Spe salvi – redescoperirea speranţei şi a bucuriei de a trăi


La 30 noiembrie 2007, Sfântul Părinte a publicat a doua sa scrisoare enciclică, numită „Spe salvi”, dedicată, după cum însăşi titlul ne sugerează, speranţei. Desigur, într-o lume in care cuvântul „speranţă” a devenit la fel de prozaic ca şi cuvântul „iubire”, pierzându-şi din profunzime pentru a se opri la un nivel epidermic al realităţii, Papa Benedict al XVI-lea ne invită să începem itinerariul de redescoperire a spernţei, în primul rând ca virtute teologală, dar care, într-un pas ulterior, se aprinde ca un far ce luminează viaţa noastră în toată complexitatea ei, cu toate speranţele ei „mai mici”!

De fapt, întreaga enciclică porneşte de la mântuirea ce ne-a fost oferită ca dar din partea lui Dumnezeu, a cărui întrupare ne pregătim să o prăznuim în zilele ce urmează. Această mântuire ne-a fost deja dăruită, în sensul în care ne-a fost dată speranţa, o speranţă credibilă şi în virtutea căreia ne putem confrunta cu propriul prezent, după cum Suveranul Pontif ne explică în introducerea la această enciclică.

Pornind de la această premiză, enciclica propune într-un prim pas o echivalare de sensuri între „credinţă” şi „speranţă”, bazată pe nenumărate citaţii din Sfânta Scriptură în care aceste două cuvinte pot fi folosite unul în locul celuilalt. Descoperirea lui Dumnezeu, este concomitentă cu regăsirea speranţei, după cum chiar sfâtnul Pavel ne sugerează atunci când îi consideră, pe cei care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, oameni fără speranţă. Credinţa noastră se bazează pe o întâlnire personală cu Isus, care ne conduce spre o viaţă eternă fericită. De fapt, notează Papa Benedict, în biserica primitivă Isus era mai mereu prezentat în postura filosofului şi a bunului păstor, amândouă imagini penru cel care ştie drumul pe care trebuie să mergem, pentru cel care poartă de grijă pentru fiecare dintre noi.

De aici, în mod evident, discursul Sfântului Părinte nu putea continua altfel decât cu o aprofundare a ceea ce înţelegem, din punct de vedere creştinesc, prin „viaţa eternă.” Toţi ne dorim o viaţă în care să nu mai existe moarte şi, în momentele noastre de sinceritate, ne putem da seama că o astfel de viaţă nu poate fi ca viaţa pe care o trăim şi prin care ne îndepărtăm adesea de Dumnezeu. Însă, doar prin raţiune nu putem cunoaşte cum va fi acea viaţă, deşi ştim că aceasta trebuie să existe. Cuvântul „viaţa eternă” încearcă să dea o semnificaţie acestei realităţi „cunoscute şi necunoscute în acelaşi timp.”

Apoi, Suveranul Pontif, ne explică tuturor că speranţa nu este o realitate individuală, ci este strâns legată de comunitate, de un „popor al lui Dumnezeu” care este Biserica. Nimeni nu poate avea speranţa mântuirii de unul singur, am putea spune!

În epoca modernă, această speranţă a mântuirii ca dar al lui Dumnezeu a fost scoasă din scena umanităţii, fiind înlocuită cu o aşa-numită „mântuire prin tehnică, prin ştiinţă sau prin progres.” De aceea atât ştiinţa a propus nenumărate soluţii pentru eliberarea omului de sfuerinţă, dar până acum nu a reuşit nici un rezultat notabil. Au fost propuse chiar şi soluţii politice pentru această problematică, mai cu seamă de către marxism-leninism şi comunism, după cum putem citi în enciclica Spe Salvi, dar nici acestea nu au ajuns la rezultatul dorit. De aceea, ne putem da seama într-o manieră tot mai evidentă că omul are nevoie de Dumnezeu, altfel rămâne lipsit de speranţă. Omul este mântuit prin imensa iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni, şi această iubire este li temeiul speranţei noastre, a „marii noaste speranţe” care apoi devine si temeiul „micilor noastre speranţe cotidiane.”

În cele din urmă Sfântul Părinte ne arată unde putem găsi, în mod palpabil, această „mare speranţă”: în primul rând în rugăciune şi, în al doilea rând, în acţiunile noastre şi suferinţă. Rugăciunea, pentru a fi un veritabil izvor de speranţă, trebuie să fie o îmbinare între rugăciunea personală şi cea comunitară, adica liturgia. La fel, acţiunile noastre responsabile şi existenţa suferinţei ne fac să găsim această „mare speranţă” pe care doar Dumnezeu ne-o poate oferi, iar în drumul nostru către aceasta, Maria ne este steaua călăuzitoare, după cum notează în paragrafele conclusive Papa Benedict al XVI-lea.

Pentru noi tinerii, mesajul acestei enciclice ar trebui să coincidă cu redescoperirea optimismului şi bucuriei de a trăi, întrucât, citind aceste rânduri, ne putem da seama că nu suntem singuri, că speranţa mântuirii este o speranţă credibilă, în opoziţie cu speranţele iluzorii propuse de ştiinţă şi chiar de anumite sisteme politice, care, în cele din urmă au devenit propria lor pradă. Această „mare speranţă” poate da un sens şi „micilor noastre speranţe” iar acum, că suntem la o vârstă când abundăm de energie şi elan, putem transmite această bucurie a speranţei în mod credibil şi celor care au parte de mai multă suferinţă decât noi.

De asemenea, mai ales pe noi tinerii, această enciclică ne invită să redescoperim importanţa liturgiei, lucru ce tinde să cadă mereu pe un plan secund în viaţa noastră extrem de ocupată şi plină de activităţi. Desigur, toate initiativele noastre în ceea ce priveşte actele de caritate sunt foarte bune, dar pot deveni cu adevărat lucrare a lui Dumnezeu în lume doar în momentul în care ele se bazează pe o viaţă liturgică trăită cu regularitate, perseverenţă şi responsabilitate.

În contextul tinereţii, suntem puşi în faţa mai multor alegeri importante pentru întreaga noastră viaţă, alegeri ce se dovedesc dificile dar pe care nu le putem contramanda, iar în acest context, această enciclică ne poate ajuta discernământul, întrucât ne face mai sensibili asupra ceea ce ne poate oferi Dumnezeu şi mai atenţi asupra ceea ce ne poate oferi partea secularizată a lumii moderne, prin urmare putem alege în cunoştiinţă de cauză. Enciclica Spe salvi poate da un sens nou relaţiei noastre personale cu Dumnezeu trăită la nivel comunitar şi ne poate ajuta să redescoperim bucuria de a trăi într-un prezent adesea deziluionant.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: