

Mi-e Hristosul Dumnezeu

Coborât în pieptul meu.

Maica Sfântă-n braţe-L ţine,

Duhul Sfânt cu drag L-alină,

Îngeri cu raze se-nchină.

Nu dorm, trupul meu îmi spune

Ci-ncleştat de grea minune

Stau in mută rugăciune

Sa mai mişc nu se cuvine,

Căci cu harul care vine,

Raiul tot se afla-n mine.

Karina Pătraşcu, sora mea în vârstă de 16 ani, a prezentat două poezii. Una scrisă de J. W. Goethe şi una din prorpia creaţie.

Der Erlkönig

J. W. Goethe


Wer reitet so spät durch Nacht und Wind?

Es ist der Vater mit seinem Kind.

Er hat den Knaben wohl in dem Arm,

Er fasst ihn sicher, er hält ihn warm.

Mein Sohn, was birgst du so bang dein Gesicht?

Siehst Vater, du den Erlkönig nicht!

Den Erlenkönig mit Kron´ und Schweif?

Mein Sohn, es ist ein Nebelstreif.

Du liebes Kind, komm geh´ mit mir!

Gar schöne Spiele spiel ich mit dir.

Manch bunte Blumen sind an dem Strand,

Meine Mutter hat manch gülden Gewand.

Mein Vater, mein Vater, und hörest du nicht,

Was Erlenkönig mir leise verspricht?

Sei ruhig, bleibe ruhig, mein Kind,

In dürren Blättern säuselt der Wind.

Willst feiner Knabe du mit mir geh´n?

Meine Töchter sollen dich warten schön,

Mein Töchter führen den nächtlichen Reihn,

Und wiegen und tanzen und singen dich ein.

Mein Vater, mein Vater, und siehst du nicht dort

Erlkönigs Töchter am düsteren Ort?

Mein Sohn, mein Sohn, ich seh´es genau:

Es scheinen die alten Weiden so grau.

Ich lieb dich, mich reizt deine schöne Gestalt,

Und bist du nicht willig, so brauch ich Gewalt!

Mein Vater, mein vater, jetzt fasst er mich an,

Erlkönig at mir ein Leids getan.

Dem Vater grauset´s, er reitet geschwind,

Er hält in den Armen das ächzende Kind,

Erreicht den Hof mit Müh und Not,

In seinen Armen das Kind war tot.

Războiul continuă

Karina Pătraşcu

Nu am crezut că după aşa un timp lung

În mine mai există iubirea pentru tine.

Stătea ascunsă într-un colţ

Iubirea a câştigat războiul

Şi a pus, din nou, stăpânire pe inima mea

Am crezut că te-am uitat,

Dar m-am înşelat

În mine zace

O iubire mare

Ce nu are scăpare.

Războiul va continua

Pentru a te uita

Jumătate din inimă te vrea,

Dar cealaltă jumătate nu te vrea.

Ea e aşa un chin mare

Să iubesc un oarecare

Pentru a uita persoana ta!!!!

Războiul va continua

Şi sper că te voi uita

O dată cu vremea trecătoare

Ce va zbura în uitare.

Mezinul familiei, fratele meu Teodor Pătraşcu, în vârstă de 11 ani, ne-a recitat foarte frumos, dar puţin grăbit, poezia Ce te legeni de MIhai Eminescu.

Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

– De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă,

cântăreţii mi-i alungă;

Bate vântul dintr-o parte,

Iarna-i ici, vara-i departe.

Şi de ce să nu mă plec,

Dacă păsările trec!

Peste vârf de râmurele

Trec în stoluri rândunele,

Ducând gândurile mele

Şi norocul meu cu ele.

Şi se duc pe rând, pe rând

Zarea lumii-ntunecând,

Şi se duc ca clipele,

Scuturânând aripele,

Şi mă lasă pustiit,

Veştejit şi amorţit

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!

Eu am ales să prezint partea de final a unei piese de Marin Sorescu, şi anume Iona. Pentru că deja această postare s-a lungit voi propune aici doar un scurt fragment din partea recitată de mine.

Iona

de Marin Sorescu

– Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. I-au ieşit toate minunile, şi venirea pe pământ, şi viaţa, până şi moartea, dar o dată ajuns aici, în mormânt – nu mai poate învia. Se dă cu capul de toţi pereţii, cheamă toate şiretlicurile minţii şi ale minunii, îşi face vânt în dumnezeire ca leul la circ, în aureola de foc. Dar cade în mijlocul flăcărilor. De atâtea ori a sărit prin cer, nici nu s-a gândit c-o să se poticnească tocmai la înviere!

– Şi lumea-l aşteaptă sus.

– Iar el e aici, în mormânt, la capătul puterilor şi nici nu mai are glas să urle până la ei: „Oameni buni, învierea se amână!”

Consider că această serată literară în familie a fost un succes, deoarece am hotărât să o reedităm în data de 9 ianuarie. Pentru atunci am propus şi o temă: NEBUNIA.

Aşadar, tineţi aproape!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: