Am citit o ştire interesantă pe ziare.com care reia un comunicat dat de CNSAS conform căruia niciunul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al României nu a fost colaborator cu Securitatea. Nu ma mira deloc faptul ca CNSAS-ul, până la urmă un organism eminamente politic, se dovedeşte a fi political correct cu toţi canidaţii la Preşedenţie, căci altminteri am rămâne peste noapte fără prezidenţiabili.Ba nu! Probabil domnul Remus Cernea (Partidul Verzilor) ar rămâne unic candidat întrucât în 1989 nu avea încă 16 ani, prin urmare nu are cum să fi fost incorporat în structurile represive ale regimului comunist.

M-am simţit totuşi luat peste picior de comunicatul CNSAS care nu face altceva decât să-i considere pe toţi românii nişte imbecili. Prin urmare, m-am gândit să sap puţin (folosindu-mă chiar de guagăl-ul lui Băsescu) şi să văd dacă nu găsesc informaţii credibile referitoare la colaborările prezidenţiabililor cu Securitatea. Să începem chiar cu marele cârmaci care s-a evidenţiat prin acciente navale produse la Anvers şi nu numai, dar mai ales prin aruncarea României într-un hău economic şi politic.

Ce spune Traian Băsescu?

Traian Băsescu a reiterat în repetate rânduri că funcţia sa de comandant e navă includea în fişa postului redactarea unor note informative, dar că acestea erau pur tehnice, fără nicio altă implicaţie. Evident toate aceste note au fost arhivate într-un dosar care a fost distrus în tumultul evenimentelor din 1989. Conform spuselor lui Traian Băsescu rezultă următoarele:

1. A redactat note informative doar in calitate de comandant de navă,
2. Notele informative erau  de ordin tehnic.
3. Ergo, nu se poate spune că Băsescu a fost un instrument real în mâinile necruţătoare ale Securităţii.

Ce spun documentele?

Grupul de Investigatii Politice, al cărui preşedinte este Mugur Ciuvică, a scotocit serios după câteva documente care demonstrează fără echivoc că Traian Băsescu a colaborat serios cu Securitatea, chiar din timpul studenţiei, deci cu mult înainte de a fi căpitan. Chiar dacă nu am o simpatie deosebită faţă de domnul Ciuvică, documentele pe care le-a prezentat încă din 2006 vorbesc de la sine. Informaţii detaliate puteţi găsi aici, aici şi aici. Eu nu fac altceva decât să sintetizez informaţiile găsite pe aceste site-uri.

Traian Băsescu susţine mereu că dosarul său a fost distrus. Ceea ce nu ştie preşedintele Băsescu este faptul că orice document distrus lasă urme care pot fi descoperite destul de uşor.
In 1972, general-maior Pavel Constandache, seful Centrului de Informatica si Documentare al Securitatii, a trimis catre fiecare dintre inspectoratele judetene de Securitate un ordin secret prin care cerea ca toti informatorii Securitatii din judetul respectiv sa fie trecuti in REGISTRUL JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE. Odata cu acest ordin, fiecare judet a primit si modelul Registrului respectiv de la generalul Constandache. REGISTRUL JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE este practic lista tuturor informatorilor din fiecare judet. În REGISTRUL JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE din judeţul Constanţa apare şi numele lui Traian Băsescu, înregistrat cu numarul de 17592 din data de 25.02.1977, având un dosar personal de colaborare cu Securitatea, înregistrat cu numărul 3990/1973, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu şi-a început colaborarea în 1973, pe când era student la Institutul de Marină.

În 1978 Traian Basescu a fost preluat de locotenentul major de Securitate Mihai Avramidis de la Serviciul Contrainformatii Economice al Portului Constanta, iar în 1983 fost preluat de ofiterul de Securitate Silvian Ionescu. Acesta din urma a fost, din 1985 pina in decembrie 1989, seful Serviciului 1 din Directia 1 din Centrul de Informatii Externe, avind in subordine activitatile Securitatii romane in Belgia. Lui Silvian Ionescu ii datoreaza Traian Basescu postul de reprezentant al Navrom la Anvers in Belgia. Dupa Revolutie, Silvian Ionescu a urmat, pas cu pas, traseul politic al lui Traian Basescu.

Cum s-a ajuns la aceste documente?

Grupul de Investigaţii Politice a reuşit să intre în posesia unor documente MapN din anul 2004 care vorbeau explicit despre existenţa REGISTRULUI JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE şi despre informaţiile care le conţinea. Aceste documente MApN sunt

1. Adresa nr. DGZ- S/92 din 28 iulie 2004, trimisa de generalul locotenent Gheorghe Rotaru, seful DGIA, generalului de brigada dr. Gheorghe Nicolaescu, seful Directiei Siguranta Militara. Prin aceasta adresa se solicita identificarea in arhiva MApN a documentelor care privesc colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea.
2. Adresa nr. 0860 din 16 august 2004, trimisa de generalul de brigada dr. Gheorghe Nicolaescu, seful Directiei Siguranta Militara, generalului locotenent Gheorghe Rotaru, seful DGIA. Adresa confirma, pe baza documentelor din arhiva MApN, colaborarea lui Traian Basescu cu Directia a IV a Securitatii (Contrainformatiile Militare).

Deşi la insistenţele domnului Ciuvică CNSAS a cerut MApN desecretizeze REGISTRUL JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE, ministerul a refuzat acest lucru. Conform Constituţiei României documentele referitoare la colaborarea cu securitatea a unor demnitari trebuie să rămână secrete doar dacă el ar putea constitui o ameninţare gravă referitoare la siguranţa naţională. Dat fiind faptul că organele au refuzat desecretizarea, putem intui că acest registru conţine informaţii extrem de periculoase.

Prin urmare, Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea înainte de a fi căpitan de vas, iar notele sale informative nu erau doar pur tehnice, atâta timp cât erau trimise, iniţial Direcţiei IV (Contrainformaţie militară) şi apoi serviciului de contrainformaţii economice din portul Constanţa. Mai mult faptul că autorităţile au refuzat în repetate rânduri să desecretizeze REGISTRUL JURNAL PENTRU EVIDENTA RETELEI INFORMATIVE nu face decât să sublinieze faptul că notele lui Traian Băsescu erau de cu totul altă natură, dar nu tehnică. Astfel, Traian Băsescu a fost un vajnic colaborator al Securităţii.

Quod erat demonstrandum!

Joi FC Timisoara a pierdut confruntarea de la Bruxellex cu Anderlecht, scor 3-1, şi practic spune adio Europei, demonstrand astfel ca Europa League este o pălărie mult prea mare pentru fotbalul din Banat.

Inca e la începutul meciului gazdele s-au aşezat sistematic în jumătatea timişorenilor care s-au bazat pe acelaşi joc defensiv care a dus Timisoara în grupele Europa League. Apărarea timişoreană a fost, însă, mult mai fragilă decât în meciurile cu Shaktar-ul lui Mircea Lucescu. În minutul 4 belgienii au avut primul sut periculos spre poarta lui Pantilimon. În min. 6 Lukaku a fost la un pas de a inscrie cu capul în poarta lui Pantilimon. În minutul 11 Magera a deviat în corner o lovitură liberă bătută de Biglia. În min. 12 a fost rândul lui Parks să treacă pe lângă gol. Aceasta a fost practic singura sclipire a timişorenilor din prima repriză.

Atacantul Suarez i-a făcut zile negre lui Florin Maxim şi, în cele din urmă a obţinut o lovitură de la 11 m transformată fără probleme tot de el.

Rrepriza a doua a debutat printr-un şut al lui Bourceanu care nu şi-a găsit, însă, ţinta. Tot Bourceanu s-a evidenţiat şi în apărare, atunci când Scutaru a gafat, mijlocaşul adus la Timişoara în această vară reparând greşeala tânărului fundaş timişorean.

Un licăr de speranţă s-a aprins în inimile suporterilor timişoreni de pretutindeni în min. 51 când Parks a reluat cu capul o minge centrată din corner, reuşind astfel egalarea. Bucuria i-a dat parcă peste cap complet pe suporterii timişoreni care au început să arunce torţe pe terenul de joc, astfel încât meciul a fost oprit timp de câteva minute. Spre sfârşitul meciului Timişoara a încercat să preseze dorind să fructifice la maxim cele 8 minute de prelungire arătate de la margine, însă belgienii si-au arătat valoarea pritr-un contraatac devastator la finalul căruia Legear a dus scorul la 3-1.

În ansamblu Timişoara nu a arătat nimic în plus faţă de ceea ce ne-am obişnuit deja. Echipa pusă în teren de Ioan Ovidiu Sabău a încercat mai mereu să se apere închizând spaţiile. Apărarea nu a mers, însă. Dacă în liga lui Mitică poţi obţine un loc fruntaş în clasament obţinând remize în linie, în Europa League acest lucru nu este posibil. O echipă care propune mereu doar mijlocaşi defensivi e greu să bată chiar şi echipele mediocre ale Europei. Timişoara nu are un conducător de joc veritabil, niciun “trequartista” care să poată fi de folos atacanţilor. Fără îndoială, trebuie să ne resemnăm cu faptul că FC Timişoara nu poate mai mult în această formulă, iar domnul Iancu daca nu aduce măcar 2, 3 jucători de valoare poate schimba câţi antrenori doreşte, că rezultatele nu au cum să se schimbe.

Dupa cum ziceam si intr-o alta postare, umanitatea nu a dus lipsa niciodata de auto-numitii “vizionari” care vad peste tot sfarsitul lumii si exterminarea rasei umane. Au existat mereu grupuri de oameni exaltati, dar redusi mintal, care in orice eveniment vedeau un semn al sfarsitului iminent. CUlmea, cu cat lumea a avansat mai mult din punct de vedere tehnologic, cu atat mai mult apare teama de un sfarsit care bate la usa.

Acum e din nou la moda psihoza cu gripa porcina. Mijloacele de informare in masa nu fac altceva decat sa exacerbeze la maxim raspandirea gripei porcine, ca si cum ar putea fi echivalata cu epidemia de ciuma care a injumatatit practic populatia Europei in evul mediu. Sfarsitul lumii din 21 decembrie 2012 nu mai e la moda acum, ca este peste 3 ani, dar gripa porcina este acum, in prezent, si daca totul va merge dupa cum spune mass-media si unii experti precum Streinu-Cercel, in 2012 sfarsitul vine degeaba ca oamenii vor fi murit cu totii din cauza unui porc care a transmis un virus unui copil de Mexic.

Aceasta panica generala referitoare la virusul AH1N1 este insa cu mult depasita de psihoza anti-vaccin. Ca virusul mentionat se raspandeste repede se stia de la bun inceput, asa ca niste oamenii au inceput sa produca un vaccin impotriva sa. Dupa cateva luni de munca apar acesti exaltati care vad in spatele vaccinului o conspiratie care are ca obiect injumatatirea populatiei pamantului. Prin urmare, vaccinul nu ar fi, de fapt un vaccin, ci o injectie letala pentru o moarte linistita. Ma intreb, cat haos trebuie sa existe in mintea unui om ca sa poata debita asemenea ineptii?

Nu doresc sa tagaduiesc ca acest vaccin ar putea avea efecte adverse (desi vaccinul a fost testat riguros) dar de la aceste efecte pana la a vedea un genocid in masa este o cale lunga, mai ales atunci can mintea este scurta.

Unii poate cred ca vorbesc prea usor. Ei bine, daca e sa o luam asa, virusul AH1N1 a ajuns pana in anumite cercuri foarte apropiate, dar acest lucru nu ma face sa intru in panica si sa arat cu degetul o apocalipsa care face “groh, groh”. Gripa porcina nu este o boala letala, este chiar mai inofensiva decat o gripa normala (atentie, vorbesc de gripa, nu de o simpla raceala).

Am citit niste statistici care spun ca in SUA mor anual 36.000 de persoane din cauza gripelor normale, in timp ce din cauza gripei porcine au murit pana acum doar 1000 de oameni. IN Italia, au murit ieri 4 persoane din cauza gripei porcine. Este drept, dar stirea prezentata in acest fel este tendentioasa si denatureaza adevarul. Toate aceste persoane, au murit din cauza ca sufereau de anumite afectiuni cardio-vasculare sau cerebrale extrem de grave. Deci nu virusul AH1N1 a fost in sine cauza mortii. Orice om care sufera e afectiuni grave ar trebui sa se teama de orice gripa, nu doar de cea porcina, pentru ca orice gripa ii poate fi letala.

Inchei prin a spune ca apocalipsa porcului exista doar in mintea unora care au prea mult timp liber la dispozitie si si-l pierd construind scenarii paranoice in loc sa mai puna mana si sa citeasca o carte. Ar iesi mult mai castigati.!

Din motive obiective in ultimile 5, 6 zile nu am mai putut scrie nimic intrucat nu prea am avut acces la internet. De altfel, in ultimile 5, 6 zile nici nu prea am apucat sa mai citesc presa sau sa ascult jurnalele de stiri. Raman uimit de faptul ca in 5, 6 zile s-au intamplat atatea incat nici nu stiu cu ce sa incep. Fara sa imi dau seama a izbucnit o adevarata isterie a gripei porcine, atat in Romania cat si in Italia. Situatia a inceput sa-mi fie suspecta ieri cand, aflandu-ma pe aeroportul din Timisoara majoritatea lucratorilor purtau masti de protectie. La fel si cateva domnisoare fitoase. Cand am ajuns la Roma si am deschis cateva site-uri de stiri, totui si-a gasit o explicatie.

Nu am de gand sa scriu despre asta, cel putin deocamdata. Am ramas dator cu un post pe care doream sa-l scriu inca de saptamana trecuta dar nu am mai apucat.

Saptamana trecuta PNTCD-ul, latura Radu Sarbu, a semnat un protocol de colaborare cu PNL prin care taranistii isi delcara sustinerea fata de Crin Antonescu. Este un gest interesant, dar care capata cele mai ciudate valente. DEsi presa centrala a cam evitat aceasta stire, au existat nenumarate discutii virtuale pe aceasta tema.

1. In cadrul PNTCD exista disensiuni serioase. Latura condusa de Milut a declarat ca il sustine pe Traian Basescu. Acum latura Radu Sarbu, cu care simpatizez si eu datorita prezentei primarului Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, il sprijina pe Crin Antonescu. Partidul este serios divizat, iar acest lucru nu poate fi un lucru imbucurator.

2. Cred ca in septembrie a avut loc congresul laturii PNTCD conduse de Sarbu, eveniment la care a participat, printre altii, chiar Criin Antonescu care, iata, acum semneaza un protocol de colaborare cu latura PNTCD condusa e Sarbu. Prin urmare, atitudinea lui Crin ANtonescu nu face altceva decat sa adanceasca criza interna a unui parti aflat oricum in moarte clinica. Mi s-ar fi parut mult mai corect din partea PNL-ului sa recunoasca cu franchete doar latura Radu Sarbu si sa nu participe la congresul organizat de MIlut. Isi face un deserviciu intrucat protocolul semnat saptamana trecuta nu prea mai are credibilitate.

3. In unele cercuri liberale s-a vorbit despre faptul ca acest protocol nu este unul pur electoral, ci un imperativ moral care are in vedere refacerea dreptei in Romania. Dati-mi voie sa ma indoiesc de acest aspect.

De curand am descoperit in blog interesant cu postari bine documentate si exprimate intr-un limbaj civilizat chiar si atunci cand autorul critica anumite atitudini, institutii etc. Articolul care l-am citit prima data pe acel blog se intitula: Palestina – o nedreptate istorica?, articol pe care il recomand calduros tuturor celor care sunt interesati de istoricul conflictului iudeo-palestinian. Au existat nenumarate comentarii referitoare la acel articol, incheganu-se o disctuie interesanta despre ideea de “Ierusalim” si “popor ales”. Consecinta fireasca a acestor discutii a fost publicarea unui nou articol, In numele carui Dumnezeu?. In acest articol, autorul face o radiografie fenomenologica a conflictelor religioase, delimitandu-se de ideologizarea unei religii care pune monopol pe Dumnezeu. Pornind de la acest articol as dori sa contribui la aceasta dezbatere printr-un material referitor la Ierusalimul terestru si Ierusalimul ceresc.Sursa principala de informatie pentru acest articol este cartea Teme ecumenice, o culegere de conferinte, inregistrari si cursuri sustinute de Andre Scrima.

Ierusalimul este un element constitutiv al tuturor celor trei mari religii monoteiste. In toate trei el este prezentat drept un loc care a existat dintotdeauna si pentru totdeauna. Toate cele trei religii monoteiste invoca Ierusalimul drept fiind pantecele lor matern si sunt convocate, la randul lor, de Ierusalimul care transcende astfel religia in sine si imaginarul ei instituit. Cei care il onoreaza cu adevarat sunt cei care stiu sa se recunoasca in distantarea lui fata de toate.

Mai departe, Ierusalimul este un semn (nu simbol!!) construit conceptual pe semnificatia conceptului de centru (vezi Mircea Eliade, Sacru si profan; idem, Mitul eternei reintoarceri), definindu-se astfel drept un loc teofanic de comunicarea intre cer si pamant. In esenta sa spirituala, pe care o revendica religiile monoteiste, Ierusalimul este un no man’s land, fiind rezervat oar planului lui Dumnezeu celui viu, dar in acelasi timp un every man’s land pentru oamenii care vor sa-l pastreze cu orice pret. (Andrei Scrima, Teme ecumenice, Humanitas, Bucuresti 2004, p. 33).

Iudaismul, crestinismul si islamul sunt religii ale revelatiei. Ierusalimul se afla in continutul revelator al fiecarei dintre aceste trei religii, dar trebuie subliniat ca revelatia pune Ierusalimul in joc, dar nu face din el miza jocului. Faptul ca Ierusalimul a devenit, deja de 2000 de ani, miza jocului nu este altceva decat o denaturare a mesajului revelatiei, o denaturare care intra, fara echivoc, in responsabilitatea omului si, nicidecum, in responsabilitatea lui Dumnezeu. Astfel, revelatia vorbeste despre un Ierusalim meta-istoric care, evident, a stat la baza construirii Ierusalimului istoric, dar Ierusalimul istoric nu integreaza si nu epuizeaza intreaga incarcatura a Ierusalimului meta-istoric.

Acest aspect este foarte bine descris in Noul Testament. Desi de o importanta evidenta pentru poporul iudeu, in relatarile evanghelistilor sinoptici Ierusalimul ocupa foarte putin spatiu. “Cetatea Ierisalimului nu este un fundament cultural al Legamantului si nici simbol concret pentru pentru destinul etnico-politic al poporului evreu. Cetatea sfanta este relativizata aici nu prin respingere, ci prin inaltare.” (Teme ecumenice, p. 52-53).

Mai mult, citind evangheliile sinoptice putem repera o oarecare ambivalenta a Ierusalimului care poate fi atat o cetate bine placuta lui Dumnezeu, cat si o cetate care poate impartasi soarta Sodomei si a Gomorrei. In 4, 21: “vine ceasul, si acum este, cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti putea inchina Tatalui”. Mt 12, 6: “ci graiesc voua ca mai mare decat templul este aici”. Hristos intra in cetate, o parcurge, o marcheaza cu semnul prezentei sale dar apoi iese din ea (Lc 9, 31). Un alt gest simbolic este faptul ca apostolii si ucenicii parasesc Ierusalimul terestru dar il pastreaza in inima si in cuget pe cel ceresc, care este trupul lui Hristos. Atributul de cetate sfanta este conferit doar Ierusalimului ceresc “care se manifesta de sus la ruptura eschatologica a timpurilor (Apocalipsa 21, 2-10), in timp ce omonimul sau terestru poate impartasi soarta caderii celei mai e jos” (p. 54). Astfel nu este exclus ca semnul sa se transforme in contra-semn. In Apocalipsa se vorbeste, in mod evident, despre Ierusalimul ceresc, care este un Ierusalim virginal, coborat de sus si nu proiectat de jos.

Desi deasupra Ierusalimului s-au abatut nenumarat conflicte religioase, au existat mereu si oameni care nu au pierdut din vedere semnificatia spirituala a Ierusalimului. Un moment exemplar in acest sens este relatat si de Anre Scrima. Este vorba de momentul cuceririi Ierusalimului de catre musulmani, in anul 638, sub conducerea lui Omar. Dupa un asediu de 4 luni Ierusalimul a capitulat. Omar a fot primit in cetate de Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Primirea nu a fost una conflictuala. Nici Sofronie nu se simtea infrant ca si crestin de catre un musulman, nici Omar nu s-a simtit ca un biruitor asupra unei religii. Mai multe cronici relateaza ca Omar a intrat in Ierusalim ca un pelerin, cu vesminte saracacioase, nu in haine scumpe. A fost primit chiar in casa lui Sofronie. La ceasul rugaciunii patriarhul l-a poftit sa se roage in biserica Invierii, dar califul Omar a refuzat spunand: “de m-as ruga in templul tau, l-ai pierde, caci musulmanii ti l-ar lua zicand ‘aici s-a rugat Omar’ “.

Meditand la aspectele propuse nu putem decat sa incheiem printr-un citat exemplar din Andre Scrima: “Nu putem decat sa deplangem atata pofta de eternitate deturnata in neistovite dispute pamantesti“

Când am publicat articolul Politica BOR: legiferarea nedreptăţilor în schimbul voturilor ortodoxe reacţia ortodocşilor a fost extrem de intransigenta. Am fost acuzat că este un articol pătimaş care aduce acuzatii şi supoziţii nejustificabile. Iata ca in 26 octombrie Departamentul de Stat al SUA a dat publicat Raportul privind libertatea religioasa in 2009, document care, în mare măsură, face aceleaşi observaţii pe care le-am făcut şi eu în acel articol. De data aceasta, însă, observaţiile vin din partea unei instituţii americane, obiective, în cadrul căreia nu există sensibilităţi părtinitoare. În cele ce urmează voi spicui câteva aspecte pe care raportul Departamentului de Stat le subliniaza.

Unul dintre primele aspecte pe care raportul le subliniază este faptul că Guvernul continuă să obstrucţioneze grupurile religioase minoritare. Se face referire, înainte de toate, la legea cultelor din 2006 care stabileste anumite principii pentru recunoaşterea oficiala a unor grupuri şi asociatii religioase. Din pacate, aceste principii sunt extrem de arbitrare, astfel încât multe denominaţiuni religioase reuşesc cu greu să obţină statutul de religie recunoscută. Spre exemplu, raportul Departamentului de Stat observa ca pentru recunoasterea unei asociaţii religioase este nevoie de 300 de aderenţi, în timp ce pentru a constitui o asociaţie oarecare este de ajuns un număr de 3 persoane.

Apoi raportul Departamentului de Stat dezbate îndelung problema colaborării strânse dintre BOR şi statul român, colaborare care, fără doar şi poate, nedreptăţeşte şi prejudiciază denominaţiunile religioase minoritare. Conform raportului BOR exercită o influenţă foarte mare asupra liderilor politici care nu evită nicio ocazie de a apărea la ceremoniile importante ale BOR pentru a tine discursuri si discuta cu ierarhii, in timp ce la celebrările celorlalte confesiuni şi religii liderii politici nu participă aproape niciodată.

Mai mult decât atât, în anul 2008 (an electoral) aceste relaţii strânse dintre stat şi Biserica Ortodoxă Română s-au închegat şi mai bine, căci politicienii nu numai că nu au curajul de a propune legi care ar putea supăra BOR, dar propun proiecte legislative care favorizează de departe BOR în detrimentul celorlalte denominaţiuni religioase. Se face referire la alocarea unei sume de 200 milioane $ pentru construirea unor biserici noi şi renovarea unor biserici existente, bani care au fost acordati aproape exclusiv BOR. Raportul mai pomeneşte proiectul de lege al deputatului Daniel Buda care, referitor la problema retrocedarilor, propunea principiul proporţionalităţii drept criteriu fundamental, lucru care nu ar face altceva decât să legifereze şi să justifice furtul din perioada comunista.

Problema patrimoniala care crează disensiuni între BOR şi Biserica Greco-Catolică este amplu dezbătută în raportul Departamentului de stat, care aduce nenumarate exemple de situaţii in care clericii ortoocşi au refuzat să de-a curs hotărirlor judecătoreşti care au dat câştig de cauză Bisericii Greco-Catolice. Mai mult, în repetate rânduri BOR a început demolarea ilegală a unor bisericii greco-catolice neretrocedat încă. O altă găselniţă ortodoxă pentru a împiedica retrocedarea bisericilor greco-catolice este aceea de a începe construirea unei noi biserici ortooxe în jurul bisericii neretrocedate. Şi această afirmaţie este argumentată prin intermediul mai multor exemple concrete unde s-au întâmplat asemenea lucruri.

În multe localităţi clericii ortoocşi interzic înmormântarea credincioşilor ne-ortodocşi în cimitirul localităţii şi, de multe ori, se fac promotorii unor mesaje pline de ura. Nu sunt cuvintele mele, ci sunt afirmatii din raportul DEpartamentului de Stat!!! Mai mult, credincioşii ne-ortodocşi sunt supuşi unor presiuni şi hărţuiri (uneori chiar fizice) din partea comunităţii ortodoxe, evenimente la care organele statului (respectiv politia) stau deoparte şi nu se implică.

Acestea sunt concluziile unui raport care vine din partea unei instituţii independente. Se arată clar cum politica şi BOR merg mana in mana, politicienii conferind, prin lege, nenumarate privilegii Bisericii Ortodoxe, subliniindu-se faptul că într-un an electoral acestea cresc exponenţial. Oare de ce face statul aceasta? Nu pentru a atrage voturi partidului de la guvernare?

În aceeaşi măsură se arată că principiul proporţionalităţii este o aberaţie neconstituţională, care se află în consonanţă cu o mentalitate comunistă. Ceea ce s-a petrecut în 1948 este catalogat drept “furt” în acest raport, iar restituirea bnurilor furate nu poate tine cont de “proporţionalitate”.

Cam asa arata Romania la 20 de ani dupa comunism. Aceleasi mentalitati. Aceeaşi colaborare hoţească între stat şi BOR.

În perioada 16-23 octombrie s-a reunit la Pafos, în Cipru, Comisia Internaţională de Dialog între Biserica Catolică şi Bisericile ortodoxe. Această reuniune se încadrează în parcurusul comun stabilit în urma întâlnirii de la Ravenna. Tema de discuţie a acestei reuiuni a fost una extrem de imporantă, şi anume rolul Episcopului Romei. Întâlnirea a fost prezidată de cardinalul Walter Kasper şi de mitropolitul ortodox Ioannis Zizoulas. În cadrul acestei întâlniri de dialog au fost reprezentate atât Biserica Catolică cât şi aproape toate Bisericile ortodoxe (nu a participat Biserica Ortodoxa Bulgara).

Lucrările întâlnirii de dialog din acest an s-au concentrat spre redactarea unui document intitulat „Rolul Episcopului Romei şi comuniunea apostolică în primul mileniu” , document care va fi finalizat în curusul întâlnirii de anul viitor, care va avea loc la Viena în luna septembrie.

Sub semnul neliniştii

Întâlnirea Comisiei Internaţionale de dialog nu a fost lipsită de momente mai puţin plăcute. Dacă întâlnirea de anul trecut de la Ravenna a fost amprentată de neînţelegerile între reprezentanţii diferitelor Biserici ortodoxe, respectiv între reprezentanţii bisericii constantinopolitane şi a celei de la Moscova, anul acesta un grup de funamentalişti ortodocşi au încercat să oprească lucrările Comisiei cu forţa. Din cauza violenţei protestatarilor, poliţia din Cipru a fost nevoită să aresteze şase persoane, inclusiv doi călugări ortoocşi. Protestatarii susţineau că dialogul cu Biserica Catolică trebuie oprit numaidecât întrucât Biserica Ortodoxă nu face altceva decât să se aservească instituţiei papale.

Pe un ton asemănător, un comunicat semnat de mai multe organizaţii ortodoxe a fost trimis la Patriarhul BOR, cerându-i acestuia să-i recheme în ţară pe reprezentanţii BOR care participau la această întâlnire de dialog. „Având în vedere acestea, cu tot respectul cuvenit, vă rugăm să întrerupeţi dialogul cu Biserica Romano-Catolică, dispunând, totodată, retragerea delegaţiei române de la întâlnirea de dialog teologic cu romano-catolicii din Cipru, desfăşurată chiar în aceste zile” aflăm din comunicatul care poate fi consultat pe site-ul ortodoxmedia.com

Mitropolitul Zizoulas apără principiile ecumenismului

Pe parcurusul acestor zile, mitropolitul Ioannis Zizoulas a acordat un interviu jurnalistului cipriot Aris Viketo, discutând cu acesta problematicile ridicate de către protestatarii fundamentalişti, după cum aflăm de pe agenţia de ştiri asianews.it. În ceea ce priveşte participarea ortodoxă la această întâlnire de dialog, mitropolitul Zizoulas afirmă: „decizia de a participa la dialogul cu Biserica Catolică a fost luată în unanimitate de toate Bisericile ortodoxe, iar acestea subliniază importanţa dialogului şi faptul că acesta trebuie să continue”. Referitor la declaraţiile unor călugări de la Muntele Athos, care sunt adversari înverşunaţi ai ecumenismului, mitropolitul Zizoulas declară următoarele: „Le respect opiniile şi sentimentele lor în ceea ce priveşte chestiunile e credinţă. Dar de ce ar trebui să deţină ei monopolul adevărului în ceea ce priveşte aceste chestiuni de credinţă? Oare celorlalţi conducători din Biserică le lipseşte această sensibilitate? Orice credincios are dreptul să-şi exprime opinia. Dar toate opiniile ar trebui să fie supuse unei analize din partea sinodului. Dacă sfântul Vasile cel Mare şi-a supus opiniile sale unei evaluari sinodale, noi trebuie să facem la fel”.

Călugărilor care acuză Biserica Ortodoxă că este asevită instituţiei papale, Zizoulas le răspunde astfel: „călugărilor, pe care nu îi consider mai puţin infailibili decât umila mea persoană, aş dori să le răspund că problematica primatului papal este una ecleziologică şi, după cum ştiim, ecleziologia este o parte a dogmei, a credinţei. CÂnd discutăm aceste problematici nu facem altceva decât şă analizăm divergenţele dogmatice existente. Nu avem intenţia să neglijăm propriile noastre dogme.

Referitor la problema Uniatismului mitropolitul Zizoulas afirmă că acesta nu poate fi un model ecleziologic de unire a Bisericilor, această problemă urmând a fi tratată mai pe larg atunci când se va vorbi despre primatul papal în al doilea mileniu. În încheierea interviului, mitropolitul afrimă că ecumenismul nu poate fi o erezie, întrucât o erezie se defineşte prin abaterea de la învăţăturile conciliilor ecumenice, iar participanţii la întâlnirea de dialog nu au s-au abătut de la ele.

Alte surse

Catholic News

Zenit

P.S. Aceasta a fost stirea. Va urma in curand si o opinie personala

În vâltoarea politică de la noi din ţară eu consider (o consideraţie subiectivă desigur) că am rămas obectiv şi echidistant, refuzân să mă înrolez sub steagul vreuneui politician. Am constatat incompetenta guvernului Boc, alunecările periculoase ale Preşedintelui Băsescu spre un mandat autoritar şi favorizarea unui exectuiv oligarhic. În aceeaşi măsură nu am omis să spun că momentul în care PNL şi UDMR au inaintat motiunea de cenzura pentru demiterea guvernului a fost extrem de nefericit. Bataia pentru prim-ministru a devenit o armă de campanie electorală, cea mai râvnită chiar. Când am auzit că Lucian Croitoru este propus de Băsescu pentru funcţia de prim-ministru am considerat că nu este o alegere chiar atât e rea.

Toate aşteptările mi s-au năruit insă ieri, când domnul Lucian Croitoru trimis spre Parlament componenţa noului sau cabinet. Sunt profund dezamagit. Ma asteptam la nume grele de profesionisti, oameni care au stralucit in domeniul lor. Nu a fost să fie. Lucian Croitoru ne-a propus un guvern Boc 3. Dar încercă să-mi păstrez obiectivitatea. Prin urmare, voi încerca să enumăr punctele pozitive şi cele negative pe care le releva componenta noului cabinet.

Puncte pozitive

1. Bogdan Aurescu la Externe. Puţini îşi aduc aminte că Bogdan Aurescu a fost principalul artizan al victoriei Romţniei la Tribunalul de la Haga în litigiul cu Ucraina. Este un diplomat fin. Ar merita un mandat de 4 ani, nu unul de câteva luni. Chiar daca in decembrie Preşedintele României se va schimba, sper că Bogdan Aurescu va ramane ministru de externe.

2. Anumite surse îi consideră pe Cristian Vladescu (sanatate) şi pe Daniel Funeriu (Educatie) drept alegeri foarte reuşite. Personal nu cunosc activitatea exactă a domnilor în cauză, prin urmare nu mă pot exprima. Aplicand in mo analogic prezumţia de nevinovăţie, nu putem să spunem că ei ar fi incompetenţi.

Puncte negative

1. Pogea la finanţe. Fără doar şi poate o alegere extrem de controversată, mai ales când vine din partea unui finantist ca domnul Croitoru. Domnul Pogea a fost criticat chiar şi de Emil Boc, dar se pare că tot degeaba. Puţini ştiu că domnul Pogea este principalul vinovat pentru falimentul Combinatului Siderurgic Hundedoara şi implicit pentru imaginea dezolanta a unui mamut cenusiu care te întâmpină la intrarea în oraş. Nu are nici pregatirea profesionala necesara pentru a ocupa o asemenea funcţie.

2. Nucleul forte al PDL-ului constituit din Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu nu poate decât să ne aducă în pragul unei crize de nervi. Berceanu duce la faliment CFR-ul şi prin simplul fapt că ţine cu dinţii de ruta Bucureşti Nord-Otopeni, o idee propusă de domnia sa, doar că acele trenuri circulă mai mult goale.  Toţi trei au nenumărate afaceri cel puţin ciudate, dar făcând parte din clica oligarhă a Preşedintelui Băsescu DNA-ul nici nu s-a sinchisit să cerceteze şi afacerile lor, ocupându-se mai mult cu afacerile şi averile lui Negoiţă (deputat PSD) şi Adrian Năstase.

Concluzia nu poate fi alta decat ca acest cabinet s-a născut mort şi cred că nu va exista nicio remuşcare în conştiinţa parlamentarilor care nu îşi vor da votul de încredere.

Este, însă, la fel de adevărat, că nici Klaus Johannis nu cred că ar reuşi să încropească un exectuiv mult mai izbutit, căci adevăratii profesionişti nu cred că sunt dispuşi să lase din mână treburile lor pentru a ocupa timp de 2, 3 luni funcţia de ministru.

Zilele trecute am citit (aici) o observatie cu privire la faptul că în Madrid a existat o demonstraţie împotriva liberalizării avorturilor la care au participat 1 milion de oameni. Acesta este un lucru extrem surprinzator intr-un stat perfect secular şi cu un conducator agnostic de culoare roşiatică. Acest lucru aduce în prim-plan o discuţie care trece dincolo de pragul imediatului şi se plasează în praful filosofiei sau al antropologiei filosofice, şi anume cea referitoare la ideea de persoană! Despre aceasta problematica s-a scris mult. Nu vreau să fac decât câteva reflecţii.

1. Dacă opriţi pe stradă oameni oarecare şi îi rugaţi să vă definească ideea de persoană ei vor propune, desigur fiecare prin cuvinte diferite, o definiţie care poate fi sintetizată în modul următor: persoana este o fiinţă raţională care se evidenţiază printr-o conştiinţă liberă şi o identitate proprie. Din punct de vedere psihologic şi filosofic cam toată lumea este de acord cu această definiţie. Rădăcinile ei pot fi reparate in filosofia antică şi în gândirea lui John Locke şi David Hume. În filosofia antică, omul (pe atunci conceptul de persoana nu se referea la om) era definit drept o fiinţă raţională şi socială. John Locke defineşte persoana drept o fiinţă care se identifică prin conştiinţa de sine, în timp ce Hume a mers mai departe explicând că această conştiinţă de sine este totalitatea unor experienţe care constituie, astfel, identitatea.

Din punct e vedere teologic această definiţie este extrem de problematică, întrucât ea nu ar putea fi aplicată Persoanelor divine, căci s-ar cădea în triteism sau monofizitism. Astfel putem observa că deşi cuvântul persoană este utilizat atât pentru a defini omul cât şi divinitatea, definiţa persoanei larg răspânită în zilele noastre se referă doar la persoana umană, deci este o definiţie reductivă.

Din punct de vedere pur uman, dar şi psihologic, această definiţie este chiar monstruoasă. CE se întâmplă cu oamenii care îşi pier conştiinţa de sine şi nu mai sunt conştienţi de propria identitate? Îşi pierd calitatea de persoane? La umbra deasă şi ignorantă a unei astfel de concepţii se poate legaliza eutanasia şi avortul (avortul este deja legalizat în nenumărate ţări).

2. Date fiind aceste lacune, putem afirma că definiţia propusă nu este, de fapt, o definiţie, ci o descriere a unor anumite aspecte personale. O definiţie a persoanei ar trebui să fie astfel formulată încât să includă şi persoanele care nu mai eţin uzul raţiunii. Mai mult, o definiţie a persoanei ar trebui să fie la fel de valabilă şi pentru desemnarea Divinităţii. În acest sens, cred că ultima definiţie a persoanei a fost dată e Boeţiu: persona est rationalis natura, individua substantia. Persoana este o substanţă indiviuală de natură raţională. În cadrul acestei definiţii pot fi incluse persoanele Sfintei Treimi, îngeri şi oamenii. Desigur, această definiţie are lipsurile ei. Practic absolutizarea ideii de rationalis natura ne duce la definiţia de la care am început această discuţie.

3. Definirea persoanei ca animal rational poate fi corectă, dar insuficientă. Ea considera lumea animala genul proxim şi raţiunea diferenţa specifică. De ce pentru a menţiona genul proxim trebuie să privim în jos şi nu în sus? În loc să consierăm lumea animală drept gen proxim, de ce nu am consiera îngerii gen proxim, sau chiar pe Dumnezeu? Astazi genul proxim este elevat tot mai mult spre diferenţa specifică, în timp ce persoana umană este coborâtă tot mai jos spre genul proxim. Asistăm, de fapt la o inversiune teribilă în care genul proxim devine diferenţa specifică, iar diferenţa specifică devine gen proxim. Din aceste motive astăzi animalele primesc tot mai multe drepturi, în timp ce oamenii (în special bătrânii şi embrionii) sunt decăzuţi din ele.

4. Trebuie căutată o şi redescoperită o definiţie a persoanei care să includă atât divinitatea cât şi fiinţele umane. Astfel omul s-ar relaţiona mai mult cu Dumnezeu, nu cu animalele.

5. Pentru a defini persoana cred ca cel mai bine s-ar putea face recurs la o asa-numită “fenomenologie a iubirii”. Astfel, Peroana= fiinţă capabilă să iubească şi să fie iubită. Atâta timp cât un copil nenăscut încă poate fi iubit, el este o persoană umană. În cadrul Divinităţii, persoanele Sfintei Treimi nu se disting în mod substanţial, fiind toate trei iubire, ci în mod funcţional, adică prin modul în care îşi manifestă iubirea. Astfel modalitatea prin care iubirea primită şi dăruită se manifestă ar putea fi noul “principiu de individuare” . Persoanele umane se deosebesc unele de altele tocmai prin acest mecanism care se răsfrânge, apoi, asupra tuturor sferelor umane.

6. Dictonul lui Descartes ar putea fi schimbat puţin şi ar suna cam aşa: Sunt iubit, deci exist ca să iubesc.

Încep să cre că noi romţnii suntem un popor al angoasei, trebuie să ne fie mereu frică de ceva, de cineva. Acest lucru vine să substituie şi să camufleze întrucâtva faptul că nu dorim să ne implicăm în nimic. Ne place însă statul pe margine şi datul cu părerea, invocând mereu anumite aspecte de care trebuie să ne temem, ţesând conspiraţii felurite. Toate acestea pentru a ajunge la o singură concluzie: nu are rost să facem nimic, căci oricum totul este rodul unei conspiratii.

Citesc bunăoară acest blog. Mi se pare cumva penibil cum încercăm mereu să găsim nod în papură. Boc e cu Băsescu, deci nu e bun, Geoană e comunist şi fiu de general, deci să ne lase în pace, Crin Antonescu este o “primadonă” (sintagma care nu imi apartine mie, ci am citit-o în presa). Bun, toţi oamenii din politică sunt răi! Lucru care nu contest că poate fi adevărat.  Dar acum apar pe scena politica doi canidati la functia de prim ministru, mă rog unul mandatat oficial de către preşedintele Băsescu, iar altul susţinut de opoziţia (teoretic majoritară) PSD/PNL. Atât domnul Johannis, cât şi domnul Croitoru par oameni profesionişti, care au reuşit să facă ceva bun pentru ţara asta. Johannis este un primar iubit de sibieni datorită realizărilor sale, iar Lucian Croitoru pare a fi un finantist de exceptie, mana dreapta a lui ISarescu şi fost membru în board-ul de conducere al FMI. Prin urmare, amândoi par a fi oameni în care eu ca om simplu aş avea încredere. Dar……românul trebuie să fie mereu nemulţumit, să găsească un nod în papură, să dea cu tifla, să dărâme fără a dori să construiască: Lucian Croitoru şi Klaus Johannis sunt masoni! Conform articolului din blogul citat acest lucru trebuie sa atraga dupa sine oprobriul opiniei publice. Toată lumea ar trebui să-i arate cu degetul şi să-i scuipe în faţă.

Oare când vom termina o dată cu astfel de reactii care nu aduc nimic bun nimanui. Nici chiar noua.

P.S. Observ că este o campanie dusa de anumiti oameni, rapperi artisti: “Noi vrem respect”. Bun, il vrem, dar noi la rândul nostru respectăm? Înainte să cerem respect trebuie să oferim respect, iar acest lucru se poate face în mult emoduri extrem de simple: de la modul cum conduci, cum vorbeşti cu lumea, cum te porţi cu gunoierul, cum abordezi vanzatorul din piata. Si la capitolul acesta suntem foarte deficitari!