Când am publicat articolul Politica BOR: legiferarea nedreptăţilor în schimbul voturilor ortodoxe reacţia ortodocşilor a fost extrem de intransigenta. Am fost acuzat că este un articol pătimaş care aduce acuzatii şi supoziţii nejustificabile. Iata ca in 26 octombrie Departamentul de Stat al SUA a dat publicat Raportul privind libertatea religioasa in 2009, document care, în mare măsură, face aceleaşi observaţii pe care le-am făcut şi eu în acel articol. De data aceasta, însă, observaţiile vin din partea unei instituţii americane, obiective, în cadrul căreia nu există sensibilităţi părtinitoare. În cele ce urmează voi spicui câteva aspecte pe care raportul Departamentului de Stat le subliniaza.
Unul dintre primele aspecte pe care raportul le subliniază este faptul că Guvernul continuă să obstrucţioneze grupurile religioase minoritare. Se face referire, înainte de toate, la legea cultelor din 2006 care stabileste anumite principii pentru recunoaşterea oficiala a unor grupuri şi asociatii religioase. Din pacate, aceste principii sunt extrem de arbitrare, astfel încât multe denominaţiuni religioase reuşesc cu greu să obţină statutul de religie recunoscută. Spre exemplu, raportul Departamentului de Stat observa ca pentru recunoasterea unei asociaţii religioase este nevoie de 300 de aderenţi, în timp ce pentru a constitui o asociaţie oarecare este de ajuns un număr de 3 persoane.
Apoi raportul Departamentului de Stat dezbate îndelung problema colaborării strânse dintre BOR şi statul român, colaborare care, fără doar şi poate, nedreptăţeşte şi prejudiciază denominaţiunile religioase minoritare. Conform raportului BOR exercită o influenţă foarte mare asupra liderilor politici care nu evită nicio ocazie de a apărea la ceremoniile importante ale BOR pentru a tine discursuri si discuta cu ierarhii, in timp ce la celebrările celorlalte confesiuni şi religii liderii politici nu participă aproape niciodată.
Mai mult decât atât, în anul 2008 (an electoral) aceste relaţii strânse dintre stat şi Biserica Ortodoxă Română s-au închegat şi mai bine, căci politicienii nu numai că nu au curajul de a propune legi care ar putea supăra BOR, dar propun proiecte legislative care favorizează de departe BOR în detrimentul celorlalte denominaţiuni religioase. Se face referire la alocarea unei sume de 200 milioane $ pentru construirea unor biserici noi şi renovarea unor biserici existente, bani care au fost acordati aproape exclusiv BOR. Raportul mai pomeneşte proiectul de lege al deputatului Daniel Buda care, referitor la problema retrocedarilor, propunea principiul proporţionalităţii drept criteriu fundamental, lucru care nu ar face altceva decât să legifereze şi să justifice furtul din perioada comunista.
Problema patrimoniala care crează disensiuni între BOR şi Biserica Greco-Catolică este amplu dezbătută în raportul Departamentului de stat, care aduce nenumarate exemple de situaţii in care clericii ortoocşi au refuzat să de-a curs hotărirlor judecătoreşti care au dat câştig de cauză Bisericii Greco-Catolice. Mai mult, în repetate rânduri BOR a început demolarea ilegală a unor bisericii greco-catolice neretrocedat încă. O altă găselniţă ortodoxă pentru a împiedica retrocedarea bisericilor greco-catolice este aceea de a începe construirea unei noi biserici ortooxe în jurul bisericii neretrocedate. Şi această afirmaţie este argumentată prin intermediul mai multor exemple concrete unde s-au întâmplat asemenea lucruri.
În multe localităţi clericii ortoocşi interzic înmormântarea credincioşilor ne-ortodocşi în cimitirul localităţii şi, de multe ori, se fac promotorii unor mesaje pline de ura. Nu sunt cuvintele mele, ci sunt afirmatii din raportul DEpartamentului de Stat!!! Mai mult, credincioşii ne-ortodocşi sunt supuşi unor presiuni şi hărţuiri (uneori chiar fizice) din partea comunităţii ortodoxe, evenimente la care organele statului (respectiv politia) stau deoparte şi nu se implică.
Acestea sunt concluziile unui raport care vine din partea unei instituţii independente. Se arată clar cum politica şi BOR merg mana in mana, politicienii conferind, prin lege, nenumarate privilegii Bisericii Ortodoxe, subliniindu-se faptul că într-un an electoral acestea cresc exponenţial. Oare de ce face statul aceasta? Nu pentru a atrage voturi partidului de la guvernare?
În aceeaşi măsură se arată că principiul proporţionalităţii este o aberaţie neconstituţională, care se află în consonanţă cu o mentalitate comunistă. Ceea ce s-a petrecut în 1948 este catalogat drept “furt” în acest raport, iar restituirea bnurilor furate nu poate tine cont de “proporţionalitate”.
Cam asa arata Romania la 20 de ani dupa comunism. Aceleasi mentalitati. Aceeaşi colaborare hoţească între stat şi BOR.
Completat sub: Actualitate | Tagged: Biserica Greco-Catolică, politică, BOR, Dan Patrascu, drept, raport, Departamentul de Stat, retrocedare, autoritati, ierarhi, lege, legea cultelor

[...] AICI si [...]
Eu sunt extrem de circumspect când vine vorba de BOR. Deşi m-am născut ortodox, n-am frecventat această biserică decât la evenimente importante: căsătorie, botezul celor doi fii, înmormântările rudelor. Cred că sunt multe în neregulă cu această BOR, cred că, în România, ea e o forţă intolerantă şi acaparatoare. Totuşi, nu putem să facem abstracţie de şuvoaiele de oameni care cred în ea. Exemple? Nu mai departe decât viermuielile astea cu moaştele nu-ştiu-căror sfinţi. E igienic să porţi prin mulţimi rămăşiţe pământeşti? Eu înclin să cred că asta e o profanare. Mă rog, nu mă prea pricep la treaba asta, dar consider că ar fi mai bine dacă BOR ar ceda din întâietăţile dobândite şi şi-ar vedea strict de enoriaşi, fără atâta fast şi fără atâta înghesuială aiurea… Scuze dacă părerea mea nu corespunde cu a ta, Dan!
Desi multi poate ar spune ca sunt ipocrit, desi nu sunt ortodox eu respect foarte mult BOR, sau cel putin acea parte a BOR care nu a uitat care este menirea primara a unei biserici. Ca reprezentant al ortodoxiei pe care o respect il pot numi pe IPS Nicolae Corneanu.
Din pacate, la nivel institutional BOR a si-a uitat misiunea sa specifica implicandu-se mult prea mult in viata statului si, mai mult, batand palma cu regimul comunist ateu, iar astfel au acceptat sa devina o unealta in mana unui stat anti-crestin. Reminiscentele acestor realitati istorice se mai resimt inca si astazi, dupa 20 de ani de la caderea comunismului, cand BOR neaga dreptul la proprietate, neaga dreptul la libera urmare a unei alte religii. Tocmai acest lucru este sesizat si raportul american.
[...] Pentru a citi mai mult clik aici [...]
Am citit tot articolul si am sa il tratez asa cum ai spus si tu la sfarsit, ca o stire. Nu, nu cred ca se va ajunge la o intelegere, e un subiect foarte delicat, si e posibil ca la urmatoare schimbare a liderilor diferitelor biserici, opiniile sa nu mai fie aceleasi ( asta in cazul in care s-ar ajunge la o cncluzie comuna, si s-ar face niste pasi ) . De asta cred ca nu se va ajunge la nimic, nu exista continuitate. Azi avem niste lideri care practica o religie mai ”libertina”, maine avem niste lideri religiosi radicali. Fie ca sunt ortodocsi sau catolici. In plus, e greu sa ingnori cuvantul Rusiei, si a Patriarhatului rusesc. Nu cred totusi ca prin aceste intalniri si incercare de a reveni la masa dialogului, Ortodoxia s-ar supune intr-un fel Papalitatii ( care trebuie sa recunosc, pt mine are o mai mare notorietate ). Totusi hai sa dam o sansa Pacii ( si in domeniul asta, nu ca ar fi un razboi pe fata, dar tensiuni SUNT ) si sa incetam pt 5 minute sa vedem numai planuri si conspiratii ale partii celelalte. Poate, cine stie.. vom fi martorii unei uniri a Bisericii, si nu la inca o Schisma..
Te rog, muta-mi postul de mai sus la :” Intalnirea ecumenica din Cipru” . Am postat aiurea. Multam’