Acceleratorul şi temerile românilor


De două zile privesc cu stupoare cum românii au început să intre în isteria „găurii negre”, conduşi fiind întracolo de către dibacii gazetari români care, nu ştiu cât se pricep la părţile componente ale unui atom, dar ştiu ei „din surse sigure” că experimentul care a pornit astăzi va produce o gaură neagră care va înghiţi, treptat pământul.

Pana mai ieri credeam că singura televiziune capabilă să abereze pe teme de absolut nici un interes public (cum ar fi cazul Elodia) este OTV-ul dar, mai nou, şi cele mai serioase publicaţii par să bată apa în piuă cu „gaura neagră”. Şi, oamenii lui Dan Voiculescu, au trecut la fapte şi au ieşit să protesteze în piaţă faţă de iminentul sfârşit al lumii. Un comportament tipic românesc, căci numai românii au impresia că se pricep la toate: mai nou toţi sunt experiţi în fizica nucleară!!

În acest context nu pot să nu remarc un lucru: la Timişoara, oamenii ies de 3 zile în stradă pentru a protesta faţă de o nedreptate comisă, pentru a începe lupta unui sistem de tip mafiot ce a pus stăpânire pe fotbalul românesc şi devorează din interior astfel încât am ajuns să fim de râsul lituanienilor şi galezilor. La Bucureşti, oamenii ies în stradă pentru a cere practic o amânare a sfârşitului lumii pe care ei îl profetizează. Iată ce mică poate fi diferenţa între integritate şi ridicol, între dârzenie şi prostie, între valoare şi non-valoare. Această diferenţă ne arată, pentru a câta oară, mentalitatea românească sub-istorică „capitaliştilor”.

Românii se pare că au mereu nevoie de o isterie a sfârşitului lumii! Dacă domnul Hâncu a terminat cu aberaţiile sale referitoare la un cutremur devastator, iată că formatorii de opinie din ziua de azi îi îmbată pe români cu posibilitatea unui sfârşit al lumii. Încă o dată, imnul „Deşteaptă-te române” ar trebui luat în cel mai literal mod cu putinţă. Un prieten îmi spunea: „Ne îmbătăm cu această mistică a sfârşitului făcând apel la mayaşi, inkaşi, Nostradamus sau Hancu, dar scuipăm guma de mestecat pe jos şi aruncăm în iarbă ambalajul de la Snickers”. Trist, dar adevărat!!!

În ultimile zile am tot vorbit de Heisenberg. Ei bine, acest ilustru fizician cred că astăzi ar fi fost cel mai fericit om să poată asista la un asemenea experiment. Prin el, se încearcă un pas înainte într-o fizică nucleară care pare să fi ajuns la limitele ei. Acceleratori de particule există deja în mai multe părţi ale lumii: Statele Unite, Rusia, Japonia, dar ei sunt mult mai reduşi ca dimensiuni şi putere. În acesti acceleratori de particule, partile cele mai mici ale atomului sunt descompuse prin ciocnirea protonilor. Prin acest proces se doreşte individuarea celor mai mici particule, mult mai mici decat protonii insasi, ale universului, inclusiv a prticulei ce da masa electronilor si protonilo, aşa numitul bozon Higgs sau „particula lui Dumnezeu”. Aceasta particula exista doecamdata la nivel teoretic, în ecuaţile fizicienilor. Prin urmare, rezultatele acestui experiment vor fi extrem de folositoare pentru dezvoltarea ulterioara a fizicii, dar acest lucru va conduce, implicit, la o reevaluare a întregii realităţi, de unde vor ieşi la iveală noi orizonturi şi perspective pentru toate ştiinţele, inclusiv pentru cele umane cum ar fi filosofia sau teologia.

Chiar dacă, în principiu sunt în favoarea experimentului, nu pot să nu remarc anumite aspecte negative referitoare la acesta care nu au nimic de a face cu posibilitatea venirii sfârşitului lumii, ci cu setea de cunoaştere exacerbată a unor oameni de ştiinţă. Această sete de cunoaştere nu este per se negativa, ci negativi sunt mobilul şi finalitatea acesteia. Desigur, o mare parte dintre cercetătorii care iau parte la acest experiment, doresc să arate astfel că DUmnezeu nu există şi că ei, oamenii de ştiinţă sunt, de fapt, micii dumnezei fără de care pământul nu s-ar mai învârti. Această atitudine este cu totul eronată şi de-a dreptul înfricoşătoare. Ceea ce aceşti oameni de ştiinţă nu vor să înţeleagă este faptul că obiectul ştiinţei îl constituie lucrurile materiale ce pot fi observate prin experimente, în timp ce DUmnezeu este imaterial. Ciocnirea cu protoni poate dizloca în particule infinite un nucleu atomic, dar aceste particule rămân tot materiale. Divizând materia se va obţine mereu materie. Este practic imposibil ca prin diviziuniea unui lucru material să se obţină un lucru spiritual. Prin urmare, această atitudine este extrem de periculoasă, întrucât conduce spre un pozitivism exacerbat ce, la un moment dat, va deveni marea deziluzie a rasei umane. CÂnd profeţii pozitivismului îşi vor da seama că doctrina lor este doar o simplă utopie, omenirea va fi cuprinsă de o depresie generală.

Prin urmare, putem folosi orice experiment pentru a face un bine umanităţii, dar trebuie să fim mereu atenţi că aparenta omnipotenţă pe care experimentele o pot induce experimentatorilor, nu este decât o himeră. Omul trebuie să fie conşitent că oricât de complexe ar fi experimentele sale, tot om rămâne!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: