Putina politica internationala

Presa intrnaţională din ultima vreme de dă prilejul să aalizăm şi să obervăm mai bine direcţia spre care se mişcă politica internaţională. Evenimentul cel mai important în acest sens este vizita pe care Preşedintele SUA, Baracl Obama, o întreprine în Asia, o vizită cu o văită conotaţie strategică dar şi economică.

Primul stat în care a păşit Barack Obama a fost Japonia “aliatul cel mai puternic” al SUA din Asia. De vreo dpuă decenii, oficialii şi diplomaţii SUA nu fac altceva decăt sâvrobească despre o aliantă extrem de bine închegată între SUA şi Japonia, lucru ce îi plasează pe japonezi în categoria partenerilor cei mai de încredere ai SUA. Şi totuşi această alianţă are punctele ei slabe, unul dintre acestea ieşind la lumină imediat ce Obama a aterizat în Japonia.

Mărul discordiei este o bază militară americană situată pe insula Okinawa. Noul Guvern al Japoniei, condus de domnul Hatoyama ar dori să mute acea bază într-o altă locaţie mai puţin populată din Japonia. Recenta sa campanie electorală a marjat puternic pe acest subiect, promiţând că dacă va fi ales prim-ministru, va muta baza americană din Okinawa. Mai multe detalii puteţi citi aici.

Toate acestea ne arată că legătura strastegică dintre Japonia şi SUA nu este pe atât de puternică pe cât se pare. Şi nici nu are cum să fie, atâta vreme cât SUA sunt puse într-o mare încurcătură: alianţa cu Japonia dar şi o bună relaţe cu CHina. Din punct de vedere geostrategic, niciuna dintre aceste opţiuni nu poate fi exclusă, astfel încât SUA sunt obligate să se afle cu picioarele în două bărci.

Cunoscându-se animozităţile care există între Japonia şi CHina, SUA trebuie să explice cumva Chinei că relaţia SUA-Japonia nu îi pune pe chinezi în pericol, că Japonia a renunţat la tendinţele expansioniste de altă dată ş.a.m.d. În acelaşi timp, SUA trebuie să explice Japoniei că normalizarea relaţiilor cu China nu va afecta în niciun fel Japonia.

Aflându-se în Japonia, Barack Obama a făcut o mutare de maestru reuşind practic să concilieze amândouă părţi. În discuţiile cu Japonia a pus accentul pe colaborarea militară strategică (vezi discuţia despre baza din Okinawa si concessile pe care Obama pare să le facă), iar în ceea ce priveşte China a declarat, tot aflându-se în Japonia, că SUA doresc o legătură mai strânsă cu China, mai ales în ceea ce priveşte aspectul economic.  Astfel, cu Japonia o legătură strategică, cu China o legătură economică şi toată lumea pare mulţumită.

Pentru a fi credibil în demersul său, în acelaşi discurs care manifesta dorinţa lui Obama de a avea legături mai strânse cu CHina, preşedintele SUA nu a spus niciun cuvânt despre problema Tibetului, unde drepturilor omului sunt grav încălcate. În poziţia auto-asumată de a fi portavocea drepturilor omului, această omisiune pare de neacceptat, în contextul în care Obama a vorbit despre China minute în şir.

Din punct de vedere geostrategic, Barack Obama a făcut deocamdată o mişcare extrem e favorabilă care îngrădeşte oarecum forţa de exprimare a partenerilor de joc. Zilele următoare Obama se va afla în China. Cu siguranţă nu va scoate un cuvânt despre Tibet, dar despre această vizită voi reveni într-un post viitor.