Deosebind orzul de secara (ultima parte)


V.

Vine şi ziua domnului. Avem noroc: după cum ne-a spus Nea’ Vasile, azi e rugă. Am nimerit chiar bine. Demult îmi doream să văd şi eu atmosfera de rugă a unui sat. Eram oarecum emoţionat, căci mă aşteptam să descopăr tradiţii vechi, oameni îmbrăcţi în portul local, bucate tradiţionale şi vin din viile satului. Dar totul începe mai spre seară aşa că profităm de ocazie şi mergem la biserică.

În centrul satului se înalţă semeaţă o biserică catolică în rit latin. O prezenţă impunătoare pentru satul bine aşezat, dar care riscă să fie detronată curând de casa mustăciosului cu lanţ de aur. La prima vedere ar părea o biserică în stil gotic, dar prietena îmi atrage atenţia că sunt şi nenumărate elemente caracteristice altor stiluri arhitecturale. Prin urmare, stilul arhitectonic este unul eclectic, conchidem noi. Eclectic, dar cu bun gust!

Interiorul bisericii este răcoros ca o peşteră. Pereţii vorbesc de la sine despre faptul că în acel sat nu prea mai erau romano-catolici şi că biserica era folosită destul de rar. Pe alocuri, zugrăveala era căzută, între coloane erau pânze de paianjăn imense. Măapropii de nişte afişe dorind să aflu ceva informaţii despre biserică. Spre stupoarea mea, toate afişele sunt în limba maghiară. Nu îneţeleg nimic. Mă cuprinde revolta. Mă bucur că vecinii din vest au grâul cu moţ ca al nostru, dar nu pot să înţeleg de ce nicăieri nu este scris nici un cuvânt în limba română.

Începe Liturghia. Preotul invocă Spiritul Sfânt asupra noastră, acesta, probabil se coboară peste noi, dar revolta mea creşte direct proporţional cu coborârea Spiritului: preotul vorbeşte doar maghiară. Nu înţeleg nimic, ci deduc doar fiecare moment al liturghiei din puţina mea cultură teologică. După revoltă urmează resemnarea, apoi nu mai înţeleg nimic. Sunt intr-un sat respectabil de câmpie încropit de germani, locuit de români dar în care liturghia se face în maghiară. Mă uit în jur. Număr pe degete 7 persoane pe a căror faţă se poate citi o nemulţumire similară cu revolta mea. Plecăm dezamăgiţi din casa Domnului căci nu am înţeles nimic.

În cele din urmă a sosit şi seara. Mi-am pus straiele de vază, adică blugii şi pantofi şi am agăţat pantalonii de scandal de cuiul de pe uşa din curte. Şi prietena mea s-a aranjat cât a putut mai bine în condiţiile unei case nelocuite de câţiva ani, apoi am pornit amândoi pe uliţele satului spre centrul localităţii pentru a vedea minunăţiile unei rugi bănăţene.

De departe auzim deja muzica.

-Bine că e muzică populară şi nu manele, îmi spune ea zâmbind.

-Da, ăsta e cu siguranţă un semn bun.

Se pare că nu prea ştiu să disting semnele. Ajungem în gura târgului şi căutăm ceva interesant, dar nu găsim nimic. Oamenii sunt destul de înfumuraţi, îmbrăcaţi orăşeneşte cu blugi şi adidaşi. De la o tarabă, copii îşi cumpără mitraliere de plastic cu care se joacă „pac-pac”. Mitralierele sunt hitul serii. Nicăieri porturi populare, nicăieri bucate tradiţionale sau vin autohnton. Într-un colţişor al parcului se află instalat un loc de dat cu pumnul care se află în grija mustăciosului cu lanţ de aur. Tinerii snobi ai satului se întrec în a lovi sacul acela electronic de box.

În mijlocul parcului este amenajat loc pentru jocul bănăţan, dar nimeni nu joacă. Prins de valul cântecului, artistul plictisit, printre versurile cântecului, se gândeşte să facă urări:

-Să trăiască cine joacă!

Mai zice un vers după care se uită atent şi vede că nu joacă nimeni, dar nu se descurajează:

-Să trăiască cine se uită!

Mulţimea aplaudă excitată această urare, asumându-şi întru totul spiritul de paltonari. Vreau să învăţ jocul bănăţan dar nu am de la cine. Deodată apare un cetăţean turmentat care intră în ringul de joc şi începe să joace olteneşte pe muzică bănăţană. Joacă de unul singur, parteneră nu are. După primii paşi jocul său devine extrem de instabil şi totul se transformă mai mult într-un spectacol de circ, în timp ce lumea începe să pună pariuri având ca obiect ghicirea momentului cânt jocul cetăţeanului turmentat îl va duce la pământ. NU ştiu care a fost deznodământul căci noi am hotărât să ne retragem spre gospodăria noastră unde patul ne atrăgea ca un magnet.

Probabil că o dată cu diminuarea calităţii grâului s-au pierdut şi tradiţile! Păcat!

VI.

Siluetele ultimelor case ale satului se pierdeau în orizontul ce se închidea în spatele nostru, în timp ce alte siluete de case apăreau la linia orizontului ce ni se deschidea în faţă. Erau casele, unele spălăcite, altele ostentative, ale oraşului. Beton, beton, peste tot beton….si case. Mereu case şi alte case, nici un copac, nici o floare, doar case şi beton. Ce oraş urât avem, îmi spun eu. Şi totuşi, primarul nostru se laudă că avem un oraş modern. Cred că ne iese modernitatea pe nas. A-modernitatea (pe cale de dispariţie) a satului mi-a fost oxigen şi lecţie de viaţă. Am plantat şi eu copacul meu metaforic, iar radacinile lui au rămas întipărite în rănile ce îmi umpleau palmele şi, pe alocuri, picioarele. Am învăţat că Heidegger a scris mult dar nu a spus mai nimic, Kant vorbeşte de raţiunea practică dar se rezumă la teorie. Dumnezeu vorbeşte maghiară şi hitul unei rugi sunt mitralierele de plastic. Singura mea dilemă a rămas că tot nu am reuşit să îmi dau seama cu certitudine dacă grâul românesc se deosebeşte esenţial de grâul unguresc. Dar dincolo de toate acestea, pentru prima dată m-am simţit om, pentru prima dată m-am simţiti bărbat în casă, pentru prima dată mi-am dat seama că umanitatea se învaţă din lucruri simple, bronzul se dobândeşte la soare nu la solar. Dar, mai ales, am învăţat să deosebesc orzul de secară, iar când voi zbura din nou spre Cetatea Eternă, la primul examen pe care îl voi susţine îi voi cere permisiunea profesorului de a-i pune o întrebare: îl voi întreba dacă ştie să deosebească orzul de secară…..şi dacă gustă întrebarea, îl voi întreba şi despre grâu.

23 iulie 2008

Cei care doriti intreaga nuvela in format word imi puteti scrie un e-mail şi să o solicitaţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: